Lecția de fizică din viitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii de la două licee prestigioase din România au avut, ieri, ocazia unică să fie primii din țară care asistă la o oră de fizică ieșită din comun, o lecție virtuală. Capitolul ,,Instrumente optice” din programa de fizică a clasei a IX-a a reprezentat o experiență inedită atât pentru bobocii de la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București, cât și pentru elevii de la Colegiul Național ,,Unirea” din Focșa

La „Sfântul Sava”, la ora 12.30, copii începuseră să se adune în laboratorul de fizică al liceului, fiind mult mai curioși și mai entuziasmați decât de obicei de lecția deosebită de optică. Obișnuita sală era acum îmbogățită cu un LCD de dimensiuni considerabile, gazda videoconferinței dintre cele două licee, și cu un panou pe care urma să fie proiectată lecția în format electronic.

Pe ecran, elevii îl puteau vedea pe vechiul lor profesor de fizică, Constantin Gavrilă, care, ca în fiecare săptămână, a început să predea, de această dată un subcapitol despre imaginile virtuale, iar copii, ca de obicei, au deschis caietele și au început să își ia notițe. Diferența era că dascălul nu se afla fizic în încăpere și că ținea cursul și pentru elevii altui liceu.

Elevii erau nerăbdători să înceapă lecția virtuală de fizică Elevii erau nerăbdători să înceapă lecția virtuală de fizică Elevii erau nerăbdători să înceapă lecția virtuală de fizică

CLICK pe fotogalerie pentru a vedea mai multe imagini de la videoconferință!

Inovație de viitor

Noul format al orelor de fizică a reprezentat o inițiativă a profesorilor de informatică de la „Sfântul Sava”, care a fost transformată în realitate cu ajutorul companiei Cisco, o corporație internațională din domeniul telecomunicațiilor. ,,Este o lecție normală de fizică, doar că se ține în format semivirtual. Dorim să vedem cum vor reacționa elevii și considerăm că este o inovație de viitor”, a declarat directorul adjunct al liceului „Sfântul Sava”, Adrian Troie.

„Nu poate înlocui 100% comunicarea directă”

În timpul videoconferinței, școlarii pot interacționa cu profesorii ca și până acum: pot pune întrebări și li se pot explica noțiunile pe care nu le-au înțeles. Reprezentantul liceului a spus că  se vor mai organiza astfel de ore de curs și cu alte instituții de învățământ, atât din Capitală, cât și din restul țării.

,,Inițiativa este interesantă, dar nu consider că poate înlocui 100% comunicare directă. În relația profesor-elev sunt importante și gestica și mimica. În orice caz, formatul este avantajos, mai ales că un singur dascăl poate instrui mai mulți școlari decât în mod obișnuit, în condiții optime, cu ajutorul unor resurse relativ necostisitoare”, a explicat Adrian Troie.

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite