Mauriciu Blank, bancherul care a susţinut cu bani Războiul de Independenţă. Comuniştii i-au dezgropat oasele din cavoul din Băneasa

Publicat: 10.11.2018 04:03

Ultima actualizare: 03.08.2022 23:16

Monument funerar în memoria bancherului evreu FOTO Federaţia Comunităţii Evreieşti din România

Comunitatea evreiască din România i-a ridicat bancherului Mauriciu Blank, cofondator al Băncii Marmorosch Blank, un monument funerar în Cimitirul Filantropia din Bucureşti.

Mauriciu Blank (1848-1929) s-a născut la Piteşti, fiind descendent al unei familii venite în Valahia în secolul al XVIII-lea. În urma intrării în vigoare a Regulamentelor Organice, a ales protecţia consulatului austriac. A studiat la Viena şi Leipzig, devenind primul om din România (pentru că la vremea aceea nu era cetăţean român, fiind naturalizat abia în 1882) cu licenţă în comerţ şi finanţe, conform biografiei făcute de conf. Felicia Waldman.

Întors în România în 1863, la numai 15 ani, Blank a fost angajat de Iacob Marmorosch, posesorul uneia din primele bănci din ţară, înfiinţată în 1848 şi condusă până în 1857 împreună cu cumnatul sau, Iacob Lobel. Acesta a fost cel care a contribuit la transformarea, în 1865, a sucursalelor Băncii Otomane din Bucureşti şi Galaţi în Banque de Roumanie. În 1869, Marmorosch l-a făcut pe Mauriciu Blank Partener, iar în 1870, când s-a retras la Viena, unde a rămas până la sfârşitul vieţii, în 1904, i-a lăsat practic toată afacerea, neavând copii.

Mauriciu Blank a fost căsătorit cu Bettina şi a avut un fiu, Aristide, care i-a continuat opera financiară dar şi filantropică şi care a fost căsătorit pentru câţiva ani cu Cella Delavrancea, fiica scriitorului Barbu Ştefănescu Delavrancea.

Mauriciu Blank a fost fondator al Societăţii anonime pentru exploatarea pădurilor în 1893 şi respectiv membru în consiliul de administraţie al societăţii pentru exploatarea pădurilor Lotru în 1901, membru al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, vicepreşedinte al Bursei din Bucureşti din 1906, preşedinte din 1910, director general al Băncii Marmorosch Blank din 1906, pentru că din 1905 banca a devenit societate pe acţiuni, membru în consiliul de administraţie, administraţie al Societăţii de Asigurare Generală din 1906, membru în Consiliul de Administraţie al companiilor petroliere Alianţa în 1911 şi Petrol Block în 1927, membru în consiliul de administraţie al societăţii anonime Danubiană fabrici şi rafinării de zahăr în 1927, membru în consiliul de administraţie (în calitate de reprezentant la băncii) la Uzinele Reşiţa în 1927, membru în consiliul de administraţie al Societăţii de Tramvaie din Bucureşti şi unul dintre bancherii care au garantat subscrierea de acţiuni, alături de Jacques Elias, care a fost al doilea mare finanţator, cu 300.000 lei, în 1911.

Pentru că a finanţat Războiul de Independenţa din 1877, Mauriciu Blank a fost decorat de rege cu Ordinul Coroana României în grad de comandor în 1900.

Bancherul a murit în 1929 la Viena, unde plecase pentru a-şi îngriji sănătatea. Rămăşiţele lui au fost aduse cu mare fast la Bucureşti şi au fost îngropate în cavoul special construit în Pădurea Băneasa, pe un teren aflat în proprietatea familiei. Cavoul, gândit de marele arhitect român Duiliu Marcu, are 12 contraforturi care susţin cupola sferică din piatră. În interior, capela are cinci locuri pentru morminte şi alte cinci sarcofage amplasate deasupra locurilor de veci. Locurile sunt, însă, goale pentru că rămăşiţele familiei Blank au fost mutate încă din anii 60 în Cimitirul evreiesc, deşi legea mozaică interzice acest lucru. Paul Schwartz, preşedintele Comunităţii evreieşti din Bucureşti, spune că, din păcate, cavoul este aproape o ruină şi nicio autoritate nu este interesată în conservarea şi reabilitarea lui, deşi aici ar putea fi amenajat un mic muzeu.

Bancherul a fost înmormântat cu funeralii naţionale. În 1930, o stradă din Bucureşti a primit numele lui. Sediul cel mai impunător al Băncii, construit la apogeu, în 1915-1923, atunci când a contribuit financiar la înfiinţarea Air France, există încă pe Strada Doamnei.

Fiul bancherului, arestat de comunişti

Aristide Blank (01.01.1883, Buc.-01.01.1960, Paris) era fiul bancherului Mauriciu (1848, Piteşti-1929, Viena), cofondatorul Băncii Marmorosch Blank & Co.

Conform istoricului Claudiu Secaşiu, Aristide Blank a studiat dreptul şi filosofia la Bucureşti şi a activat ca director de bancă. A efectuat serviciul militar, avansând până la gradul de căpitan de cavalerie în rezervă (1919). A deţinut, pe rând, funcţiile de subdirector (din 1905), apoi director general (împreună cu Richard Soepkez, cu drepturi egale) şi administrator delegat al Băncii „Marmorosh, Blank & Co.”, în locul lui Mauriciu Blank, decedat.

Citește și: Cum se făcea comerţul cu evrei în epoca lui Ceauşescu: „Mătuşa a plătit 3.000 de dolari pentru tatăl meu, 1.000 de dolari pentru mama şi 1.000 pentru mine“

În perioada de maximă expansiune a băncii, a deschis sucursale la Paris (1920) şi în S.U.A., la New York (pe Broadway) şi în alte mari oraşe americane (1921). S-a remarcat şi prin acţiunile filantropice, numărându-se printre donatorii care au pus bazele Spitalului „Caritas” din Bucureşti, inaugurat în prezenţa regelui Carol al II-lea (iunie 1933) şi a făcut parte ca membru din consiliul de administraţie al Academiei Comerciale din Bucureşti (1929-1934; 1934-1939), dar şi din consiliul superior al penitenciarelor şi institutelor de prevenţie (1930-1935).

Atras de aviaţie, a fost membru fondator al Ligii Naţionale Aeriene (1912), iar după primul război mondial a pus bazele unei societăţi de transport aerian româno-franceze, care avea să devină ulterior compania „Air France”.

În vara 1946, Aristide Blank a tratat cu interpuşi vânzarea acţiunilor băncii către guvernul sovietic. În pofida unui acord de principiu favorabil al ministrului sovietic al Comerţului, A. I. Mikoian, tranzacţia nu s-a mai încheiat, „întrucât guvernul sovietic a sistat orice fel de achiziţii în România”, după mărturia reprezentantului lui Blank la aceste negocieri.

În paralel cu legăturile cu sovieticii, Aristide Blank era un vizitator frecvent al Misiunii Militare şi al Legaţiei Americane, vizite motivate şi de pregătirea unei călătorii în Statele Unite, unde avea soţia şi băiatul.

Obţinând paşaportul, a putut să călătorească, timp de şapte luni, în Europa (Franţa) şi S.U.A., revenind în ţară ianuarie 1947.

După 1948, Aristide Blank a devenit mai prudent, refuzând să mai întâlnească diplomaţi occidentali. Cu toate acestea, tocmai aceste legături anterioare, cu diplomaţi americani şi britanici, au constituit capetele de acuzare împotriva sa, la procesul regizat de autorităţile comuniste.

A fost arestat la 18 aprilie 1952, pentru „activitate de spionaj în favoarea unor state imperialiste ostile R.P.R.”, judecat de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti şi condamnat în primă instanţă la 20 ani temniţă grea, pentru „crima de înaltă trădare” şi confiscarea averii personale (mai 1953), iar ulterior, la rejudecarea procesului, în urma admiterii recursului, la 3 ani închisoare corecţională, pentru „delictul contra siguranţei interioare a statului, prin schimbare de calificare din crima de trădare” (aprilie 1955).

Apărarea a susţinut că discuţiile cu diplomaţi americani despre schimbările de guvern din anii 1944-1946 sau cele cu privire la lichidarea băncii Blank, care era o instituţie particulară, datele referitoare la despăgubirile de război ce se cuveneau acţionarilor americani la fabricile de hârtie de la Piatra Neamţ şi Petreşti şi însemnările personale cu caracter economic, politic şi militar, găsite la percheziţie, care erau material documentar pentru un roman pe care intenţiona să-l scrie, nu erau date secrete, care să constituie infracţiunea de trădare prin divulgare de secrete, aşa cum era definită în codul penal şi care se raporta doar la datele privind apărarea teritoriului, siguranţa statului sau mobilizarea economică a teritoriului naţional.

Constatându-se că pedeapsa definitivă fusese deja executată, Aristide Blank a fost eliberat din penitenciarul Jilava, la 29 aprilie 1955, după ce trecuse prin închisoarea de la Piteşti, rezervată pe atunci condamnaţilor pentru spionaj. Avea 72 de ani şi era bolnav când a intrat din nou în atenţia Securităţii, ca urmare a vizitelor pe care le făcea la Legaţia Franţei, de unde primea medicamente şi corespondenţă de la soţia stabilită la Paris.

Citește și: Povestea fascinantă a lui Georges Filip Lefort, românul ajuns şef în Rezistenţa Franceză. S-a întors în ţară să clădească socialismul, dar a suferit o mare decepţie

După ce i s-a respins în mai multe rânduri viza de ieşire din ţară, în martie 1958, publicaţia românilor din exil B.I.R.E. anunţa: „Dl. Aristide Blank, bancherul binecunoscut, a sosit la Paris. Arestat la începutul instaurării guvernului comunist şi după ani de detenţie a putut să părăsească România, graţie intervenţiilor organizaţiilor sioniste din lumea liberă”. Bancherul a murit la Paris în ziua în care împlinea 77 de ani.