Eroul sovietic, semenul meu

Mai cinstim morţii care au murit pentru cauze cu care nu mai suntem de acord? Ce facem cu ruşii (sovietici) care au murit pe pământul ţării în război? Contează încărcătura simbolică sau ne ajunge numai faptul simplu al morţii?

Cine mai cinsteşte eroii sovietici?

Am trecut săptămâna aceasta pe Şoseaua Pipera, unde, la intersecţia cu strada Moeciu, în faţa cimitirului Herăstrău, am remarcat un monument înconjurat de 13 rânduri de pietre funerare, fiecare piatră cu câte o stea roşie pe ea. M-am apropiat curios, dar un gard închis mi-a făcut imposibil accesul. Nu am putut desluşi ce scria pe monument, dar am ajuns acasă cu întrebarea pulsându-mi în cap şi am căutat pe Google.

Am aflat că acolo este Cimitirul eroilor sovietici. Că monumentul, destul de impunător, ce îndeamnă la respect a fost ridicat iniţial în Piaţa Victoriei, ca simbol de cinstire a eliberării sovietice de sub jugul fascist. Că Ceauşescu l-a mutat în rondul Kiseleff, iar din 1989, el a fost din nou mutat în actuala locaţie. Tot de pe internet am mai aflat că nu demult, monumentul a fost vandalizat.

Întrebări despre cinstirea morţilor

Avem câteva fapte foarte simple. Într-un război, nişte oameni au murit făcându-şi datoria. Asta însemna atunci datoria unui bărbat, în vreme de război. Să îndeplineşti ordinele superiorilor tăi ierarhici militari. Iar aceşti oameni au plătit preţul vieţii.

Mie mi se pare extrem de onorabil, în general vorbind. Şi se cuvine din partea fiecărui trecător să se oprească şi să ofere câteva clipe unor oameni simpli, care au plătit cu viaţa datoria vremurilor în care au trăit.

Istoria, simbolurile şi politica

Şi disciplina istoriei, nu numai politica, e o târfă. Într-un fel se folosesc istoricii de ea într-un anumit moment, altfel în alt moment. Sovieticii erau prezentaţi ca eliberatori, acum ei sunt prezentaţi ca invadatori. La fel, monumentul a avut o anumită încărcătură simbolică în epoca comunistă, altă încărcătură are el astăzi.  

Pilda eroilor sovietici

Îmi place să cred că sub acele pietre funerare stau oameni obişnuiţi, ca mine şi ca tine. EI n-au judecat nebuniile mai marilor lor, ci şi-au făcut datoria. Nu au abdicat de la ea, ba chiar au plătit-o cu viaţa. De aceea merită respect.

Oare eu nu sunt deseori folosit de oamenii politici ai vremurilor mele?

Nu realizez cât de greu e să-mi fac datoria într-o ţară în care obişnuinţa e să încalci regula şi să te descurci?

Oare eu aş putea să-mi dau viaţa pentru a-mi face datoria, cum au făcut oamenii aceştia de sub pietrele funerare?

Şi dintr-o dată, îi simt pe aceşti eroi sovietici aproape şi respectul faţă de ei îmi creşte.