Google sărbătoreşte prima zi de şcoală: compania propune elevilor din România să-i redeseneze doodle-ul. Care sunt premiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Google aduce un omagiu şcolii, în prima zi, lansând competiţia „Doodle 4 Google". Elevii cu vârste între 6 şi 14 ani, ce urmează cursurile primare sau gimnaziale ale şcolilor din România, sunt invitaţi la un concurs pentru a redesena logo-ul pentru Ziua Naţională a României.

Premiul întâi este de 15.000 de lei şi desenul va apărea pe 1 Decembrie pe pagina de start a Google România. De asemenea,primii zece clasaţi vor fi premiaţi cu tablete, iar şcolile din care provin primii 5 clasaţi, în funcţie de voturi, vor primi câte o bursă de tehnologie în valoare de 20.000 RON.

În ceee ce priveşte modalitatea de înscriere, cei mici vor avea nevoie de semnătura părinţilo, învăţătorilor sau profesorilor, cu un singur desen de copil, până la 15 octombrie. Primele 10 desene finaliste vor fi alese prin vot public pe site-ul Doodle 4 Google Romania.

Obiceiul este unul conscrat în cadrul Google, care îşi schimbă logo-ul, numit "doodle", ocazional pentru a serba un eveniment sau o personalitate care a schimbat lumea. În cazul ţării noastre, nu este prima dată când Google România are un logo individualizat. Din "doodle"-urile dedicate României se identifică cel a lui Constantin Brâncuşi, George Enes­cu, I.L. Caragiale sau al Mărţişorului.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite