Marş pro-monarhie: „Vrem ca românii să-şi aleagă liber forma de guvernământ“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marşul pro-monarhie va avea loc, duminică, în Capitală. FOTO Facebook ANRM
Marşul pro-monarhie va avea loc, duminică, în Capitală. FOTO Facebook ANRM

Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei organizează duminică, 10 noiembrie, un marş pro-monarhie în care va cere modificarea Constituţiei în vederea obţinerii dreptului cetăţenilor de a alege liber forma de guvernământ.

Manifestaţia va avea loc duminică, 10 noiembrie, începând de la ora 14.00, iar punctul de întâlnire va fi Piaţa Charles de Gaulle. De aici, monarhiştii vor porni în marş pe traseul Arcul de Trimf - Piaţeta Regelui - Piaţa Victoriei - statuia regelui Carol I.  

Potrivit celor care organizează evenimentul, obiectivul principal al manifestanţilor este de a cere clasei politice modificarea articolului 152 din Constituţia României, în vederea acordării cetăţenilor dreptul de a-şi alege singuri forma de guvernământ. 

„Ne-am trezit prizonierii unei republici toxice“

Organizatorii vorbesc, pe pagina de Facebook a evenimentului, că statul republican nu a făcut decât să jefuiască resursele ţării în ultimii 23 de ani.

„Ne-am trezit prizonierii unei republici toxice, care în aceste zile se pregăteşte să dea drumul la exploatarea intensivă şi la exportul ultimelor resurse minarale ale acestei ţări: Roşia Montană, gazele de şist, despăgubirile fiind doar exemple ale jafului care, de 23 de ani, distruge istoria, natura şi, cel mai important, oamenii“, scriu aceştia pe pagina evenimentului.

De asemenea, manifestaţia are şi scopul de a aduce un omagiu regelui Mihai I, cu ocazia zilei sale de naştere, din 25 octombrie, şi a zilei onomanstice, din 8 noiembrie, precum şi celor 76 de oameni care au murit la 8 noiembrie 1945, la Bucureşti, în cadrul primei manifestaţii anticomuniste din Europa de Est.

Luni, la ora prânzului, peste 700 de oameni au spus că vor fi prezenţi în stradă. 

Alianaţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei

ANRM este o organizaţie înfiinţată la începutul anului 2013 şi are ca obiectiv strategic principal restaurarea monarhiei constituţionale în România, cu actuala Casă Regală a României, după statutul acesteia şi a regulilor de succesiune stabilite de ea.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite