Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns la Bucureşti

Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns la Bucureşti

Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns la Bucureşti

Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns la Bucureşti, adusă de delagaţia Patriarhiei Române pentru al şaselea an consecutiv, urmând să fie împărţită în toată ţara credincioşilor care vor fi prezenţi în biserici la slujba de Înviere.

Delegaţia Patriarhiei Române a ajuns pe Aeroportul „Henri Coandă“ Otopeni, în jurul orei 20.30, cu o întârziere de aproximativ o oră şi jumătate, din cauză că a decolat târziu de la Ierusalim, dat fiind numărul mare de delegaţii care au mers sâmbătă să ia lumină de la Mormântul Sfânt.

La Salonul Oficial al Aeroportului Otopeni, au aşteptat prelaţi reprezentanţi ai eparhiilor Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei să ia Lumina Sfânta pentru a o împărţi credincioşilor la slujba de Înviere.

În acelaşi scop, Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi dusă cu trei avioanela Suceava, Satu Mare, cu escală la Cluj-Napoca, şi Timişoara, pentru clerul şi credincioşii ortodocşi din restul ţării.

Delegaţia Patriarhiei Române la Ierusalim a fost coordonată de PS Varsanufie Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, care a arătat, la Otopeni, că este al şaselea an consecutiv în care Lumina Sfântă de la Ierusalim este adusă în ţară, prin grija Patriarhului Daniel. Din delegaţie au mai făcut parte: Varlaam Ploieşteanul, episcop vicar patriarhal, Paisie Teodorescu, consilier patriarhal.

Patriarhul Daniel va oferi Lumina Sfântă clerului şi credincioşilor prezenţi la Catedrala patriarhală la slujba de Înviere.

Pe aceeaşi temă:

Eugen Tănăsescu: „Noaptea de Înviere este Revelionul creştinilor. Dar degeaba ai masa plină, dacă inima ţi-e goală“ Părintele Eugen Tănăsescu, blogger Adevărul, ne oferă câteva învăţături despre simbolurile pascale, invenţiile de marketing şi modul în care trebuie petrecute marea sărbătoare a creştinătăţii.

Confruntarea preoţilor: Unde se rupe creştinismul între Biserica Ortodoxă şi cea Catolică, de Paşte În acest an, ortodocşii şi catolicii serbează Paştele în aceeaşi zi. Deşi există diferenţe între cele două rituri, creştinii sunt de acord că Paştele e cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii în jurul căreia gravitează toate celelalte.

Sfânta Lumină de Paşte s-a aprins la Ierusalim Sfânta Lumină de la Ierusalim s-a aprins, în jurul orei 14.18, şi a fost împărţită clericilor şi credincioşilor aflaţi în Biserica Învierii care adăposteşte Sfântul Mormânt, au declarat reprezentanţii Patriarhiei prezenţi la locurile sfinte.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: