Legişti: Liana Dumitrescu a murit în urma unei tromboze extinse a venelor cerebrale

Directorul general al INML "Mina Minovici", Dan Dermengiu, a declarat, vineri, că deputata Liana Dumitrescu a decedat în urma unei tromboze extinse a sinusurilor nervoase cerebrale. Potrivit acestuia, nu a fost vorba despre o moarte violentă, însă investigaţiile continuă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dermengiu a declarat, pentru Mediafax, că medicii legişti nu au identificat la autopsie nimic care să pună în evidenţă o disfuncţie a vreunui organ şi pe care legiştii să o asocieze cu tromboză cerebrală extinsă şi, în prezent, se caută posibili factori de risc asociaţi care ar fi putut genera această suferinţă.

Directorul Institutului Naţional de Medicină Legană a preciazat că vor fi făcute investigaţii complexe de laborator, al căror rezultat nu poate fi aflat mai devreme de o lună de zile.

Potrivit neurologilor, printre posibile cauze de risc ale trombozei ar putea fi factorii de risc asociaţi utilizarea anticoncepţionalelor, o suferinţă oncologică sau o anomalie a glandelor endocrine.

Adevarul de Seară a scris că deputata a murit din cauza anticoncepţionalelor incompatibile.

Liana Dumitrescu a murit, joi dimineaţă, la Spitalul de Urgenţă "Elias" din Bucureşti. Trupul său neînsufleţit va fi depus la Camera Deputaţilor.

citeste totul despre: