Exproprierile pentru Penetraţia Ciurel, respinse de consilierii generali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a respins, vineri, proiectul prin care Primăria Capitalei urma să dea peste 5 milioane de euro mai multor firme, persoane fizice şi organizaţii, pentru exproprierile necesare realizării proiectului Penetraţia Ciurel, potrivit Mediafax.

Proiectul a fost respins într-o şedinţă de îndată, convocată imediat după închiderea şedinţei ordinare, care a început cu o întârziere de aproximativ două ore, în jurul orei 15.00. Şedinţa ordinară a fost închisă deoarece consilierii generali nu au votat ordinea de zi.

Conform proiectului de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), municipalitatea vrea să exproprieze mai multe societăţi comerciale, cinci persoane fizice şi Asociaţia „Alege Viaţa“, pentru realizarea lucrărilor proiectului „Penetraţie Splaiul Independenţei - Ciurel - Autostrada Bucureşti - Piteşti“, etapa I, între strada G-ral Petre Popovăţ şi strada Amilcar C. Săndulescu.

Valoarea estimată a exproprierilor este de 25.807.056 de lei (aproximativ 5,7 milioane de euro).
 

Cine ar fi urmat să fiue expropriat

În anexa proiectului de hotărâre se precizează că suprafaţa terenurilor care urmează să fie expropriată este de 17.791 metri pătraţi, construcţiile aflate pe acestea având o suprafaţă de 22 de metri pătraţi.
Potrivit documentului, cea mai mare despăgubire, respectiv 5.062.858 lei (peste un milion de euro), o va primi firma SC West House Group SRL, pentru un teren de 4.477 metri pătrati.

Societatea Ono Development SRL ar putea primi suma de 4.720.310 lei (aproximativ un milion de euro) pentru un teren de 3.062 de metri pătraţi.

Şi societatea Business Development Team SRL va fi despăgubită, cu 4.649.867 lei (aproximativ un milion de euro), pentru terenuri în suprafaţă de 2.723 de metri pătraţi.

Pe lista celor despăgubiţi se află şi Lukoil, care ar urma să primească 1.591.213 lei (aproximativ 355.000 de euro), pentru un teren de 978 de metri pătraţi, precum şi societatea Sema Business One - 923.638 de lei, pentru terenuri de 511 de metri pătraţi.

De asemenea, firma Semănătoarea va primi 197.923 de lei (aproximativ 44.000 de euro) pentru un teren de 123 de metri pătraţi, Asociaţia "Alege Viaţa" - 1.115.027 de lei pentru un teren de 985 de metri pătraţi, iar persoana fizică Petre Anghel - 1.976.814 lei (aproximativ 442.000 de euro) pentru două terenuri cu suprafaţa totală de 915 metri pătraţi.

45 de milioane de lei, fondurile prevăzute în bugetul pe 2014 pentru penetraţia Ciurel - A1 


În bugetul pe 2014 al municipalităţii, pentru penetraţia Splaiul Independenţei - Ciurel - Autostrada A1 au fost alocaţi 45 de milioane de lei.

Penetraţia Splaiul Independenţei - Ciurel - Autostrada A1, care vizează fluidizarea traficului rutier dinspre centrul Capitalei spre cartierul Militari, va avea o lungime de 8,3 kilometri.

Obiectivul de infrastructură, cu câte trei benzi pe sens, va începe la intersecţia Splaiul Independenţei - Şos. Virtuţii şi se va termina la Podul Ciorogârla, pe autostrada Bucureşti-Piteşti. În acest proiect sunt incluse şi trei pasaje supraterane.

Întregul proiect, în valoare de aproape 580 de milioane de lei, a fost atribuit asocierii JV Bogl - Astaldi - Euroconstruct - Tehnologica.

Articole pe aceeaşi temă

După protest şi răsplată: grupul de iniţiativă care se opune străpungerii Ciurel, în audienţă la prefectul Capitalei

Reacţia bucureştenilor afectaţi de reînceperea lucrărilor la drumul expres Ciurel – A1. Nicuşor Dan: „Singura soluţie este sesizarea MCV-ului“

Bilanţ la trei ani de mandat. Cu ce proiecte se laudă primarul Capitalei, Sorin Oprescu

Penetraţia Splaiul Independenţei – Ciurel -Autostrada Bucureşti – Piteşti din nou în şedinţă de Consiliu General

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite