FOTO Cum arată pista pentru biciclişti de pe Calea Victoriei, lată de circa trei metri

FOTO Cum arată pista pentru biciclişti de pe Calea Victoriei, lată de circa trei metri

Pista pentru biciclişti de pe Calea Victoriei are o lăţime de circa trei metri FOTO Marian Iliescu

După ce Calea Victoriei a intrat în lucrări de modernizare şi reamenajare, pista destinată bicicliştilor începe să capete contur. Nouă bandă rezervată transportului alternativ este separată de partea carosabilă prin borduri şi are o lăţime de circa trei metri.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pistele pentru biciclişti de pe Calea Victoriei urmează să aibă, în urma lucrărilor de modernizare, o lăţime de aproximativ trei metri. Deşi, la mică distanţă de pista de pe Calea Victoriei a fost, în urmă cu câteva luni, inaugurată o altă pistă pe Bulevardul Uranus, separată de acostament prin stâlpişori din plastic, noua bandă pentru circulaţia bicicletelor de pe Calea Victoriei arată cu totul diferit. 
 
Noua pistă, lată de trei metri
 
În urma lucrărilor de modernizare şi reamenajare a Căii Victoriei, pista bicicliştilor este realizată pe partea carosabilă, dar este despărţită de traficul auto cu ajutorul unor borduri înalte de câteva zeci de centrimetri.
 
Aceste lucrări vin ca urmare a iniţiativei Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) de a reda pietonilor Calea Victoriei şi de a reînvia atmosfera care domnea pe străzile oraşului în perioada în care acesta era supranumit Micul Paris. Astfel, proiectul  de modernizare are ca scop lărgirea zonei dedicate pietonilor şi transportului alternativ, dar şi închiderea traficului rutier pe Calea Victoriei în weekend-uri, urmând ca aceasta să servească, la sfârşit de săptămână, ca spaţiu de promenadă pentru turişti şi bucureşteni. 
 
Pista pentru biciclişti de pe Calea Victoriei nu este încă finalizată FOTO Marian Iliescu

Care sunt avantajele aduse de noua pistă
 
Amenajarea noilor piste pentru biciclişti de pe artera centrală este o veste foarte bună pentru asociaţiile şi comunităţile de ciclişti din România care, de-a lungul timpului, au militat pentru o lăţime a benzilor care să le permită utilizatorilor transportului alternativ să se deplaseze în siguranţă. Irina Zamfirescu, reprezentanta Comunităţii Bicicliştilor din Bucureşti, a declarat că, prin acest proiect, vede îndeplinite unele dintre drepturile pentru care au militat: o lăţime de minimum 2,5 metri a pistei, care să permită efectuarea în condiţii normale şi precise a manevrei de depăşire, aşa cum prevede şi Codul Rutier sau amplasarea benzilor direct pe carosabil, metodă prin care nu mai este pusă în pericol integritatea fizică a pietonilor. 
 
Bicicliştii circulă deja pe noua pistă de pe Calea Victoriei FOTO Marian Iliescu
 
Şi bicicliştii înşişi se declară mulţumiţi de iniţiativa PMB de a veni în întâmpinarea celor care utilizează transportul pe două roţi. „Ideea de a strangula puţin circulaţia pe bulevard, de a-i trimite pe şoferi pe bulevardul nou Buzeşti-Berzei-Uranus, pentru ca Victoriei să rămână pietonilor, e una foarte bună. Nu e o problemă că e la fel de lată cât o bandă de circulaţie pentru autovehicule”, declară unul dintre cicliştii care circulau deja pe banda încă nefinisată. De asemenea, acesta a menţionat că bordurile care delimitează pista oferă mai multă siguranţă şi, în acelaşi timp, împiedică pătrunderea şi parcarea maşinilor pe spaţiul rezervat bicicletelor. 
 
Dezavantaje: lipsa unei reţele complexe de transport alternativ
 
Cu toate acestea, există şi voci pentru care pista pentru biciclişti de pe Calea Victoriei, cu toate că este un început bun, se întrezăreşte insuficientă. Reprezentanta Comunităţii Bicicliştilor din Bucureşti a mai declarat şi că un dezavantaj al proiectului este faptul că, la fel ca şi pe Strada Buzeşti, banda se termină brusc şi nefiresc.
 
„Pentru încurajarea transportului alternativ este nevoie de un plan de mobilitate urbană durabil, de o reţea care să încurajeze acest mod de deplasare”, a adăugat Irina Zamfirescu. Mai mult, aceasta susţine că în Bucureşti trebuie gândită o reţea destinată transportului pe două roţi la nivel macro, întrucât, la momentul actual, se conturează impresia amenajării acestui sistem de deplasare pe bucăţele, iar mai târziu vor fi necesare rectificări şi ajustări pentru unirea lor. Şi cei care se confruntă zilnic cu probleme legate de discontinuitatea reţelei de deplasare cu bicicleta cred că pista este utilă, dar nici pe departe suficientă pentru nevoile Bucureştiului. 
 
Nici viitorii utilizatori ai pistei nu sunt în totalitate mulţumiţi de modul în care este implementată ideea Primăriei. Unii dintre ei susţin că bordurile înalte care încadrează banda nu oferă mai multă siguranţă, ci, dimpotrivă, sunt nişte pericole în plus pentru biciclişti. „Nu cred că pista de pe Victoriei o să intensifice traficul de biciclete. Cei care vor să meargă, merg şi acum, nu o să motiveze pe nimeni.”, a declarat un adept al pedalatului. 
 
Bicicliştii circulă acum şi pe pista de pe Bulevardul Uranus FOTO Marian Iliescu
 
Lucrările de modernizare a Căii Victoriei se încheie pe 1 august, iar costul total al proiectului se ridică la 8.700.000 de lei. În urma iniţiativei Primăriei, pe o mare porţiune a bulevardului traficul rutier se va desfăşura pe două benzi de circulaţie, iar restul spaţiului recuperat va fi transformat în zonă pietonală care să permită desfăşurarea unor activităţi comerciale specifice unei zone istorice, aşa cum este Calea Victoriei, cea mai veche stradă din Bucureşti. 
 
 
Recomandări pe aceeaşi temă:
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările