Firea: Capitala, în faliment nedeclarat. Avem nevoie de un miliard de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriela Firea Inquam Photos/George Calin
Gabriela Firea Inquam Photos/George Calin

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a susţinut că Primăria Capitalei şi primăriile de sector se află într-un „faliment” nedeclarat şi că bugetele le-au fost alocate mai mult „pe hârtie”. Administraţia publică locală are nevoie „urgentă” de un miliard de lei pentru a-şi asigura activitatea.

 Concret, edilul Capitalei a susţinut că nu poate fi asigurată funcţionarea curentă a primăriilor şi că în prezent facturile sunt ţinute neînregistrate pentru a nu fi considerate restanţe.  

„Eu sunt mult mai preocupată în acest timp de faptul că atât Primăria Capitalei, cât şi primăriile de sector, dar şi multe municipii şi oraşe din ţară au un buget mult mai mic decât cel care ni s-a promis pe hârtie”, a declarat Firea, conform Agerpres.

Falimentul nedeclarat şi întâlnirea cu Finanţele

Gabriela Firea a fost întrebată ce implică situaţia de „faliment nedeclarat”, iar primarul general al Capitalei a explicat că la aici se ajunge „în momentul în care nu mai poţi să îţi asiguri funcţionarea, activitatea curentă, să îţi plăteşti subvenţiile pentru utilităţile publice. Facturile rămân neînregistrate, ca să nu intri pe arierate".

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a menţionat că în această săptămână va avea loc o întâlnire cu prim-ministrul Viorica Dăncilă şi cu ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici. „Am vorbit cu doamna prim-ministru, am anunţat această situaţie şi la Biroul Permanent Naţional, ni s-a promis o întâlnire cu doamna premier şi domnul ministru de Finanţe, care acum e plecat din ţară", a mai declarat Firea.

Lucian Iliescu: Banii s-au tocat pe pomeni electorale şi bâlciuri

În acest context, consilierul general din partea PMP, Lucian Iliescu, este de părere că edilul Capitalei este direct responsabil de situaţia financiară în care se află Bucureştiul. „Gabriela Firea a anunţat, cu seninătate, că Bucureştiul se află în <<faliment nedeclarat>>. Într-un Bucureşti cu un buget de peste 5 miliarde de lei, o astfel de declaraţie ar fi trebuit să conducă, automat, la demisia din funcţie a primarului.  Edilul a găsit, însă, alţi vinovaţi. În realitate, situaţia a fost generată chiar de doamna Gabriela Firea, un primar nepreocupat să finalizeze proiecte de infrastructură sau să rezolve problemele reale ale Bucureştiului. În schimb, banii au fost investiţi în bâlciuri şi festivaluri care au blocat circulaţia şi care au sărăcit bugetul primăriei cu sute de mii sau milioane de euro. A devenit de notorietate faptul că doamna primar nu doar că nu a rezolvat traficul, dar a generat timpi de aşteptare mai mari, iar măsurile luate au fost amatoriceşti şi au blocat şi mai tare circulaţia. Şi toate acestea se resimt, atât în calitatea vieţii locuitorilor din Bucureşti, cât şi în felul în care companiile îşi desfăşoară activitatea. Repet, proiectele n-au însemnat decât pomeni electorale, vacanţe pe banii contribuabilor şi festivaluri realizate pe bani mulţi”, a precizat Lucian Iliescu. 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite