Prezentul material are în vedere două aspecte, din multele incidente, şi anume implicarea şi contribuţia proprietarului şi sancţionarea “greşelilor” strecurate în liste.

Deşi ignorat, rolul proprietarului în eliminarea greşelilor din lista de întreţinere, este menţionat în Normele de Aplicare 1588/2007 a Legii 230/2007, la art.12 lit. A pct. d. Astfel, acesta (proprietarul) are dreptul ca în termen de 10 zile de la data afişării listei de întreţinere, să conteste lista, în scris, iar preşedintele are obligaţia de a răspunde în termen de 7 zile.

Prin această procedură a contestării, legiuitorul a pus la dispoziţia proprietarului modalitatea de a atrage atenţia asupra neregulilor din lista de plată, pe de o parte, iar pe de altă parte, punerea la adăpost a proprietarului asupra unor viitoare proceduri ale asociaţiei îndreptate împotriva acestuia.

Demn de menţionat este şi faptul că, necontestarea listelor de întreţinere în termenul legal este interpretat de către unele instanţe de judecată ca fiind o acceptare, însuşire a sumelor regăsite în lista de plată, cu consecinţa imposibilităţii punerii în discuţie, ulterior, a modului de calcul, al repartizării. Termenul de 10 zile fiind interpretat ca fiind unul de decădere.

Prin urmare, ceea ce doresc să scot în evidenţă este pericolul rămânerii în pasivitate sau mai grav, “protestul” prin neplata cotelor de întreţinere. Neplata cotelor de întreţinere nu exchivalează cu o contestare a acestora, pe de o parte, iar pe de altă parte, proprietarul nemulţumit, trebuie să realizeze contestaţia în scris, cu arătarea modului de calcul pe care îl consideră greşit (concentrarea contestaţiei pe aspecte concrete).

În condiţiile în care legislaţia ajută proprietarul şi îi pune la dispoziţie o astfel de procedură, putem spune că acesta are obligaţia de a face aplicarea acestor prevederi şi de a îşi proteja drepturile şi interesele pe care le are, în raport cu asociaţia de proprietari din care face parte.

“Sancţionarea” greşelilor strecurate în listele de plată, este şi reprezintă o măsură extremă aplicată de către instanţele de judecată atunci când o repartizare nu respectă norma legală.

 Mult prea mulţi administratori şi mult prea mulţi din cei implicaţi în organele de conducere, tratează cu superficialitate modalitatea de repartizare şi/sau aplicarea penalităţilor de întârziere, primind o palmă ce îi trezeşte la realitate, atunci când în urma unui raport de expertiză, se desprinde faptul că nu s-a respectat norma legală în repartizarea unor cheltuieli.   

Nu se vrea a se înţelege că nici administratorul, nici preşedintele şi nici comitetul nu pot decide peste ceea ce prevede legea în materie şi că orice fel de alt mod de repartizare contrar legislaţiei, nu poate “ţine” în faţa unui expert şi în faţa instanţei de judecată. Administratorul şi preşedintele nu se pot prevala de necunoaşterea legii şi raspund pentru greşelile făcute.          

Aşa se ajunge la situaţia tragică în care un proprietar cu restanţe, în urma unui raport de expertiză, ajunge să plătească o sumă nesemnificativă din datorie sau să nu achite nimic, deşi a consumat şi beneficiat de utilităţi, pentru simplul fapt că a reuşit să se folosească de incompetenţa, neştiinţa, lipsa de implicare etc a administratorului sau comitetului. Spuneam că situaţia este tragică, pentru că, să nu fim copii, aceste greşeli nu sunt suportate din buzunarul celui/celor ce au greşit, ci tot din buzunarul proprietarilor, sumele fiind “băgate” la recuperat în listele de întreţinere.