Lecţie de tranşat o găină oarbă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO PoultryPaddock.com
FOTO PoultryPaddock.com

A fost găina albă, ştiu asta pentru că i-am văzut penele într-o plasă. O aşezăm pe masă şi, în timp ce maică-mea se întoarce să caute un cuţit ascuţit, eu mângâi pielea umedă, lipicioasă. O găină frumoasă, zice maică-mea. Pornim!

Mama îi taie ciocul, apoi smulge o parte din gâtlejul găinii. Taie ghearele. Degetele ciudate ale păsării sunt tari şi pufoase în acelaşi timp. Le ating perniţele. Urmează o tăietură pe lăţime prin care maică-mea scoate cu grijă beregata şi guşa. Îmi spune toate aceste cuvinte şi eu le ţin minte. Le notez în creier. Beregată. Guşă. Găină frumoasă. O nouă tăietură, de data asta mai jos, şi o mână care scoate la iveală măruntaiele păsării, tot cu grijă, ca şi cum ar fi un secret, o comoară. Nu trebuie să spargem fierea, atenţie! Eu ţin minte. Nu trebuie să spargem fierea. Fierea e chestia aia verde şi amară, în fond este tare drăguţă fierea.

Acum vine rândul târtiţei. Ţii minte? Ţin. Trebuie scoasă şi o glandă, aşa zice maică-mea, uite, aici e o glandă, mă uit şi încerc să ţin minte, se scoate târtiţa şi se aruncă peste bucăţi de carne nefolositoare. Fraiera de târtiţă. Îmi place mult cuvântul ăsta, îl tot repet. Când o să fii femeie în toată firea, o să trebuiască să faci şi tu asta la casa ta. O să trebuiască să fac şi eu asta, ştiu. Târtiţă.

Acum pipota, minunata pipotă, se taie şi ea (maică-mea spune că se secţionează), dar nu până la capăt, se goleşte de mâl, se spală bine, se curăţă de pieliţă, se spală din nou, se mângâie, se pupă. E pentru mine pipota asta, ştiu prea bine, pentru că eu sunt singura din casa asta care primeşte toate pipotele din ciorbă, oricâte ar fi ele. De obicei, e câte una singură. Pipotele sunt bune.

Am ajuns doar la jumătatea treburilor. Cuţitul ascuţit desprinde acum pielea dintre pulpă şi piept, dezvăluind carnea alb-rozalie. Apucăm pulpa şi tragem până se aude osul pârâind. Cuţitul îşi face treaba până la capăt. Următoarea pulpă – cuţitul, pielea, scrâşnetul. Avem acum două pulpe. Le mângâi şi le aşez frumos una lângă alta, la un capăt de masă. Urmează aripile. Le întindem, sunt curios de lungi, de parcă ar fi încă utilizabile. Mă refer, în alt scop decât acela de a fi mâncate. Eu ţin de una din ele, maică-mea caută încheietura cu cuţitul, locşorul acela firav unde se unesc cu corpul. E de ajuns. Acum, că avem două aripi separate de găină, le tăiem vârfurile. Le aşez şi pe ele la capătul mesei, lângă pulpe. Le mângâi pe ascuns. Le duc la buze, pentru că miros frumos. A moarte.

Cuţitul ascuţit taie adânc şi desprinde pieptul de spate. E un pârâit care mi se cuibăreşte-n umeri şi n-am cum să scap de el prea curând. Găina e întinsă pe masă acum, pulpe, aripi, gheare şi piept, spate, pipota şi ficatul, le pipăi, încerc să mi le reamintesc vii. Maică-mea le ia la rând şi le spală bine din nou, în chiuvetă. Trebuie să îndepărtăm cheagurile de sânge, ţii minte toate astea, da? Ca să ştii şi tu pe viitor cum să faci. Da, ţin minte. O să ţin minte. Sigur, când voi fi mare şi voi avea şi eu casa mea voi şti de acum ce trebuie să fac.

Ies în curte şi mă holbez la stropii roşii. E o cărare de stropi care duce în grădină, sunt un fel de semne ciudate pe care le urmez. Găina era tare frumoasă pe vremea când era vie. Albă, curată, venea la picior, mă lăsa să o mângâi dacă voiam. Era oarbă şi se purta ca un câine. Îi spuneam „găina albă“, evident. Învăţasem să-i verific guşa şi ea stătea, mândră şi oarbă, se supunea nepăsătoare tuturor verificărilor mele. Acum urmăresc firul stropilor roşii, din ce în ce mai deşi, din ce în ce mai mari. O voi mânca în ciorbă, ca pe orice altă găină, pentru că universul, oricât s-ar chinui, nu va reuşi s-o reconstituie din bucăţile de pe masa din bucătărie. Nu am de unde să ştiu în acel moment că în următorii ani voi dormi pe o pernă din puful ei. Şi adevărul e că voi dormi bine. Voi dormi foarte foarte bine.

CITIŢI ŞI:

Un cutremur pentru fiecare

Vă omor pe toţi

După ce îmblânzeşti Dunărea

Blues pentru o fată mută

Cum arată sfârşitul unui miracol: adio, Băile Herculane

Toamna la Terasa Fericirii

Adio, ţară!

N-o să te mint: o să murim

Pe Lavinia Bălulescu o găsiţi şi pe Ferma de gânduri.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite