Fiul secret a lui Busu: „I-am băgat mâna în gât mamei şi am vrut să-i fur lanţuri ca să îmi cumpăr droguri“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Florin Busuioc, fiul secret al vedetei Pro TV Busu, vrea să se împace cu famila lui, dar mai ales cu tatăl său.  Acesta spune că îi pare rău pentru toate problemele pe care le-a creeat din cauza drogurilor.

Busu, prezentatorul rubricii „Vremea“, a anunţat chiar el că are un fiu, în vârstă de 20 de ani,  de care însă nu este prea apropiat. Acesta a vorbit despre ceea ce l-a separate de fiul lui, dar şi dependenţa acestuia de droguri.

În prezent, tânărul Florin Busuioc se află la dezintoxicare, în cadrul unei clinici din Târgu-Mureş.

„Încă nu sunt bine. Sunt labil, mâine mă pot droga din nou dacă primesc o lovitură din partea vieţii. Încerc să mă întăresc psihic şi să mă împac cu toţi cei pe care i-am supărat. E foarte important, iar unul dintre ei este tata. Uite, nici nu i-am spus că mi-am îngheţat anul la facultate. El continuă să îmi plătească alocaţia de 1.000 de lei, deşi ar putea să nu o facă“, a explicat tânărul.

Totul a început în urmă cu câteva luni, când acesta, fiind sub influenţa drogurilor, a participat la preselecţiile X Factor, un concurs al postului de televiziune Antena 1. Atunci, tânărul a făcut o criză şi a fost transportat de urgenţă cu salvarea la spital.

„Dacă nu se întâmpla acel episode crucial, cred că mă drogam şi acum. Atunci m-am trezit, mi-a fost ruşine şi am înţeles ce le-am făcut alor mei“, a mărturisit fiul secret al lui Busu.

„Atunci am avut o discuţie telefonică cu tata. El a încercat să mă aducă pe linia de plutire, să mă ajute. Îmi pare rău şi îmi cer iertare pentru ce i-am făcut lui, pentru că este o persoană public şi l-am târât în noroi, şi mamei. Mai ales mamei, pentru că mi-am dat seama cât am chinuit-o. Cum aveam bani, cum îi dădeam pe droguri. Îmi amintesc că într-o zi, după ce vândusem până şi ministudioul pe care îl aveam acasă, instrumentele cu care mixam, i-am pus mamei mâna în gât şi am vrut să-i fur lanţul de aur. Bine că a fost ea şi nu s-a petrecut pe stradă! Acum cine ştie unde eram“, a adăugat acesta.

În prezent, Busu şi fiul său secret se gândesc serios să iniţieze o campanie antidrog.

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite