MARI DEZASTRE Cum a izbucnit cel mai mare incendiu care a distrus peste 2000 de case din Bucureşti

adevarul

Publicat: 23.02.2011 08:12

Ultima actualizare: 08.08.2022 15:17

Un copil neascultător, care a tras cu pistolul înspre o grămadă de fân, a cauzat cel mai dezastruos incendiu produs în vremurile moderne în Bucureşti. Se întâmpla în 23 martie 1847, chiar în ziua de Paşte. Şi după o săptămână de la stingerea flăcărilor, pământul frigea, iar molozul rămas după demolarea ruinelor a ridicat nivelul Bucureştiului cu aproape doi metri.

Băieţelul care a provocat „Marele foc”, fiul cluceresei (mare dregător) Zinca Drăgănescu, se juca nesupravegheat în podul cu fân al şopronului, cu pistolul celor mari. O scânteie a fost de-ajuns pentru a porni dezastrul.

Vântul foarte puternic a făcut ca focul să se extindă cu repeziciune, în partea de est a oraşului.

„Incendiul a mistuit zona Curţii Vechi de lângă Hanul Manuc, numeroase case de pe malul stâng al Dâmboviţei, întinzându-se spre Colţea, zona Sf. Vineri, până în Calea Văcăreştilor. Cuprinzând o zonă comercială foarte densă, focul a pricinuit pagube evaluate la peste 30.000 pungi de aur, provocând şi moartea a «mulţime de negustori, care s-au stins cu totul»”, scria la acea vreme şi cronicarul Ioan Sân Dobre Cojocarul.

Citeşte şi:

Scurtă istorie a celor mai devastatoare cutremure

Cutremurul care a schimbat faţa Capitalei

Cum au schimbat comuniştii faţa Bucureştiului

„Case, prăvălii, hanuri şi biserici ardeau într-un vacarm asurzitor”

Anton Pann a fost martor ocular al acestui incendiu şi a descris, ulterior, cum a ars un sfert din Capitală, jurnalul său fiind păstrat la Muzeul Naţional al Pompierilor din Bucureşti. Unii localnici s-au refugiat pe Dealul Mitropoliei, de unde au privit îngroziţi cum focul mistuie totul în calea sa. „Case, prăvălii, hanuri şi biserici ardeau într-un vacarm asurzitor”, povestea Anton Pann.

„Pe uliţe, oamenii alergau înspăimântaţi, răsunau comenzile militare şi vaietele deznădăjduiţilor”,

Anton Pann, scriitor

Potrivit directorului Muzeului Naţional al Pompierilor Bucureşti, Vasile Bălan, 12 biserici au fost distruse: Sf. Dimitrie, Biserica Domnească de la Curtea Veche, Sf. Antonie de la Puşcărie (toate sunt în zona Hanul lui Manuc), Bărăţia, Sf. Gheorghe Vechi, Sf. Gheorghe Nou, Sf. Mina din mahalaua Stelea (lângă actuala biserică Sf.Vineri), biserica Vergului, Udricani, Lucaci (lângă hala Traian), Ceauş Radu şi Sf. Ştefan.

Povești de București

Luni, pe bucuresti.adevarul.ro, ați putut vedea fotografii publicate în premieră cu Bucureştiul acoperit de troiene de 5 metri în iarna lui '54

Marți, reporterii "Adevărul de Seară" v-au prezentat imagini șocante și mărturii istorice despre bombardamentele din '44 asupra Capitalei.

Îşi îngrămădeau avutul în mijlocul uliţelor

Cronicarul nota că, la vestea izbucnirii focului, marii dregători adunaţi în palatul lui Bibescu (din Piaţa Unirii de astăzi), au rupt-o la fugă spre casele lor. Toptangii şi pânzarii, braşovenii şi rachierii, cavafii şi şalvarangiii, toţi cei care populau centrul comercial al oraşului, îşi îngrămădeau avutul în mijlocul uliţelor, încurcând pompierii şi soldaţii „miliţiei pământene” veniţi în ajutor. Alţii, după un vechi obicei, îşi adăpostiseră mărfurile după zidurile hanului Sf. Gheorghe Nou. Focul, însă, a biruit zidurile de cetate ale acestuia astfel „că fir de aţă nimeni n-a scos”, scria în continuare Anton Pann.

„Duminică, la 8 ceasuri din zi s-a aprins târgul buricul Bucurescilor, arzând toate prăvăliile, Hanul Sf. Gheorghe, Hanul lui Matei Vodă, Sărăria Veche cu târgul Cucului şi la vale până în casele lui Costriş. Fiind focul până la 8 ceasuri din noapte dând însă puţină ploaie s-a mai potolit”,

Arhimandritul Nicodim Greceanu

Pământul s-a răcit după o săptămână

Flăcările au ucis atunci 15 oameni, alte zeci au suferit arsuri, iar aproape 2.000 de clădiri (locuinţe, prăvălii, hanuri, biserici) au fost făcute scrum.

Lupta cu focul a fost una grea pentru că, în lipsa autospecialelor de astăzi, pompierii s-au folosit de pompe manuale şi au fost ajutaţi de sacagii care transportau apa din Dâmboviţa în butoaie.

Sute de oameni au fost mobilizaţi la curăţarea străzilor şi la înlăturarea ruinelor înnegrite ce stăteau să cadă.

Documentele istorice consemnează faptul că focul n-a putut fi stins timp de câteva săptămâni, iar vâlvătaia a făcut ca pământul să se răcească abia după încă o săptămână. Molozul şi resturile dezastrului au făcut să se ridice nivelul terenului cu aproape doi metri faţă de nivelul oraşului.

Ajutoare de la domnitori şi sultani

Pentru ajutorarea sinistraţilor au fost organizate spectacole de binefacere şi s-au lansat apeluri în ţară şi în străinătate pentru strângerea de fonduri.

Vestea incendiului a făcut înconjurul Europei şi mai multe ţări au trimis ajutor material. Au donat atunci sume importante de bani domnitorul Ţării Româneşti Gheorghe Bibescu, sultanul Turciei, domnitorul Moldovei, Mihail Sturdza, domnitorul Serbiei, Miloş Obrenovici şi pitarul Evanghelie Zappa.

După ce oraşul a revenit la viaţă, a început reconstrucţia Bucureştiului după principii moderne: casele au fost acoperite cu tablă, atelierele meşteşugăreşti unde se lucra cu focul au fost scoase din zona centrală şi au fost montate mai multe cişmele şi conducte de apă.

Citeşte amănunte din Istoria „fierbinte” a Capitalei în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea