Fabrica de olimpici la matematică. Patru elevi ai Liceului Internaţional de Informatică din Bucureşti au câştigat medalii de argint la Olimpiada Internaţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru elevi dintre cei şase care au adus medalii României la Olimpiada Internaţională de matematică sunt colegi la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti.  

După ce şi anul acesta am avut parte de un examen de bacalaureat cu rezultate dezastruoase, un grup de şase elevi care şi-au luat rolul în serios, au învaţat şi astfel, au reuşit să confirme încă odată că elevii români sunt totuşi elite mondiale.

Lotul Olimpic Român de Matematică a reuşit să obţină şase medalii la ediţia de anul acesta a Olimpiadei Înternaţionale de Matematică din Argentina. Astfel, elevii români, coordonaţi de profesorul Radu Gologan, au adus la Bucureşti două medalii de aur, trei de argint şi una de bronz.

Dintre cei şase elevi români cu rezultate excepţionale la Olimpiada Internaţională de Matematică 2012, patru sunt colegi la acelaşi liceu din Capitală,  Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti.

Toate cele trei medalii de argint ale României au fost adjudicate de trei elevi de top ai acestei unităţi de învăţământ bucureştene. Ioana Tamaş împreună cu colegii săi, Octav Drăgoi şi Ştefan Ivanovici, au absolvit în acest an Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti.

Ioana Tamaş a mai primit anul acesta şi premiul  "Laurentiu Panaitopol" ce se acorda doar elevilor cu rezultate excepţionale în intreaga activitate de olimpic pe parcursul scolii. Octav Drăgoi este un obişnuit al olimpiadelor la nivel înalt, el participând regulat la astfel de concursuri încă din clasa a VII-a, iar cel de-al treilea olimpic, Ştefan Drăgoi este la cea de-a doua medalie de aur pentru matematică, el fiind premiat şi în 2010 la Olimpiada Internaţională de Matematică din Kazakhtan. Medalia de bronz i-a revenit anul acesta lui Ştefan Spătaru, elev în clasa a X-a la acelaşi liceu. 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite