Liderul sindical Vasile Petrariu, despre greva angajaţilor STB: Oamenii şi-o asumă. Cei care decid nu au intenţionat să vină cu vreo soluţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax
FOTO Mediafax

Vasile Petrariu, preşedintele Sindicatului Transporturilor din Bucureşti, a vorbit duminică despre a patra zi de protest a angajaţilor. El a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută la autobaza Titan, că oamenii care protestează îşi asumă greva, în ciuda deciziei instanţei.

„Peste 80% din numărul de salariaţi care trebuiau să lucreze azi continuă conflictul spontan. Din păcate până acum, cei care decid nu au intenţionat să vină cu vreo soluţie, prin care să medieze sau să ducă la aplanarea acestui conflict, din contră au incitat şi din cauza asta conflictul a fost escaladat şi oamenii sunt hotărâţi să continue ce au început acum 4 zile”, a spus azi într-o declaraţie de presă, Vasile Petrariu.

Acesta a spus din nou că sunt probleme cu vehiculele, 400 fiind imobilizate, iar cele care ies pe teren având mari dificultăţi tehnice.

„Avem în momentul de faţă peste 400 de vehicule imobilizate, care nu pot să iasă în traseu, iar cele care ies în traseu, au mari dificultăţi tehnice pentru că avem foarte multe defecte zilnice din cauză că nu avem piese de schimb, din acest motiv avem probleme şi cu salariaţii pentru că pierd timp să se scoale la ora 3 dimineaţa, să circule 2-3 ore şi după să se retragă în depou. Nu este normal. Directorul general care se laudă cu management performant nu a reuşit să rezolve această problemă”, a declarat liderul de sindicat.

Acesta a mai condamnat şi condiţiile de muncă ale angajaţilor.

„O altă problemă este cea legată de condiţiile de muncă pentru că atât la capete de linie, unde conducătorul trebuie să aibă un timp de refacere a capacităţii fizice, pentru că după câteva ore de condus trebuie să stai măcar 10 minute. Nu există aceste capete de linie amenajate, nu există apă, toalete şi este foarte greu să conduci 8-9 ore fără sa ai nişte condiţii minimale”, a mai transmis Petrariu.

Transportul în comun nu funcţionează nici duminică în Capitală, şoferii de Societatea de Transport refuzând să iasă pe traseu. Mai mulţi angajaţi s-au adunat la Autobaza Titan, unde se află şi forţe de ordine.

Conducerea Societăţii de Transport Bucureşti solicită în continuare angajaţilor să-şi reia activitatea şi să-şi îndeplinească obligaţiile de serviciu şi anunţă că 25% din parcul auto se află în trafic, respectiv 82 de tramvaie din 181, 65 de troleibuze din 86 şi 15 autobuze din 460.

Protestul continuă, deşi a fost declarat ilegal printr-o decizie a instanţei.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite