Magazinul Comunitar Gratis, singurul în care banii nu contează. Locul în care totul se plăteşte cu voluntariat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Magazinul Comunitar Gratis este singurul magazin din România în care plata nu se face cu bani FOTO Cristina Andrei
Magazinul Comunitar Gratis este singurul magazin din România în care plata nu se face cu bani FOTO Cristina Andrei

De aproximativ o lună, la Centrul Social OMINIS, din zona Apărătorii Patriei, funcţionează un magazin la care se plăteşte cu voluntariat. Concret, cei care îşi achiziţionează produse de aici pot să se revanşeze ştergând praful, măturând, dând cu mopul sau aranjând hainele pe rafturile magazinului. Proiectul este susţinut de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a Municipiului Bucureşti.

Ioana Panait aranjează, alături de fiul său, hainele curate şi parfumate din maldărul din mijlocul Magazinului Comunitar Gratis din Capitală. Poartă o bluză verde, iar fiul ei, o cămaşă albă. Stau aplecaţi deasupra teancurilor şi zâmbesc.

Nu arată ca nişte vânzători obişnuiţi pentru că, de fapt, nici nu sunt. Ioana este muncitor stradal la REBU, iar acum câteva zile a venit la magazin şi şi-a ales două produse, dar nu a avut timp să „le plătească”. Aşa că tocmai şi-a început ora de lucru. 

„Mai venim, mai dăm cu mătura, ne mai luăm şi noi câte un produs. Am luat lucruşoare pentru copii, haine pentru noi, găseşti de toate”, a spus aceasta zâmbind, bucuroasă că acum poate să folosească ce are nevoie chiar şi fără bani. 

La câţiva paşi mai încolo, dintre umeraşe, un băiat bucălat se uită la jocurile colorate şi îşi trăge de mână mama, să i le arate şi ei. Femeia care ţine un bebeluş în braţe, parcă socoteşte în gând de câte produse are nevoie ca să mulţumească toată familia. Sorana Cercelaru are trei copii şi multe cheltuieli, dar acum nu pare să o apese lipsa banilor. Femeia nu este aici doar ca să primească, ci se gândeşte că, pe viitor, va aduce hainuţele sau jucăriile de care copiii s-au plictisit, pentru ca şi alţii să se poată bucura de ele. 

„E o idee bună, pentru că şi noi avem haine acasă care nu ne mai trebuie şi alţii poate au nevoie de ele. Ne ajută foarte mult. În schimbul produselor facem orice e nevoie. E pentru prima dată când vin aici, e foarte frumos amenajat, foarte primitor. Am să îi sfătuiesc şi pe alţii să vină, cu siguranţă mulţi au nevoie. O să şi aduc lucruri aici. Avem destule să aducem şi noi pentru altcineva”, a menţionat mama copiilor. 

Uşa se deschide şi o femeie cochetă îşi pune poşeta pe biroul de la intrare şi merge glonţ spre grămezile de haine. A venit pentru că aşa a simţit să facă, pentru că este un început în ceea ce îşi doreşte din tot sufletul să realizeze mai departe. „E mai mult decât pot eu să exprim în cuvinte. A sosit timpul să fac acest lucru”, spune ea. Alina e începătoare într-ale Magazinului Comunitar şi spune că îşi doreşte mult să aducă un zâmbet pe buzele copiilor nevoiaşi. Ziua anterioară a venit la magazin pentru prima dată, iar acum tocmai a ajuns să termine ce a început. 

„Astăzi, concret, am venit tocmai pentru că ieri când am ajuns aici erau trei maldăre enorme de lucruri şi am zis: «Am venit aici să fac orice!». Domnul s-a uitat la mine şi mi-a propus să aranjez lucrurile. Am reuşit să aranjez o parte dintre ele, iar astăzi am venit să continui şi să fac un pic de ordine administrativă”, a declarat Alina.

Pentru ea, însă, nu e suficient propriul efort de a-i ajuta pe sărmani, ci, mai mult, îşi doreşte să atragă în proiect cât mai mulţi oameni. Aceasta spune că a vorbit deja cu prietenii şi cunoştinţele care au copii şi care ar putea dona hăinuţe şi că speră că va găsi cât mai mulţi oameni care să fie în asentimentul ei şi care să se implice. Alina e designer de interior, iar aici se simte „ca acasă”. 

La Magazinul Comunitar Gratis se plăteşte cu solidaritate 

Pereţi albi, ferestre mari care umplu încăperea de lumină, rafturi înalte pline ochi cu pluşuri şi haine colorate aranjate cu grijă pe umeraşe. Ai zice că e nevoie de o armată de oameni ca să întreţină un asemenea magazin. La fel cum ai putea crede şi că se munceşte din greu pentru ca toţi clienţii care bagă mâna în buzunar să fie mulţumiţi. Dar, dacă stai şi observi o clipă, afli că, de fapt, pe strada Turnu Măgurele, la numărul 17, nu e vorba despre bancnote, monede sau portofele, ci despre umanitate, conştiinţă şi generozitate. 

E Magazinul Comunitar Gratis, din incinta complexului de servicii sociale OMINIS, clădirea sub acoperişul căreia, de la 9.00 la 16.00, polii oricărei societăţi, săracii şi oamenii cu stare, se întâlnesc pe axa solidarităţii şi rămân, pur şi simplu, fiinţe umane. Nu e un spaţiu comercial ca oricare altul, dimpotrivă, e locul care luptă împotriva tendinţelor consumeriste acaparatoare, care este un magazin doar cu numele, deşi ar putea cu uşurinţă să fie numit „casă de ajutor reciproc”. 

Dacă îţi doreşti ceva, trebuie să oferi, dar aici nu sunt acceptaţi banii. În schimb, oamenii care aleg să plece acasă cu produse de pe rafturile magazinului vin cu o contribuţie de încărcătură socială mult mai mare: voluntariat. Concret, acest concept unic în România, mizează pe implicarea persoanelor ce au acasă obiecte pe care nu le mai folosesc şi pe care aleg să le aducă la Magazinul Comunitar Gratis şi pe recunoştinţa oamenilor care nu au posibilitatea financiară să cumpere lucrurile de care au nevoie, dar care ajung la numărul 17 cu speranţa că le vor găsi. Drept răsplată, oferă puterea lor de muncă. 

„Oamenii pot să aducă la schimb lucruri vechi sau noi, dar care să fie într-o stare care să permită să fie refolosite. Noi nu l-am numit Second Hand, cele mai multe sunt lucruri noi, dar sunt şi unele la mâna a doua. Nu există alţi furnizori decât oamenii care vin aici să doneze şi noi, personalul, dacă avem ceva pe acasă şi vrem să ajutăm, aducem. În rest, pur şi simplu oamenii au auzit de acest magazin şi vin să doneze. Unii oameni chiar nu mai vor nimic în schimb, decât să doneze şi să ajute. Ei le aruncă şi preferă să ni le dea nouă, ca să ajungă la alţi oameni ce, poate, chiar nu au avut parte de astfel de lucruri. Oricine poate să vină să ia un produs de la noi din magazin, nu doar oamenii defavorizaţi”, a spus Ionuţ Voicu, reprezentant al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a Municipiului Bucureşti. 

O oră de muncă voluntară pentru două produse

Dintre cele aproximativ 30 de persoane care calcă pragul magazinului în fiecare zi, fiecare are dreptul să vină de două ori pe săptămână şi să îşi aleagă două produse de care are nevoie. Pentru ele va presta o oră de muncă voluntară, orice e nevoie în încăpere: de la ştersul prafului, până la aranjatul hainelor pe umeraşe. 

„Ideea a fost să avem un magazin unic în ţară şi să ajutăm oamenii cu cât putem, să îi învăţăm să muncească şi să dea ceva la schimb”, a mai spus Ionuţ Voicu. Acesta a adăugat că, într-adevăr, în acest moment, este singurul spaţiu din România care pune în practică acest concept. Deşi deschis de curând, magazinul este deja foarte popular în rândul bucureştenilor, care vin zilnic cu zecile, fie ca să doneze, fie ca să îşi aleagă câteva lucruri şi să muncească pentru ele. 

„În schimbul produselor, ei prestează exclusiv munci casnice. Dau cu mătura, spală pe jos, şterg geamuri, şterg praful. Sunt mulţumiţi, stau o oră, fac curat, îşi aleg două produse şi sunt fericiţi”, a mai declarat reprezentantul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Acesta a menţionat că în magazin se găsesc de toate, de la haine, electrocasnice şi veselă, până la cărţi şi jucării, în totalitate donate de cetăţeni bogaţi sau mai puţin, care îşi doresc să dea o mână de ajutor copiilor şi familiilor sărace. 

Magazinul Comunitar Gratis funcţionează, în prezent, alături de o spălătorie socială, ambele în incinta complexului OMINIS. Reprezentantul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a Municipiului Bucureşti a declarat că în septembrie se va pune în mişcare întregul ansamblu, care cuprinde şi o creşă, o grădiniţă, un centru de formare profesională, o cantină şi un centru de zi pentru copiii cu dizabilităţi. 

Recomandări pe aceeaşi temă: 

Complexul social OMINIS din sectorul 4, aproape gata

Voluntarii au realizat un arbore urban decorativ

FOTO Principele Nicolae, alături de copiii cu dizabilităţi din Mureş: „Voluntariatul funcţionează foarte bine aici“

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite