EXCLUSIV Decanatul de la Medicină, prădat de whisky şi lenjerie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii „Carol Davila“ din Capitală a fost prădată de hoţi de trei ori, în doar două săptămâni.

Cel mai recent furt din instituţie a avut loc chiar în acest weekend, în Biroul Decanatului. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, de aici hoţii au furat patru sticle de whisky, o lenjerie de pat şi o plasmă. „Cercetările sunt în derulare, iar în acest moment avem mai mulţi suspecţi “, a spus Ciocan. El a adăugat că paza şi protecţia Facultăţii sunt deficitare, paznicii stând de regulă la poarta instituţiei.

„Hoţii s-au mulţumit cu mărunţişuri“

Studenţii Facultăţii de Medicină sunt stupefiaţi de cele întâmplate şi nu le vine să creadă că facultatea lor a fost prădată de trei ori într-un timp atât de scurt. Primul furt s-a petrecut de 1 mai la sediul Societăţii Studenţilor din Medicină, acolo unde uşa a fost forţată, din încăpere dispărând un laptop. La aceeaşi dată, şi din Laboratorul de Anatomie al facultăţii a dispărut tot un laptop.

 „În cele trei locaţii sparte de hoţi existau mai multe lucruri de valoare, printre care calculatoare şi videoproiectoare.Peste tot au fost forţate uşile. Hoţii s-au mulţumit cu mărunţişuri, probabil aveau o preferinţă pentru laptopuri“, a spus unul dintre studenţi, care nu ştia însă că din biroul decanatului au dispărut sticle de whisky şi o lenjerie de pat.

Contactat de jurnaliştii „Adevărul“, decanul Facultăţii de Medicină, doctorul Victor Stoica, a declarat că ştia doar de dipariţia plasmei. „Nu ştiu nimic despre whisky sau despre lenjerie. Dacă v-au spus poliţiştii cu siguranţă aşa este. Nu neg, dar mie nu mi-au aparţinut, nici lenjeria, nici whisky-ul“, a subliniat decanul.

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite