La Bucureşti, PNL şi PSD = aceeaşi mizerie. Cum s-a ajuns la primarul Ştefănel?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Printre multe dezbateri care nu ne afectează direct - războiul din buze între Ponta şi unguri, decesul unui mare calomniator sau discursurile în faţa unui Parlament de şpăgari - e păcat să treacă neobservată laşitatea ”marilor” partide politice când a fost vorba de problemele cu care se confruntă zilnic două milioane de oameni.

După arestarea lui Sorin Oprescu şi suspendarea sa din funcţie a venit vremea alegerii unui primar interimar al Capitalei, motorul economic al României şi oraşul cu cele mai mari probleme în trafic, de poluare şi spaţii verzi din Europa.

Am crezut că marile partide politice ale României, PNL şi PSD, se vor bate pentru a-şi impune în această funcţie un om dintre consilierii aleşi deja pentru a se asigura că Bucureştiul nu se blochează complet până în primăvară, când vor fi alegeri locale.

Am crezut că aceste formaţiuni politice imense se vor bate să îşi pună în funcţia de primar interimar un om capabil care să arate că partidele care ne vor propune echipe de primari în 2016 au soluţii la marile probleme pe care Sorin Oprescu n-a ştiut să le gestioneze decât prin gargară ieftină şi tupeu nemăsurat.

Am crezut că, agăţându-se de acest post de primar interimar, partidele mari vor convinge oamenii - în aceste câteva luni - că trebuie să voteze cu partidul care ştie să gestioneze eficient cel mai mare şi mai murdar oraş al ţării după ce Oprescu l-a băgat în gard şi i-a adus în starea de cârnat din Pantelimon până la Universitate şi din Berceni până-n Tunari.

Ce au făcut marile noastre partide? Pe scurt, PNL şi PSD au dezertat de la funcţia lor de gestionare ale interesului public şi au făcut loc, printr-un troc politic ordinar, celui aşa-zis Interesul Naţional via Dan Diaconescu-Direct.

PNL şi PSD s-au dat la o parte la aceste alegeri şi aşa ne-am ales cu primarul Ştefănel. Dan Marin Ştefănel. Ştim despre el doar că, adus în Consiliul General de PPDD, a trecut - cu Ordonanţa Dragnea - la UNPR. 

Marile partide au dovedit, pe lângă dispreţ pentru cetăţeanul care votase o majoritate PNL în Consiliul Primăriei Generale, iar acum aştepta ca această majoritate să facă ordine într-o instituţie de şpăgari - şi o laşitate tulburătoare. Problemele urgente cu traficul, căldura şi caracatiţa şpăgilor nu aşteaptă alegerile aşa cum şi-au propus PNL-ul şi PSD-ul. Aceste probleme trebuie rezolvate acum când se apropie iarna care le va acutiza peste limita suportabilităţii. 

Partidele au cântărit oportunitatea politică şi strategică - pe care oamenii nu dau doi bani - şi au zis că cel mai bine e să fugă de această responsabilitiate de a conduce Bucureştiul într-o situaţie de criză. Fugind de răspundere azi, PNL-ul şi PSD-ul vor veni la primăvară să ne arate ce proiecte frumoase au pentru Bucureşti, ce candidaţi frumoşi şi deştepţi ne propun drept primari dar şi ce echipe de consilieri bine pregătiţi în complotul Universului trec pe liste.

Aş vrea să cred că, totuşi, cetăţeanul din Bucureşti care produce mai mult decât media pe ţară este şi mai deştept decât media. Şi că, odată cu alegerile, îi va sancţiona pe laşii care au dezertat acum de la interesul public în speranţa că vor câştiga, din opoziţie, alegerile de la anul.  

Dacă aşa au înţeles aceste partide că se face o altfel de politică, mai bine lipsă. Vorba colegului Teodor Tiţă, un vot pentru PNL sau PSD la Primăria Bucureştiului - la anul - e un act de prostie militantă

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite