Locuitorii oraşului Voluntari pot scăpa în acest week-end de deşeurile de echipamente electrice şi electronice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Voluntari, în parteneriat cu Asociaţia RoRec, organizează o sâmbătă acţiune de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice.

Sâmbătă, la ora 9.30, se vor deschide punctele provizorii de colectare, la care cetăţenii pot depune aparatura veche sau uzată în Voluntari, dar şi în Afumaţi şi în Petrăchioaia. Cele şase puncte de colectare vor fi deschise până la ora 16.00 şi vor fi amplasate în următoarele locuri:

Voluntari:
- Bulevardul Dunării nr. 71
- strada Tudor Vladimirescu (în spatele Casei de Cultură)
- strada Dumitru Vlăsceanu (Piaţa Pipera)
- Bulevardul Voluntari nr. 76 (en-gros-ul de legume de lângă primărie)

Afumaţi – in fata primariei

Petrăchioaia – in centru

Pentru echipamentele electrice sau electronice grele ori voluminoase si dificil de transportat, colectarea se va derula prin preluarea gratuită de la domiciliu. Pentru detalii despre programarea transportului de la domiciliu, cetăţenii pot apela numarul de telefon 0767.670.412, până vineri, între orele 9.00 şi 18.00 şi sâmbătă, în intervalul orar 9.00-15.00.

Toti deponenţii vor fi înscrişi automat la trei tombole, câte una pentru fiecare localitate, şi vor avea şansa să câştige unul dintre premiile oferite de parteneri.

Astfel, cetăţenii din Voluntari pot câştiga zece roboţi de bucătărie şi zece fiare de călcat.

Pentru deponenţii din Afumaţi, partenerii oferă cinci maşini de tuns iarba, cinci fiare de călcat şi cinci mixere.

Locuitorii din Petrăchioaia pot câştiga, la rândul lor, cinci fiare de calcat, cinci mixere şi cinci maşini de găurit.

Tragerile la sorţi vor avea loc sâmbătă, de la ora 18.00, la Primăria Voluntari în Sala de Consiliu.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Bucureşti

Footer Bucuresti
București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite