Maraton de două zile cu alergători din 35 de ţări, în Capitală: cursa jogging în scutece şi cea a scaunelelor în rotile, printre competiţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sfârşitul săptămânii înseamnă mai multe maratoane la care participă alergători din 35 de ţări, printre care 15 sunt de elită. Aflat la a şasea ediţie, la cele şapte curse din cadrul competiţiei, organizatorii vor oferi 150 de premii, dintre care 40 în sume de bani.

A şasea ediţie a Raiffeisen Bank Bucharest International Marathon are loc sâmbătă şi duminică, competiţia fiind împărţite pe şapte curse, potrivit Mediafax.

Sâmbătă va avea loc Cursa Copiilor, cu startul pe categorii de vârstă, începând cu ora 10.30, din Piaţa Constituţiei. O noutate a ediţie din acest an o reprezintă cursa "Jogging în scutece", la care părinţii vor alerga pe distanţa de 800 de metri, împingând căruciorul copilului, cu vârste între 6 luni şi patru ani. Pentru a preveni accidentările, organizatorii au decis ca la această cursă să nu premieze viteza concurenţilor, premiile fiind oferite prin tragere la sorţi.

Cursele scaunelor cu rotile, de maraton, semimaraton, maraton ştafetă şi cursa populară vor avea loc duminică, începând cu ora 08.50.

Duminică, Federaţia Română de Atletism organizează, în cadrul Raiffeisen Bank Bucharest International Marathon, Campionatul Naţional de maraton, Seniori, Tineret şi Juniori, atât la masculin cât şi la feminin, precum şi Campionatul Naţional de maraton pentru veterani, competiţii la care şi-au anunţat prezenţa 600 de sportivi.

Trafic închs pe mai multe bulevarde

Preşedintele Raiffeisen Bank Bucharest International Marathon, Valeria Răcilă van Groningen, a precizat faptul că traficul va fi închis sâmbătă, între orele 8.00 şi 14.00, pe Bulevardul Unirii, între Piaţa Constituţiei şi intersecţia cu Bulevradul Regina Maria, pe ambele sensuri. 

De asemenea, duminică, circulaţia va fi resticţionată între orele 6.30 şi 16.00 pe rutele: Piaţa Constituţiei, Bd. Libertăţii între Piaţa George Coşbuc şi Splaiul Independenţei, Bulevardul Unirii, Bulevardul Decebal, Bulevardul Basarbia de la Piaţa Muncii până la intersecţia cu Bd. Chişinău, zona Arenei Naţionale, Bd. Naţiunile Unite, Strada Halelor, Splaiul Independenţei între Podul Eroilor şi Piaţa Unirii, Calea Victoriei între intersecţia cu Splaiul Independenţei şi cea cu Str. Ion Câmpineanu.

Pentru Cursa Populară traficul va fi închis pe străzile din jurul Palatului Parlamentului şi Parcului Izvor, respectiv Bd. Libertăţii, Calea 13 Septembrie, Str. Izvor, Splaiul Independenţei.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite