Fitch: Ratingurile Primăriei Bucureşti, cu perspectivă stabilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fitch Ratings a confirmat vineri seară ratingurile Primăriei Bucureşti, cu perspectivă stabilă, datorită performanţelor operaţionale ridicate, a unui nivel al datoriilor şi al serviciului acestora conform cu calificativele şi a bazei de impozitare solide.

Ratingul pentru datoriile pe termen lung în valută a fost menţinut la nivelul BBB-, iar cel pentru datoriile în lei la BBB.

În cazul datoriilor pe termen scurt în valută, calificativul a rămas la nivelul F3, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.

Calificativele iau în considerare rolul Bucureştiului de centru economic şi financiar şi a nivelului bunăstării cu mult peste media naţională. Ratingurile reflectă şi nivelul ridicat al necesarului de investiţii şi incertitudinile legate de cheltuieli neprevăzute.

Fitch anticipează, într-un scenariu de bază, că performanţele Primăriei Bucureşti vor rămâne stabile în perioada 2016-2-2018.

”Bucureştiul este mai puţin dependent de tranferurile de TVA ale guvernului şi nu ar trebui să fie afectat în mod special de reducerea TVA cu 4 puncte procentuale, la nivelul de 20%, în 2016. După alegerile locale din iunie, a fost ales un nou primar şi rămân unele incertitudini legate de cheltuielile de capital, guvernul vrea să dezvolte în continuare infrastructura oraşului, în special cea rutieră, dar nu este analizat un plan de investiţii pentru 2017%, se arată în comunicat.

Datoriile primăriei sunt administrate cu prudenţă, iar rata serviciului acestora, de 8,5% la sfârşitul lui 2015, este cu mult sub limita admisă, de 30%.

La sfârşitul anului trecut, Primăria Bucureşti era expusă la datorii de 131 de milioane de lei şi garanţii a două companii aflate în proprietate şi una la care este acţionar minoritar. Bucureştiul este expus şi la Radet, care avea la la sfârşitul lui 2015 datorii de 3,7 miliarde de lei către Electrocentrale Bucureşti, constând în energie consumată şi penalităţi.

Ratingurile Primăriei Bucureşti sunt constrânse de ratingurile de ţară.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite