Firea: Bogaţii s-au mutat în Ilfov. „În blocurile vechi stau cei cu venituri medii sau minime”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriela Firea spune că subvenţia pentru RADET trebuie acordată în continuare
Gabriela Firea spune că subvenţia pentru RADET trebuie acordată în continuare

Primarul Bucureştiului, Gabriela Firea, spune că toţi care sunt racordaţi la reţeaua RADET trebuie să primească subvenţia pentru căldură de la Primărie. Asta pentru că în blocurile vechi din Capitală stau cei cu salarii medii sau mici, nu bogaţii. Aceştia s-au mutat în blocuri noi sau în Ilfov.

Gabriela Firea este de părere că în blocurile vechi din Bucureşti majoritatea locatarilor sunt cetăţeni cu veniturii medii sau mici, astfel că trebuie să primească ajutor de la Primărie, potrivit Hotnews.ro.

Cei cu venituri mari ar fi ales alte locaţii, cum ar fi cele din Ilfov sau ar locui în blocuri noi cu centrală proprie.

Primăria a aprobat în 2019 un supliment de 1 miliard de lei pentru RADET. ”În blocurile vechi de apartamente, racordate la Radet- Termoenergetică, locuiesc bucureşteni cu venituri minime sau medii pe economie, nu bogaţi. Cei care şi-au permis financiar, s-au mutat în blocuri noi, unde încălzirea cu gaze este mai scumpă sau în zonele rezidenţiale din judeţul Ilfov”, a declarat Firea.

Pretul gigacaloriei cu TVA este de 495,51 lei în Bucureşti, din care 163,03 lei este platit populatie (consumatorul casnic) şi diferenţa de 332,48 lei este platită de Primăria Capitalei prin subvenţie.

Cei care primesc fonduri de la Primărie sunt abonaţii Termoenergetica (fostul Radet), indiferent de veniturile pe care le au.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite