În loc să sară cu acuze la adresa bucureştenilor care şi-au urmărit interesul şi confortul personal atunci când au decis să plece cu automobilul către locurile de muncă, doamna primar ar trebui să înţeleagă mai bine care sunt problemele esenţiale ale oraşului şi să acţioneze proactiv în ameliorarea acestora.

Bucureştiul este cel mai congestionat oraş din Europa şi unul dintre cele mai congestionate din întreaga lume, iar ultimii ani de mandat ai doamnei Firea au fost martorii unei înrăutăţiri şi mai accentuate a traficului urban. Desigur, nu o putem acuza pe doamna Firea pentru problemele structurale, dar o putem acuza, cu siguranţă, pentru incapacitatea de a le ameliora şi de a acţiona proactiv în prevenire celor mai neplăcute situaţii.

În opinia mea, problema congestionării Bucureştiului are trei cauze fundamentale, care sunt legate între ele. În primul rând, Bucureştiul nu a fost conceput şi construit pentru un număr atât de mare de automobile. Este o problemă sistemică care nu poate fi rezolvată pe termen mediu sau scurt şi ţine de imposibilitatea dezvoltării unei infrastructuri rutiere care să absoarbă capacitatea existentă, precum şi de lipsa unui număr suficient de locuri de parcare. Până la un punct, în funcţie de ce ne dorim de la oraş, municipalitatea nici nu ar trebui să rezolve această problemă, căci oferă şi oportunitatea unui oraş mai verde şi mai puţin aglomerat. Teoria urbanistică spune că cu cât ai mai multe străzi, şosele şi locuri de parcare, cu atât mai multe maşini o să ai pe termen mediu şi lung. Soluţia nu este să transformăm Bucureştiul în oraşul maşinilor, în dauna oamenilor.

În al doilea rând, Bucureştiul are o problemă semnificativă dar rezolvabilă cu transportul în comun. STB/ul şi Metrorex-ul nu au capacitatea necesară pentru a oferi servicii de transport public eficient şi la nivel de calitate şi viteză care să stimuleze mai mulţi şoferi să îl folosească. În cazul Metrorex-ului, mai ales pe magistrala M2 (Berceni-Pipera), problema e structurală şi ţine de capacitatea staţiilor de metrou şi distanţa minimă de siguranţă dintre trenurile aflate în tuneluri. Însă în cazul STB-ului, problema e strict administrativă şi de resurse.

Societatea de Transport Bucureşti este incapabilă să ofere servicii de calitate şi eficienţă pentru că este căpuşată constant de grupurile de interese asociate primarului în funcţie, oricare ar fi acesta. Aşa rămân zeci sau sute de autobuze stricate şi fără piese de schimb, care sunt ulterior canibalizate pentru a repara alte autobuze care se strică. Pe lângă această problemă ce ţine de management, corupţie şi reţelele clientelare din reţeaua de firme şi instituţii ale PMB, mai există şi problema reală a resurselor, dar şi a organizării defectoase şi retrograde a transportului urban. STB-ul nu are suficiente autobuze, troilebuze şi tramvaie pentru a satisface, într-un timp rezonabil, cererea de transport a tuturor celor care vor să folosească transportul în comun. De aici derivă timpii de aşteptare mare, supraaglomerarea mijloacelor de transport, în special în perioadele de vârf, şi calitatea infectă a transportului. La asta se adaugă şi incapacitatea STB-ului de a respecta şi publica programele de sosire/plecare în staţii, care să asigure predictibilitate. Dacă nu ştii când ajunge autobuzul şi nici cât îţi ia până la destinaţie, nu o să ai stimulentele necesare pentru a alege autobuzul sau tramvaiul, când ai maşina în parcare. Iar argumentul că congestionarea oraşului face imposibilă oferirea unui program predictibil este fals, având în vedere că există oraşe precum Londra sau Paris, oraşe foarte congestionate, care sunt capabile să respecte timpii de sosire/plecare.

În al treilea rând, Bucureştiul suferă şi de o problemă culturală. Oamenii trebuie resocializaţi şi educaţi că mijlocul de transport public trebuie să fie prima opţiune, concomitent cu o creştere a calităţii şi cantităţii STB-ului şi Metrorex. În al doilea rând, trebuie să ne asigurăm că politicile pe care le implementăm nu duc la scăderea calităţii vieţii urbane prin favorizarea transportului cu maşina. Avem nevoie de o schimbare de paradigmă socială care să forţeze autorităţile locale să crească calitatea transportului public, iar asta poate veni doar dinspre public, din partea electoratului de care depinde mandatul oricărui primar.

Pe termen scurt şi mediu, câteva soluţii ar putea fi reducerea numărului de parcări din centru şi zonele comerciale şi de birouri, crearea de parcări imense la marginea oraşului, în proximitatea staţiilor de metrou, pentru reducerea volumului de maşini din provincie, precum şi creşterea numărului de taxiuri şi maşini Uber/Taxify din trafic, care sunt mai eficiente în realizarea transportului individual.