Peste aceste aspecte, autoritatea publică locală, adica serviciile din cadrul primăriilor toarnă benzină peste focul deja existent. Cheamă la „raport“ preşedinţii şi administratorii, stabilesc măsuri fără nicio susţinere legală şi aplică sancţiuni contravenţionale (amenzi) preşedinţilor (pe persoană fizică).

Care ar mai fi raţiunea pentru care un preşedinte ar mai dori să se implice în asociaţia din care face parte? Cu o astfel de atitudine, niciuna. Sau, lasă câmp deschis oportuniştilor, care pentru „remuneraţia“ corectă, „se sacrifică“.

Ce minunătii avem noi?

Aplicarea de către Poliţia Locală a unei sancţiuni în cuantum de 2500 lei pe numele unui preşedinte, ce a avut totala „indecenţă“ să solicite petentului, o dovadă a calităţii sale de proprietar. Petentul făcuse o cerere de aderare la asociaţie, însă nu era cunoscut ca fiind proprietar în imobil, fapt care a determinat preşedintele să solicite un act care să-i dovedească calitate de proprietar, aspect legal (copie contract/act deţinere sau extras de carte funciară).

Petentul, nemulţumit de faptul că trebuia să se supună unei norme legale s-a plans Poliţiei Locale (legea acum ne trimite pe toţi la domn’ primar), care, prin angajatul său, a stabilit faptul că preşedintele „şi-a depăşit atribuţiile“, aplicându-i o amendă contravenţională, ca să-l înveţe minte.

Ce s-a întâmplat? Preşedintele a contestat amenda şi şi-a prezentat demisia din funcţia de preşedinte, lăsând asociaţia fără reprezentant legal.

O altă abordare extrem de interesantă este aceea a „măsurilor de urmat“. Serviciul „specializat“ din cadrul primăriilor stabilesc în sarcina „preşedinţilor“ măsuri de luat, unele dintre acestea fiind apanajul organului suprem de conducere, adunarea generală, însă acest mic aspect nu interesează pe nimeni.

În cazul concret, preşedintele este chemat „la raport“ cu „toate“ actele (un pomelnic pe două foi A4 de acte cu care să se prezinte, acte ce nu aveau niciun fel de legătură cu obiectul sesizării), fără a se înţelege că nicăieri nu se specifică ca aceste controale se realizează la sediul primăriei şi nu la sediul unităţii supusă verificării (un prim abuz).

Preşedintele, de bună credinţă, se prezintă cu administratorul la sediul serviciului unde după câteva ore de „anticameră“, prezintă actele, controlul finalizându-se cu un plan de măsuri ce viza convocarea unei adunări generale. Comitetul convoacă adunarea generală, realizează şi pune în aplicare „măsurile“ stabilite de organul de control (al doilea abuz).

Şi pentru că preşedintele şi-a făcut treaba, a primit o înştiinţare şi o amendă contravenţională de 1250 lei, „pe persoană fizică“.

Sunt total împotriva acestor grave derapaje, atâta timp cât, aceste servicii/compartimente se substituie unor instanţe de judecată. Legea 196/2018, aşa proastă cum este, stabileşte foarte clar că o hotărâre a adunării generale nu poate fi suspendată sau anulată decât de către o instanţă de judecată. Cum poate un astfel de serviciu să treacă peste o hotărâre a adunării generale? Nu poate, dar are posibilitatea de a aplica măsuri: amenda.

De ce nemulţumirea mea? În primul rând pentru că, intrarea cu bocancii în problemele interne ale asociaţiilor de proprietari nu trebuie să reprezinte un scop al acestor autorităţi publice locale. Trasarea unor „sarcini“ nu poate fi tolerată, cu atât mai puţin cu cât finalizarea unor astfel de „sarcini“ se simt în buzunarul proprietarilor şi nu al autorităţii publice locale. De ce mai suntem obligaţi să ne constituim în asociaţii, dacă nu putem lua hotărâri singuri, şi totul trebuie să treacă pe la autoritatea publică.

Nemulţumirea este cu atât mai mare cu cât îmi dau seama că serviciile/compartimentele specializate nu vor să aplice legea, fugind de responsabilitatea şi mai mult DE DREPTUL pe care îl au.

Spre deosebire de Legea 230/2007, Legea 196/2018 face o modificare esenţială în această arie. În cadrul art. 29 alin 3, legiuitorul foloseşte expresia „orice persoană“, fapt cu o implicaţie extraordinară. Expresia este din nou regăsită şi în cadrul art. 52 alin.1, care face trimitere la posibilitatea de contestare a adunării generale.  

„Orice persoană sau orice proprietar care se consideră vătămată/vătămat într-un drept al său din cauza neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase a atribuţiilor de către preşedinte, membri ai comitetului executiv, cenzor/comisia de cenzori sau de către administrator se poate adresa în scris compartimentelor prevăzute la art. 10 sau, după caz, instanţelor judecătoreşti“, arata art.29 alin.3.

„Dacă o hotărâre a adunării generale este contrară legii, statutului sau acordului de asociere a asociaţiei de proprietari ori este de natură să prejudicieze interesele proprietarilor, aceştia sau orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său pot/poate ataca în justiţie respectiva hotărâre“, arata art.52 alin.1.

Prin urmare, „orice persoană“ poate fi şi autoritatea publică locală. Nimic nu interzice ca aceasta să se adrese instanţei de judecată şi să ceara anularea unei hotărâri a adunării generale, sau obligarea asociaţiei la un anumit demers. Are calitate procesuală, are interes şi are norma legală de partea ei.

Ca să nu se mai obosească, am pregătit eu o sesizare a ICCJ cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept, să ne spună instanţa supremă cum se interpretează expresia „orice persoană“.

Aceasta ar fi o implicare corectă, transparentă şi profesionistă. Consiliul Local să aibă puterea să acţioneze în instanţă oricare asociaţie care nu respectă legea, să impună astfel o practică judiciară şi un mod unitar de abordare.

Sigur, volumul mare de lucru, lipsa personalului, salarizarea şi lipsa de responsabilitate, au făcut ca angajaţii să nu aibă în vedere o astfel de posibilitate (personal cred că până la acest material nici nu s-au aplecat asupra unei astfel de abordări), fiind mult mai simplu să amendezi preşedinţii şi să-i trimiţi să bată ei drumul instanţelor de judecată.

Autorităţile în loc să aibă o astfel de abordare, care ar transmite un mesaj clar în cadrul asociaţiilor, au tot felul de abordări halucinante: declararea stării de insolvenţă a asociaţiilor, aplicarea de amenzi preşedinţilor, trasarea de sarcini preşedinţilor.

Avem şi noi câteva întrebări pentru cei care „trag sarcini“ asociaţiilor de proprietari:

a) Când au tras sarcini, ultima dată, furnizorilor să-şi respecte contractele?

b) Cât timp mai acceptă să plătim apă rece la preţ de apă caldă (curge apă rece, grupa mare, până vine apă caldă)?

c) Cât timp mai acceptă să plătim preţul la gigacaloria consumată, fără ca temperatura agentului să fie cea contractuală?

d) Cât timp mai acceptă să stăm fără căldură şi apă caldă în plină iarna?

e) Cât timp mai acceptă, ca după zeci de ani de muls toate resursele, furnizorii „monopolişti“ să nu facă investiţiile la care s-au angajat?

f) Cât timp mai acceptă ca dezvoltatorii să-şi impună punctul de vedere?

g) Cât timp mai acceptă ca lucrările de reabilitare să fie făcute cu lipsuri?

h) Cât timp mai acceptă ca asociaţiile să fie executate de furnizori în baza facturilor, ce reprezintă tituri executorii, iar asociaţiile se luptă cu restanţierii în instanţă ani în şir?

Povestea privind studiul de impact al legii, este şi rămâne o poveste (cei care au contribuit la redactarea actului sigur nu stau la bloc), însă, incredibilă este atitudinea autorităţii publice locale (Serviciile de Relaţii cu Asociaţiile de Proprietari şi Poliţia Locală) care nu gândeşte faptul că o astfel de abordare are ca şi consecinţă imediată rămânerea asociaţiilor fără preşedinte şi comitet iar dacă se va implica cineva, o va face cu costul aferent (nu de alta dar să merite amenda).

Dacă nu reuşim să explicam, lu’ domn’ primar că „planul“ nu are niciun fel de legatură cu activitatea din aceste asociaţii, înseamnă că nu am depăşit ’89. Dacă nu reuşim să-l facem să înţeleagă pe domn’ primar că este o situaţie delicată şi că o întregă comunitate are de suferit, lucrurile nu evoluează într-o direcţie bună.

Interpretarea potrivit căreia, „mergeţi în instanţă şi contestaţi“, este sabie cu două tăişuri: de frica „planului“ angajaţii se hazardează la interpretări halucinante, aplică amenzi, fapt care nu numai că duce la creşterea iritării în aceste blocuri dar într-un final, duce la o poziţionare de forţă prin coalizarea în jurul preşedintelui. Ceea ce nu vor să înţeleagă cei care aplică aceste sancţiuni, este faptul că, regula nu este reprezentată de cele câteva uscături care nu fac cinste acestui domeniu de activitate.

Sunt mii şi mii de blocuri în care preşedinţii, acei „primari“ ai comunitătii, care nu au schimbat nici borduri şi nici nu au pus panseluţe, ci au realizat un mod transparent, prietenos şi corect de relaţionare cu proprietarii, chiar s-au implicat fără bonusuri şi pensii speciale. Sunt asociaţii de proprietari ce au proprietari mai mulţi decât o comună.

Susţin astfel, ca toţi cei care sunt aleşi în funcţia de preşedinte al unei asociaţii de proprietari să fie asimilaţi primarilor şi să aibă aceleaşi drepturi salariale (mandat de 4 ani au, funcţia este electivă).    

Râdem, glumim dar deocamdată noi plătim!