Gata de sinucidere, din cauza plantelor halucinogene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr s-a urcat noaptea trecută pe balustrada balconului de la apartamentul său şi a ameninţat că se va sinucide, anunţă Realitatea.

Bărbatul a stat urcat pe balustrată peste două ore, ameninţând că se aruncă, de teamă că poliţia va găsi în casă ierburi halucinogene. Mai mulţi poliţişti şi medici au ajuns la faţa locului şi l-au supravegheat pe tânăr, care ţipa că se va arunca de la etajul cinci al unui bloc din Dorobanţi.

"Am fost solicitaţi pentru o persoană de aproximativ 20 de ani care ameninţa că se aruncă. Din punct de vedere medical nu am observat nicio problemă. Avea un puls un pic cam tahicardic, dar alte probleme nu şi se pare că ar fi consumat şi droguri, dar asta nu putem să aflăm decât la Floreasca după ce i se fac analize", a spus, pentru Realitatea, Dumitri Petruţ Valentin, asistent Ambulanţa Bucureşti.

Bărbatul a fost până la urmă băgat cu forţa în casă, iar poliţiştii au găsit în locuinţa sa un plic cu ierburi halucinogene. Tânărul va fi sancţionat pentru tulburarea liniştii publice.

Poliţiştii au stabilit în urma cercetărilor că Fabian Gabriel în vârstă de 21 de ani se afla în vizită împreună cu un amic într-un apartament care aparţine unui cetăţean austriac care nu se afla la domiciliu în momentul scandalului.

„Tânărul care a declarat că venise pentru o petrecere, a reclamat că este vorba de o înscenare“, a afirmat comisarul şef Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei.

Poliţiştii au descoperit într-un sertar un pliculeţ cu plante uscate care a fost ridicat pentru expertizare şi despre care cel care îl însoţea pe Fabian a recunoscut că i-ar aparţine. Pe numele celui de-al doilea tânăr a fost întocmit dosar penal.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite