George Vişan, omul care-ţi aduce romanul vieţii tale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilier la sala de lectură a Colegiului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), bucureşteanul le arată românilor, dintre filele îngălbenite ale unui dosar, adevărul propriei lor vieţi.

George Vişan este luat de multe ori drept un fost ofiţer de securitate de scepticii care vin în sala de lectură a CNSAS pentru a-şi citi trecutul încriptat în „note informative“. „Sunt unii oameni care au suferit foarte mult din cauza Securităţii şi atunci ne cred pe noi, angajaţii CNSAS, ofiţeri de securitate“, explică plin de înţelegere George.

Sala de lectură este veşnic plină de cercetători şi de oameni care îşi citesc propriile dosare sau ale rudelor. Anual, la CNSAS ajung 7.000 de cereri de acces la dosar din partea cetăţenilor şi aproximativ 1.500 din partea cercetătorilor.

Arhivele Colegiului de Popeşti-Leordeni măsoară 30 de kilometri liniari de dosare. Acolo stau înşirate poveşti de viaţă, ani petrecuţi la Canal sau la Periprava, note informative care de pe hârtie s-au tradus în torturi de neimaginat. Vin oameni din cele mai îndepărtate colţuri de lume, pe unde au fugit odată scăpaţi de teroarea regimului: din Statele Unite, din Germania şi chiar din Noua Zeelandă.

1.001 de poveşti

George Vişan este angajat al CNSAS din 2006, până atunci fiind profesor de istorie la Liceul „Dinu Lipatti“ din Capitală.

„În curtea şcolii eram un rege, însă pe stradă deveam un ilustru anonim“, spune George. Astfel, s-a hotărât să se reorienteze în carieră. Şi a ales CNSAS. Mai întâi a lucrat la departamentul Investigaţii unde a studiat peste 1.000 de dosare.  

Profesor de istorie fiind, lui Vişan i-a fost foarte uşor să intre în lumea milioanelor de dosare care se găsesc în depozitele CNSAS, ba mai mult, spune el, lectura acestor documente l-a ajutat să înţeleagă mult mai bine evenimente din istoria contemporană. „Am descoperit lucruri fascinante din istoria contemporană. Detalii ale procesului lui Ion Antonescu; la noi în arhivă se găseşte înregistrarea video a procesului“, explică consilierul.

Oameni de hârtie
Rândurile olografe sau scrise la maşină, fotografiile sau notele informative din dosare stârnesc reacţii neaşteptate „petenţilor“ (n. red.: persoanele care solicită accesul la propriul dosar).

George este cel care culege la prima mână aceste reacţii. Asupra lui se revarsă furia de moment a petenţilor şi totodată el este primul umăr pe care plâng aceşti oameni. „Trebuie să-i pregătesc să înfrunte adevărul din trecutul lor. Unii află că au fost turnaţi de neveste, de propriii copii sau de cei mai buni prieteni. În afară de asta, eu citesc odată cu ei aceste documente pentru că trebuie să le şi explic unii termeni consemnaţi de ofiţerii de securitate“, povesteşte George.

Unii dintre cei care află adevărul despre bătăile pe care le-au mâncat acum 30 de ani, despre anii în care au muncit la Canal, încep să tremure, „încep să se zgâlţâie cu tot cu masă“, după cum mărturiseşte custodele.
Majoritatea celor care vin să-şi vadă dosarele sunt persoane în vârstă, care nu vor să-şi încheie socotelile cu viaţa până nu află adevărul despre trecutul lor. „Unii nu ştiau nici motivul pentru care au fost închişi. Vin oameni plecaţi în Germania de peste 20 de ani. Toţi cei care vin la sală cred că toţi românii au avut dosar“ , mai spune George.


În toţi aceşti ani, care poveste v-a impresionat cel mai mult?
S-a deschis dosar pentru o persoană pentru că asculta România Liberă. În declaraţie a negat pentru că era convins că nu vorbise cu nimeni despre asta. De fapt fusese „turnat“ de fiul lui de 16 ani, care vorbise cu un profesor la şcoală. Profesorul era rezident la Securitate.

Aţi avut cazuri deosebite la sală?
Un cuplu de nemţi care au stat şapte ani la Canal. Dosarul lor avea opt volume. S-au întors în România după mai bine de 30 de ani. Citind, ei i s-a făcut rău. El a încercat s-o liniştească, dar i s-a făcut rău şi lui. I-am dus pe amândoi la spital, cu maşina mea. Şi-au revenit amândoi într-un final. Aflu tot felul de poveşti aici, mulţi mă scot din sală să-mi spună mai multe.

Ce-i place

Este pasionat de limba şi literatura română. Dacă ar fi să se compare cu un personaj din literatura română, i-ar plăcea să creadă că e Felix Sima din romanul „Enigma Otiliei“.
 
Ce nu-i place
Nu-i place că nu există câte o filială CNSAS în fiecare mare oraş din România. Astfel, spune el, le-ar fi mult mai uşor sutelor de oameni care vin din ţară să-şi vadă dosarele.

Născut: 26 aprilie 1976, la Bucureşti
Studii: Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti, Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, Master în Sociologie
Familie: Este căsătorit şi are un copil de patru ani

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite