Eroul din Ferentari, fost inginer de succes, înger păzitor al copiilor din ghetouri: „Am fost promovat de la ţigan împuţit la ţigan, apoi la ţiganul bun“

Valeriu Nicolae are 45 de ani, spune cu mândrie că este ţigan şi, după ce ani buni a lucrat în multinaţionale, şi-a luat inima-n dinţi şi a decis să devină „tata Valeriu“ pentru zeci de copii din Ferentari, români şi romi, care provin din familii sărace.

Valeriu Nicolae este un român altfel, un om care trăieşte pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie cu adevărat de sprijinul lui. Lucrează de dimineaţă până seara, are un CV impresionant, se plimbă de pe un continent pe altul şi are în grijă zeci de micuţi din Ferentari care au avut neşansa să se nască în sânul unor familii sărace, fără posibilităţi materiale. Pare o fiinţă supranaturală care se hrăneşte făcând bine şi care îşi încarcă bateriile muncind cât e ziua de lungă. 

DE LA COPILUL SIMPLU FĂRĂ BANI LA CORPORATIST

Primii ani de viaţă şi i-a trăit normal, fără să se gândească la vorbele pe care cei din jurul lui le şopteau pe la colţuri. Era copil şi atât. Îşi vedea de treabă liniştit şi zilele curgeau fără stres, fără efort, fără a încerca să le dovedească altora că este un om bun, demn şi că poate oricând să se mândrească cu o inteligenţă şi o ambiţie ieşite din comun. „În primii şapte ani din viaţa mea am avut o singură identitate: am fost copil. M-am mutat apoi într-un alt oraş al României (n.r. – Valeriu Nicolae este din Craiova), lucru care m-a făcut să înţeleg că nu sunt un copil obişnuit, ci un ţigan pe care oamenii îl puneau între ghilimele“, povesteşte Valeriu Nicolae.

Anii ce au urmat au fost o adevărată luptă, deloc uşoară şi deseori presărată cu o mulţime de obstacole. Ani în şir a încercat să le dovedească tuturor că a fi ţigan nu e un lucru rău şi că poţi fi un exemplu de urmat pentru alţii. Uşor-uşor, povesteşte chiar el, oamenii din jurul lui au început să-şi schimbe părerea despre el şi să-l privească cu alţi ochi, văzând, înainte de culoarea pielii, cine este cu adevărat omul Valeriu. „Am muncit din greu şi am fost promovat de la ţigan împuţit, la ţigan. Apoi la ţiganul OK, la ţiganul bun şi, în cele din urmă, la persoana cu care România se mândreşte, titulatură care mi-a fost atribuită de un post de televiziune“, spune Valeriu. 

FOTO Facebook

A absolvit Universitatea din Craiova, a obţinut un master la Academia de Studii Dimplomatice din Malta şi a ajuns, înarmat cu multă ambiţie şi determinare, să lucreze în două dintre cele mai importante companii de IT din lume: IBM şi Microsoft. De la copilul simplu şi fără bani a ajuns un corporatist cu un salariu atractiv şi cu o poziţie socială râvnită de mulţi oameni. Aparent, avea tot ce îşi putea dori un om de vârsta lui, însă pe interior se simţea gol şi avea impresia că ceva nu e la locul lui. „În 1996 lucram în Statele Unite ale Americii, la IBM. În 2001 lucram la Microsoft. Prima oară am fost programator. În 2003 am renunţat la IT pentru că mi se părea foarte plictisitor. Este adevărat că faceam bani, dar mi se părea atât de abstract şi de inutil... pe mine m-a plictisit cumplit“, îşi aminteşte Valeriu Nicolae. În paralel, începuse să aibă şi activităţi umanitare, ajutându-i pe copiii care nu aveau posibilităţi să urmeze şcoala. 

DE LA ONG-IST LA LIBER PROFESIONIST

S-a lăsat de IT şi a devenit, cu normă întreagă, îngerul păzitor al copiilor din Ferentari care au nevoie de ajutor, de cineva care să le îndrume calea, să-i ajute la teme şi să le cumpere de mâncare. A înfiinţat un ONG care să se ocupe de aceşti micuţi lipsiţi de sprijin, însă a demisionat în 2013, când a înţeles că pentru a face parte dintr-un ONG trebuie, în primul rând, să joace după cum îi cântă alţii. 

„Sunt fondatorul şi am fost şeful unei fundaţii din România. Fundaţia pe care am condus-o pentru cinci ani a câştigat premiul UNICEF pe 2012 şi premiul special la Gala Societăţii Civile în 2012. La începutul lui 2013 am decis să demisionez şi să nu mai lucrez în societatea civilă. Felul în care este gândit sistemul de finanţare al societăţii civile în România este disfuncţional şi, de cele mai multe ori, împotriva societăţii civile. ONG-urile devin prestatoare de servicii pentru Uniunea Europeană, Guvern sau administraţii locale. Funcţionalitatea lor este încet restrânsă la asigurarea unor servicii care sunt considerate complicate sau nesigure de cei care plătesc, iar contribuţia lor la schimbarea în bine a societăţii devine în cel mai bun caz minimală“, explică Valeriu Nicolae. 

Sătul de un sistem despre care spune că mai mult îi încurca planurile decât să-l ajute să-şi împlinească idealurile, a decis în urmă cu trei ani să devină administratorul unei şcoli proprii în toată regula. O şcoală atipică, în cadrul căreia aproximativ de 80 de copii nevoiaşi din Ferentari învaţă să citească, se întrec în rezolvarea probelemelor de matematică şi îşi plănuiesc vizite la muzee şi ieşiri la film. 

Premiat de Parlamentul European

Nu este căsătorit, însă are o relaţie de multă vreme şi un băieţel de care este tare mândru. Micuţul vine şi el în weekenduri la centrul din Ferentari, unde face teme alături de ceilalţi copii pe care tatăl său îi are în grijă. De-a lungul timpului, Valeriu a câştigat numeroase premii ca răsplată a implicării în diferite proiecte sociale. „Am câştigat o mulţime de premii, nici nu le mai ţin minte pe toate. Spre exemplu, în 2013 am câştigat premiul cetăţeanului de onoare oferit de Parlamentul European, am mai câştigat un premiu pentru activistul anului, au fost multe“, încheie bărbatul. Spune că nu are de gând să se oprească aici şi că va face în continuare tot ce ţine de el pentru a-i ajuta pe cei care au într-adevăr nevoie de sprijinul lui.

Le dă copiilor 900-1.200 de euro pe lună

După ce a demisionat din prestigioasele companii de IT în care a lucrat ani buni, s-a implicat în fel de fel de proiecte sociale, ajungând, în cele din urmă, să ocupe o funcţie importantă în una dintre cele mai prestigioase organizaţii umanitare din lume: director regional advocacy World Vision - regiunea MEER (Middle East and Eastern Europe).

„Concret, mă ocup de refugiaţi, de relaţiile cu Uniunea Europeană, cu guvernele din 14 ţări. Ne asigurăm că drepturile copiilor, ale refugiaţilor sunt respectate. Câteodată, în weekenduri, ţin cursuri de instruire pentru angajaţii unor bănci ca să mai fac bani. Am salariul destul de bun şi lunar dau pentru copiii de aici cam 900-1.200 de euro“, povesteşte Valeriu Nicolae. Spune că în ultima vreme se bucură de faptul că este ţigan, deşi în trecut a fost de multe ori discriminat. „Am trecut de stereotipurile astea. Am fost discriminat de multe ori, de la locul de muncă până la iubitele cu care ieşeam şi care mă părăseau după ce aflau că sunt ţigan. Partea bună este că în ultima vreme devine un avantaj să fii ţigan, pentru că oamenii au nevoie de ţiganul ăla bun“, mai spune optimist Valeriu.

Paradisul din spatele ghetourilor

Este duminică, în jurul prânzului. La câţiva paşi de ghetourile din Ferentari, în spatele unor garduri cochete, se ascunde o clădire în care zeci de copii au primit dreptul la o viaţă mai bună. Sunt micuţii pe care Valeriu Nicolae i-a luat din faţa caselor dărăpănate în care locuiesc şi îi ajută, aşa cum poate, sperând ca într-o bună zi să fie nişte oameni de ispravă, aşa cum a reuşit şi el. La început, când a decis să-i ajute pe aceşti
copii, a avut nevoie de o răbdare de fier pentru a-i convinge pe cei din comunitate că nu vrea să le facă niciun rău copiilor. A plecat la pas prin ghetourile din Ferentari, spunând în stânga şi-n dreapta că vrea să-i ajute pe copii gratuit, fără niciun fel de obligaţie şi fără să primească ceva la schimb.

„Prima oară au spus că sunt ciudat şi că sigur sunt gabor. După, au început să spună că sunt nebun. Apoi îmi spuneau domnul de la şcoală, domnul de la club şi într-un final au ajuns să-mi spună «tata Valeriu». Asta este titulatura supremă“, spune amuzat bărbatul.

Din 2013, de când a plecat din ONG-ul pe care îl conducea, Valeriu Nicolae îşi dedică weekendurile zecilor de copii pe care îi are în grijă. Într-o clădire pe care o poate utiliza cu acordul celor de la Primăria Sectorului 5, în fiecare sâmbătă şi duminică, între 60 şi 80 de micuţi se pregătesc să devină oameni mari şi responsabili. „La început, nimeni nu voia să facă teme şi am zis să-i duc să joace fotbal. Acum le cumpăr bocanci, le fac ghiozdane când începe şcoala, fac pachete pentru cei din familia lor care sunt la puşcărie. În weekenduri, copiii vin aici, fac exerciţii de mate pe tablete, învaţă să citească şi să scrie“, mai spune Valeriu Nicolae.

„Nicuşor, Nicuşor!“

Imediat ce ai intrat în clădirea în care stau micuţii te simţi ca într-o şcoală. Peste tot sunt copii care spun cu voce tare rezultatele unor înmulţiri. Au în mâini tablete sau telefoane pe care sunt instalate jocuri care le antrenează mintea. Nicuşor este vedeta. Toţi ştiu că este cel mai bun la matematică. Ţine mai mereu în mână o tabletă pe care are un joc la care iese câştigător de fiecare dată. Pe ecranul tabletei are două casete. La câteva secunde mai multe pătreţele se colorează într-o casetă, iar Nicuşor trebuie să le pună în cealaltă casetă care apare pe ecranul tabletei. Joacă de multă vreme şi s-a specializat, este cel mai bun la acest joc. „Când apar pătrăţelele aici (n.r. – în prima casetă) eu le urmăresc şi le trec repede în partea asta (n.r. – a doua casetă). Joc repede, greşesc puţine. Mi-e mai greu la partea a doua din joc, unde sunt calcule. Dacă jucăm, cred că o să mă bateţi. Sunteţi mai mare ca mine şi sigur faceţi calcule rapid“, spune micuţul.

FOTO Facebook

Lângă el apare un alt băieţel. E blond şi are o rană pe mână. Locuieşte la câţiva paşi de clădirea în care sâmbata şi duminica face exerciţii. Ne spune simplu: „Nicuşor ne bate pe toţi la jocul ăsta, este cel mai tare!“. Alţi câţiva copii îi fac galerie în timp ce degetele micuţului potrivesc fix pătrăţelele colorate din joc: „Nicuşor! Nicuşor!“.

Oamenii care ajută

Pe lângă Valeriu, în clădire mai sunt câţiva oameni care vor doar să dea o mână de ajutor. Sunt voluntarii care în fiecare weekend îi îndrumă pe micuţii care vin aici. Stau lângă ei, îi ajută la calcule, îi învaţă să citească şi să scrie, dar şi să-şi rezolve temele pe care le au pentru acasă.

„Când am plecat din ONG am făcut-o pentru că mă săturasem să cerşesc. Acum am bani din ce dau eu în fiecare lună, din ce îmi dau prietenii, oamenii cunoscuţi“, spune Valeriu Nicolae.

Şi se pare că face o treabă excelentă. Micuţii se simt foarte bine şi printre orele de teme se joacă şi zâmbesc cât pot de mult. Valeriu nu stă nicio clipă. Mişună prin clădire dintr-o cameră în alta şi la câteva minute un copil vine la el să-i arate ce treabă bună a făcut. „Am făcut 97% (n.r. – din jocul de matematică), domnul Valeriu“, strigă un micuţ care loveşte un perete cu mingea. O fetiţă care are probleme cu auzul îl trage de mânecă sperând să îi repare telefonul pe care încearcă să nimerească rezultatul unor calcule simple. Bărbatul se apleacă şi îi rezolvă problema copilei, aranjându-i o şuviţă din părul rebel.