Fuziunea RADET – ELCEN nu mai este posibilă. Cum explică ministrul Energiei, Andrei Gerea, această decizie

Fuziunea RADET –
ELCEN nu mai este posibilă. Cum explică ministrul Energiei, Andrei Gerea,
această decizie

Ministrul Energiei susţine că fuziunea RADET - ELCEN nu ar mai putea fi posibilă FOTO Arhivă

Ministrul Energiei, Andrei Gerea, a declarat în timpul unei conferinţe de presă de la Galaţi că fuziunea RADET – ELCEN nu mai este posibilă. Ministrul a explicat că o posibilă soluţie ar fi transformarea RADET-ului într-o societate comercială şi intrarea acesteia într-o asociere cu ELCEN.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Acum fac trimitere la un capitol care sigur va intra probabil şi în dezbatere publică, şi anume situaţia şi de la Bucureşti, unde Radet, de exemplu, înregistrează datorii foarte mari către Elcen şi unde s-a pus problema unei fuziuni între Elcen şi Radet, dar sub forma în care Elcen ar fi trecut la Radet, adică cel care avea de încasat era înghiţit de către cel care avea de dat. Acest lucru nu s-a putut face, pentru că există şi o decizie a Curţii Constituţionale din decembrie anul trecut, deşi la un moment am avut intenţia de a face acest lucru.

Nu mai este posibil, nu mai este posibil transferul cu titlu gratuit al unor astfel de active, soluţia fiind ori astfel de asocieri, ori adică, spre exemplu, transformarea Radet în societate comercială şi intrarea într-o asociere cu Elcen, ori în cazul lor, probabil, insolvenţă sau faliment…mă rog în cazul lor sunt alte probleme acolo.

În cazul Galaţiului asta e soluţia posibilă şi care va pune municipalitatea în postură de acţionar majoritar şi care speram noi va reuşi să gestioneze această nouă asociere, problematică extrem de dificilă la nivelul municipiului, acolo unde se înregistrează datorii foarte mari la plată de către cei care primesc aceste serviciii şi trebuie ca toţi să conştientizăm că fără plata acestor servicii nimeni nu va primi gratis apa caldă sau căldură“, a precizat ministrul, potrivit Mediafax.

citeste totul despre: