Eroul

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Erau aşa: femeia de pe bancă şi căţelul! Femeia era între două vârste, rotundă, atitudine de gospodină ieşită la aer. Stătea singură pe bancă, liniştită, ţinând căţelul de lesă.

Căţelul era un pudel... sau un caniş... în fine, nu contează, era alb şi creţ şi nu prea mare, dimpotrivă. Şi furios! Lătra ca lovit de amoc, ţopăia pe picioare, se avânta până acolo unde lesa din jurul gâtului îi rupea avântu-n două. Motivul iritării lui maxime? Copilul! Un puştan de până-n trei ani, cu o maşinuţă-n mână. Tricou roşu, pantalonaşi roşii, pălărioară verde pe cap. Blonduţ! Stătea perfect nemişcat, chiar lângă scara în spirală a toboganului. Stătea încremenit şi privea la câinele isterizat, în timp ce patrupedul se agita neobosit, visând să spulbere micuţa creatură care-l privea într-o muţenie totală. 

Contrastul dintre copil şi căţel era desăvârşit. Între cei doi, femeia! Asista la scenă cu un fel de blândeţe stupidă şi părea că nu poate reacţiona în ritmul impus de situaţie. În cele din urmă, a tras de câteva ori de lesă, încercând să-şi domolească animalul. Frustrat, acesta a început să se zvârcolească. Copilul tot nu se mişca. Nici măcar nu eram sigur că respira! Femeia a luat câinele şi l-a pus lângă ea, pe bancă. Acesta mârâia, tremura, lătra strident, piţigăiat, simulând fără succes, ferocitatea. Imediat ce a văzut animalul pe bancă, puştiul a făcut un pas, doar unul, punând maşinuţa pe treaptă. Ofticat la culme de tupeul mucosului, câinele s-a smuls din iubirea maternă a gospodinei, care-l calma frecându-l pe spate şi după urechi şi a sărit înspre copil. Inutil! Lesa ţinută de cucoană cu un calm care friza cruzimea, l-a gâtuit subit, făcându-l să scoată un fel de chelălăit deloc impresionant. Ca la un buton, copilul şi-a luat maşinuţa şi poziţia iniţială: fix un pas în spate! Părea că ştia cu exactitate că acolo, chiar acolo, era limita unde nu-l putea ajunge pericolul. Mi-a amintit de faza aia din Tom şi Jerry, când motanul a umblat la lesa dulăului şi apoi a marcat cu o linie locul până la se va întinde lanţul. Din spatele ei îşi putea sfida duşmanul. 

Am observat că în afara puştiului, nu mai era nici un copil în zona toboganului. Izgoniţi de căţelul cu pretenţii de rottweiler, se jucau departe, în zona cu leagăne şi balansoare. Doar ţâncul aştepta, tăcut, în spatele liniei invizibile, să prindă momentul în care să se joace cu maşinuţa pe treapta toboganului. După vreo zece minute de agonie canină, răbdare puerilă şi inerţie de gospodină, femeia s-a prins că i s-a terminat după-amiaza. Şi-a luat bubico-ul şi a plecat. 

Linişte! Încet, încet, copiii au revenit la tobogan, savurând libertatea de mişcare. Ţâncul a fost dat la o parte fără multe ifose, de copiii mai mari care se alergau pe treptele şi prin cotloanele toboganului cu pretenţii de castel. Băieţelul şi-a cules maşinuţa şi a plecat la fel de tăcut, fără să se grăbească. 

Învingătorul nerecunoscut al bestiei care confiscase toboganul.  

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite