SERIAL VIDEO Metroul împlineşte 33 de ani. Episodul 7: Ce se întâmplă noaptea sub Bucureşti, după ce se închid uşile ultimului metrou
0Ultimul metrou se retrage gălăgios către depou, iar peste aproximativ cinci ore şi jumătate va reveni în tuneluri. Paznicul de peste noapte se asigură că toate intrările au fost închise cu zăvorul ca să nu care cumva să pătrundă un intrus şi să descopere secretele ascunse din subteran. Liniştea care acoperă staţia Piaţa Victoriei durează fix 10 minute.
Angajaţii care lucrează noaptea în staţiile de metrou apar pe rând, în ordinea în care îşi desfăşoară activităţile. Mai întâi strâng toate gunoaiele aruncate de trecători peste zi şi le pun în saci de plastic pentru ca apoi aceştia să fie preluaţi de o garnitură de tren specială pentru gunoi. În paralel, sunt schimbate panourile şi anunţurile publicitare, tot peronul se transformă într-un şantier de lucru.
Cârtiţele de la metrou
Pe lângă toate acestea, există o echipă bine pregătită, de 12 oameni, care se asigură noapte de noapte că metroul va circula şi a doua zi în condiţii de maximă siguranţă. Ei sunt, de fapt, cârtiţele de la metrou, „Secţia de linii şi tuneluri”. Echipa este formată din oameni care lucrează împreună încă de pe băncile şcolii. Angajaţi cu ştate vechi, ei au învăţat meserie la fostul Grup Şcolar Industrial „Metrou” care acum se numeşte Colegiul Tehnic „Traian”.
Intrarea în „şut”
Înainte de a se apuca de lucru, echipa se întâlneşte în biroul ascuns din spatele peronului pentru a pune la punct planul de bătaie pentru noaptea respectivă şi pentru a aştepta confirmarea că linia de contact, adică şina aceea roşie pe care o vedem cu toţii când aşteptăm metroul, a fost deconectată şi nu mai are curent electric pe ea.
În birou, voie bună şi glume pe seama colegilor. Bogdan Trică, maistru-şef de district CF, dezvăluie câteva secrete despre cum se desfăşoară munca echipei. Totul se desfăşoară organizat şi mereu în ticăitul ceasului şi trebuie să fie gata, ca-n poveşti, până la răsărit. „Atunci când metroul se închide, se fac verificări la linie, se verifică aparatele de cale, tunelurile şi galeriile. Sunt foarte multe de povestit, însă acestea sunt printre cele mai importante.”
Aceeaşi formulă, de un sfert de veac
Oamenii nu se vaită de programul de lucru care a rămas neschimbat din perioada comunistă, cu toate că de-a lungul anilor pe feţele lor se observă oboseală acumulată şi cearcănele puternic accentuate. Tot maistrul Trică explică faptul că sectoarele de lucru la toate magistralele sunt împărţite pe districte care la rândul lor au câte o echipă care se ocupă de verificările zilnice. „Lucrăm în aceeaşi echipă încă din 1986, singura diferenţă de atunci este că sâmbăta nu ne vedem pentru că a devenit zi liberă”.
„Micul dejun la ora 14.00, sex ocazional”
În zilele de sărbătoare, „cârtiţele” nu sunt fizic la muncă, precum pompierii, dar în cazul unei urgenţe ei sunt pregătiţi să intervină pentru a remedia problemele. Scopul, crede maistrul Trică, îl reprezintă respectul faţă de cetăţeni. „Ei cumpără cartele şi abonamente din care sunt plătite salariile noastre, noi avem datoria de a le oferi o călătorie sigură.”
Pus pe glume, Bogdan Trică detaliază programul lor. „Noi ieşim la bere după ora cinci şi jumătate după ce servim prânzul. Micul dejun îl luăm la ora 14.00, iar de cină nu are rost să mai vorbim. Iar sexul este ocazional.”
Camera de comandă
La miezul nopţii, sună telefonul din birou, şi o voce anunţă că linia de contact a fost scoasă de sub tensiune.
Am pornit cu echipa spre linia unde se vor înlocui 108 metri de şină defectă. În drum, facem popas la Biroul de Mişcare, locul de unde este supravegheată întreaga circulaţie a metroului bucureştean. Acolo, pe un monitor, o doamnă impiegat urmărea şi direcţiona toată circulaţia din staţia Piaţa Victoriei. „Acum 22 de ani, când am început să lucrez la metrou, eram tânără şi frumoasă. Acum, sunt hoaşcă bătrână.”
De la biroul de mişcare, am coborât printre linii şi am început să mergem în tunel acolo unde se desfăşura lucrarea de înlocuire a liniei. Din cauza infiltraţiilor de apă, din plafonul tunelului picură apă care distruge stratul de suprafaţă al şinei. Dacă această şină nu ar fi schimbată la timp, riscul ar fi ca trenul să deraieze.
Disciplină ca la armată
Toţi membrii echipei sunt deja la posturi, pentru început s-a trecut la desfacerea şuruburilor de la linia care trebuia înlocuită. Deşi din toate direcţiile se auzeau glume care mai de care mai amuzante, bunul-simţ şi disciplina este regula pe baza căreia funcţionează echipa lui Bogdan Trică.
Fiecare muncitor se adresează superiorului cu „domnul şef”. „Pe vremuri, cine lucra în căile ferate se spunea că face a doua armată. Din punctul meu de vedere, suntem cu mult peste disciplina din armată, pentru că se lucrează cu utilaje grele şi totul se execută la comandă, o greşeală poate cauza accidente grave”, explică în fugă Bogdan Trică.
Sub pământ de 37 de ani
În jurul orei 1.00, oamenii lucrează la foc automat. Cu nişte utilaje cu dublă funcţie, numite „capre” în limbajul muncitorilor, au adus o bucată de şină de 108 metri.
Zgomotele şi tensiunea din tunel sunt accelerate. Bucata de şină este lăsată jos. Cea veche este prinsă cu nişte cleşti ca nişte dinţi ce coboară din „capre” şi apoi este ridicată. „Toată lumea la capre!”, ţipă maistrul „şi acum toată lumea, sus, sus, sus”, totul se execută la comandă.
Aproape 80% din munca depusă în subteran este muncă brută, „caprele” cu care este adusă, coborâtă şi urcată şina sunt împinse manual de cei 12 membri ai echipei.
Printre cei 12 se numără şi ’nea Gheorghe care lucrează de 37 de ani în subteran. „Familia îmi spune să ies la pensie, însă eu mai vreau să rămân cam până la anul. Este a doua casă a mea, iubesc metroul. Pe timpul lui Ceauşescu am muncit la construirea lui”.
La o ţigară
Aerul pompat de prizele de aerisire este greu de respirat la zece metri adâncime, unde se desfăşura operaţia tehnică, însă acest lucru nu îi opreşte pe cei mai pasionaţi să nu ia o pauză de ţigară. Se lucrează în condiţii grele, în subteran domneşte mirosul de umezeală.
După ce a fost aşezată şina cea nouă, unii dintre muncitori se asigură ca ea să nu fie aşezată pe mai multe plăcuţe de cauciuc care fixează linia. Restul ia o mică pauză, în care discută politică sau probleme actuale ale Capitalei. Subiectul principal, Sorin Oprescu şi taxa pe gigacalorie.
Burghiul buclucaş
Nu îşi trag bine sufletul şi un zgomot infernal ca un răget înfiorător cuprinde tunelul. La capătul liniei noi se dau două găuri pentru a se asigura continuitatea firelor care străbat subteranul.
Zgomotul se întrerupe brusc, iar noi ne îndreptăm spre locul cu pricina. „Bă, să fiu al dracu’, de când lucrez aici nu am văzut burghiu care să se rupă în şină”, exclamă nervos maistrul.
Inginerul-şef, Florian Nechita, le atrage atenţia muncitorilor să lucreze mai repede pentru că nu vor mai avea destul timp pentru verificări. „Ne-a încurcat drezina aia şefu’, că era gata până acum”, se scuză un muncitor.
După ce burghiul a fost înlocuit, iar şina a fost străpunsă se trece la fixarea definitivă a acesteia. Şina se comportă exact ca o bucată de sârmă dacă este de mari dimensiuni. „Atenţie, pisicile la romană şi hai...”, ţipă maistrul în tunel.
Vârcolacul Gică
Glumele între muncitori sunt la ordinea zilei. „Şefu', să vă luaţi liber de Halloween, am auzit că Gică se transformă în vârcolac. E din cauza solstiţiului ăla de toamnă. Bă, Gică să nu vii la muncă în ziua aia!”. Inginerul-şef zâmbeşte pe sub mustăţi şi merge mai departe mulţumit de respectarea graficului lucrării.
În timp ce verifica linia, Florian Nechita spune că, în general, atunci când este nevoie, la astfel de lucrări se înlocuiesc cam două şine pe noapte, în acelaşi interval de timp.
După ce şinele au fost înlocuite urmează verificările de gabarit, şi se mai fac alte teste prin care se verifică că totul este în regulă, şi circulaţia va fi reluată fără probleme.
Angajaţii Metrorex au spulberat mitul existenţei unei staţii abanonate în zona Apărătorii Patriei. „Dacă se opresc pompele de evacuare a apei, în cel mult 24 de ore poţi să dai liniştit la peşte”, a spus maistrul-şef.
Botezul cârtiţei
Ritualul de botez pentru nou veniţi este destul de înspăimântător. „Revizorul de cale merge însoţit de câţiva dintre noi, între timp îl îndoctrinăm bine cu tot felul de poveşti. Unul dintre noi merge mai în faţă şi se ascunde, iar în momentul când trecem pe lângă el, tipul care stă ascuns îl prinde de picior sau ţipă la cel nou. Rezultatul: ori o ia la fugă, ori scapă geanta din mână şi nu mai scoate un cuvânt”, a povestit amuzat unul dintre angajaţi.
Strigoiul Ion, de la Aurel Vlaicu
Cu ceva timp în urmă se auzeau de nişte poveşti cu strigoi la metrou, între Aviatorilor şi Aurel Vlaicu. „Cică era unul care cerea o ţigară când treceai prin zonă, i se vedeau doar ochii sau uneori doar întindea mâna şi îi auzeai vocea. Mitul a prins pentru că deasupra este Cimitirul Eroilor Sovietici, de fapt strigoiul era nea Ion”, mai povesteşte Bogdan Trică.
În subteran, mai ales iarna se ascund multe animale care fug de pe câmp în depoul de la Berceni. Acolo se adăpostesc vulpi, iepuri şi chiar fazani. „Mergeam noi pe la Apărătorii Patriei şi ne-am speriat de o bufniţă. Trei inşi ne-am chinuit să o prindem şi tot nu am reuşit.”
Când am urcat pe peron, treptele erau încă ude, în staţie era un miros puternic de detergent, însă până la deschidere mai erau multe de făcut. Şi era abia ora 3 dimineaţa. Peste o oră şi ceva, primul tren avea să pornească.
Se încarcă comentariile...
