FOTO Caltaboş, cârnaţi şi tobă de la producători autentici. Cât costă produsele tradiţionale de la târgurile deschise în Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bucureştenii care vor să cumpere tobă, caltaboş, cârnaţi sau ruladă de porc direct de la cei care le prepară după reţete vechi de zeci de ani o pot face în cadrul târgurilor pline de preparate apetisante, care şi-au deschis porţile cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă în Capitală.

Tobă, cârnaţi, şorici, costiţă afumată sau caltaboş pe alese, aşa sună anul acesta oferta comercianţilor care şi-au montat standurile în Bucureşti în aşteptarea celor care vor să guste din produsele preparat cu grijă. În Piaţa Universităţii din Capitală, în cadrul Târgului Bucharest Christmas Market, mai multa standuri sunt încărcate cu produse tradiţionale româneşti care se consumă, de regulă, în perioada Sărbătorilor de Iarnă.

Jumări şi costiţă afumată

Atât în Piaţa Universităţii cât şi în Parcul Cişmigiu din Capitală bucureştenii îşi pot cumpără caltaboş- 49 lei/kg, tobă – 49 lei/kg, jumări – 7 lei/kg sau lebăr de casă 55 lei/kg. De asemenea, cei care iubesc prepartele din porc pot cumpăra costiţă afumată pentru 38 lei/kg.

image

Produsele tradiţionale sunt expuse pe standurile târgului FOTO David Muntean

„Costă foarte mult, dar merită dacă iei o dată pe an. Nu îţi permiţi să cumperi în fiecare zi, dar sunt bune că am gustat mai devreme“, spune o femeie care a venit la târg. Totodată, cei care vor să se bucure de alte produse comercializate de producători autentici pot alege cozonaci cu nucă şi stafide la 25 de lei, cutii cu fursecuri – 14 lei şi pişcoturi cu ciocolată – 7 lei. 

image

Un kilogram de şorici costă 50 de lei FOTO David Muntean

„Banii obţinuţi din vânzarea acestor produse (n.r. cozonaci, fursecuri, pişcoturi) se vor duce la Centrul de Plasament Pinocchio din sectorul 3 al Capitalei. Avem şi produse din lemn donate de Cuza Pertza, zacuscă, dulceţuri“, povesteşte o comerciantă din cadrul târgului. 

image

De pe masa comercianţilor nu lipsesc cârnaţii şi toba FOTO David Muntean

Ţuică eco

Cei care vor să îşi cumpere o sticlă de jumătate de kilogram de ţuică trebuie să scoată din buzunar 20 de lei, în timp ce pentru aceeaşi cantitate de palincă din prune 30 de lei. „Eu fac băutara asta doar din fructe din livezi întreţinute natural. Se aleg doar fructele căzute pentru că sunt coapte şi dulci“, povesteşte Florescu Emil, cel care se ocupă de comercializarea băuturilor alcoolice. Totodată, pe standul bărbatului se mai găseşte vişinată de casă - 30 lei/500 ml şi palincă din gutui - 45 lei/500 ml. 

10 lei pomana porcului

În cadrul târgului deschis în Piaţa Universităţii există şi o zonă dedicată celor care vor să îşi cumpere sarmale sau o porţie din pomana porcului făcută ca în Maramureş.

image

O porţie de sarmale costă 5 lei FOTO David Muntean

Astfel, pentru cei care vor să mânânce o porţie de sarmale trebuie să scoată din buzunar 5 lei, în timp ce pentru o porţie din pomana porcului trebuie să plătească 10 lei. 

Pe aceeaşi temă:

Reţeta zilei: cei mai buni cârnaţi de casă

Festivalul Tradiţiilor de Iarnă: cina porcului, concurs de gătit cârnaţi şi muzică populară

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite