UPDATE Firea şi-a închis pagina de Facebook de trei ori în 24 de ore. Ce s-a întâmplat cu postarea legată de huiduielile de pe Arena Naţională

Gabriela Firea, huiduită pe Arena Naţională de fanii Simonei Halep

Gabriela Firea şi-a închis contul de Facebook de trei ori în 24 de ore, din cauza valului de comentarii negative din partea internauţilor, după ce luni seară a fost huiduită pe Arena Naţională. Ulterior, contul de Facebook al edilului Capitalei a redevenit accesibil. Comentariile negative sunt şterse, dar internauţii par să ţină pasul.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE 18:26: Pagina de Facebook a edilului Capitalei este din nou innacesibila.

UPDATE 18.19 Postarea despre huiduielile pe Arena Naţională a fost ştearsă pentru a doua oară de pe pagina de Facebook a Gabrielei Firea şi republicată, astfel încât numărul de comentarii (majoritatea negative) să fie diminuat. Numai că internauţii sunt cu ochii pe pagina de Facebook şi revin cu criticile la adresa edilului. Peste 1.800 de comentarii au fost publicate în doar 10 minute.

UPDATE 17.58 Firea şi-a redeschis contul de Facebook, la mai puţin de oră după ce şi l-a închis în această după-amiază. Postarea despre huiduielile de pe Arena Naţională a fost ştearsă, după care repostată, acum având mai puţine comentarii.

UPDATE 17.22 Contul de Facebook al Gabrielei Firea este din nou închis.

Gabriela Firea spune, într-un răspuns pentru stirileprotv.ro că nu şi-a închis contul, ci acesta s-a „blocat“ din cauza numărului mare de mesaje primite.

„Facem precizarea că nu toţi cei  20.000 de oameni prezenţi la Arenă Naţională au întâmpinat apariţia Primarului General alături de Simona Halep pe stadion cu huiduieli, ci doar grupările organizate care aveau afişate la vedere bannere cu însemnele #rezist şi care au venit la stadion cu scopul precis de a compromite evenimentul, o dovadă clară în acest sens fiind mobilizarea pe care aceştia au făcut-o pe reţelele de socializare.

Este regretabil faptul că, din dorinţa de a afecta cu orice preţ imaginea Primarului General, mai multe persoane au transformat o ceremonie prin care romanii îşi omagiau campionii, într-o manisfestare cu tentă politică.

În ceea ce priveşte contul de facebook al Primarului General, precizăm că acesta nu a fost închis, ci s-a blocat ca urmare a avalanşei de mesaje primite“, scrie în răspunsul oferit de Primăria Capitalei site-ului ŞtirileProTV.ro

Marţi după-amiază, pagina de Facebook a Primarului general al Capitalei a devenit din nou accesibilă. La ultima postare au rămas doar 100 de comentarii, toate pozitive la adresa editului. Între timp, însă, comentariile negative au reînceput să apară.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, şi-a suspendat luni seara pagina oficială de Facebook după ce a fost huiduită pe Arena Naţională.

Înainte de închiderea paginii, Firea publicase un mesaj în care explica că evenimentul a încercat să fie compromis de către sorosişti, reacţia fiind criticată apoi de către mii de internauţi.

Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită, spune o vorbă veche din popor! În mai puţin de 24 de ore, Primăria Capitalei a organizat un eveniment de ţinută, pe Arenă Naţională, în cadrul căruia marea noastră campioana Simona Halep să poată prezenta fanilor trofeul. A fost o mobilizare uriaşă! S-a lucrat frenetic minut de minut.
 
De dimineaţă, însă, aparatul sorosist de propagandă, prin organele sale tributare de presă, a demarat acţiunea : compromiterea evenimentului. Cu tot felul de ştiri false şi comentarii răutăcioase. Nu a contat că umbresc momentul unic pentru Simona Halep. Nu a contat că, seara, martori au fost şi copii, la un festival al urii şi dezbinării. Când am declarat-o Cetăţean de onoare al Municipiului Bucureşti, mulţi au strâmbat din nas. Şi au comentat negativ. Acum, dacă nu o primeam aşa cum merită, ar fi spus că sunt aroganta şi că nu îmi fac datoria de primar general. În toate capitalele civilizate ale lumii, marii campioni sunt întâmpinaţi cu entuziasm de cetăţeni şi sunt recompensaţi prin intermediul autorităţilor de la acel moment : ministru, primar, preşedinte de federaţie etc. Nu există o altă cale civilizată prin care să ne arătăm respectul faţă de valorile noastre. Repet, dacă nu organizăm nimic şi nu ofeream Cheia Oraşului într-un cadru festiv, aveam să fiu certata că sunt nepăsătoare. Dacă mi-am făcut datoria de roman şi primar, nici aşa nu a fost bine... pentru unii. Echipe de cetăţeni cu venin au venit bine organizate, plasate strategic printre oameni decenţi, care au venit la un eveniment memorabil pentru Simona Halep.
 
De dragul ei şi din respect pentru performanta sa uriaşă, puteau lăsa o jumătate de oră ură la poarta Arenei Naţionale. Acolo este despre sport, respect, valori, performanţă. Nu despre câţi bani primim de la ONG-uri dubioase, pentru a transforma Bucureştiul într-un oraş sub asediu. Slavă Domnului că cei mai mulţi sunt oameni civilizaţi, democraţi, cu respectul fiecăruia de a avea dreptul să nu fie de acord cu celălalt. În rest, şi mâine este o zi! Şi mâine e o zi de muncă! Şi mâine ne vom bucura că apare soarele, că suntem sănătoşi, că putem avea credinţă şi că putem ierta. Ai câştigat, continuă! Ai pierdut, continuă!” a scris Gabriela Firea pe Facebook, luni seară.
 
 
...

 

citeste totul despre: