Elevii Şcolii Internaţionale din Bucureşti sunt evaluaţi direct de Universitatea Cambridge

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cuvântul «pe de rost» nu există la Şcoala Internaţională din Bucureşti, iar elevii care ajung la universităţi din toată lumea au, peste toate, simţ critic şi abilităţi de comunicare. Elevii au posibilitatea să-şi aleagă specializarea pe care doresc să o urmeze în facultate şi să se pregătească pentru ea în ultimii doi ani de liceu.

Au câte doi profesori la ore care să le ofere asistenţă ori de câte ori au nevoie, nu sunt aglomeraţi cu materie stufoasă, iar până la clasa a IX-a primesc doar noţiuni generale, cât să prindă gustul disciplinelor pe care vor să le aprofundeze la liceu şi apoi la facultate. Pe lângă testele pe care le dau cu profesorii de la ore, liceenii trec şi prin filtrul examenelor Universităţii Cambridge. Pe baza rezultatelor obţinute la acestea sunt admişi la universităţile din afară.

Practica nu-i omoară

International School of Bucharest (ISB) este una dintre puţinele care se poate lăuda că are raţe, păuni şi iepuri. Nu pentru a avea produse proaspete la prânz, ci pentru a-i învăţa pe micuţi să preţuiască animalele. De altfel, profesorii încearcă de fiecare dată să-i înveţe pe elevi plecând de la cazuri concrete şi pe baza lucrărilor practice. De altfel, concursul de proiecte IT Infomatrix, în care elevi din toată lumea îşi pun măiestria în joc pentru a realiza diferite invenţii, este unul destul de cunoscut printre elevi.
Unitatea de învăţământ după programa britanică este structurată în şcoală primară – low secondary, adică de la clasa I până la a VI-a, apoi upper secondary, echivalentul gimnaziului românesc, de la clasa a VII-a la a IX-a şi liceu de trei ani, de la a X-a până la a XII-a. « Faţă de sistemul românesc, în şcoala secundară, copiii studiază pe parcursul a trei ani, toate materiile la un nivel general, deci îşi fac o idee despre fiecare disciplină, despre ştiinţe în general», explică Ervin Iusein, deputy principal al şcolii.
Elevii susţin primul examen important, după rigorile Universităţii Cambridge, în clasa a IX-a.

"Trimitem lucrările pentru corectare şi apoi primim rezultatele cu o statistică şi o descriere a abilităţilor fiecărui copil. Pentru că pe lângă testele de la clasă există şi ideea de examen extern, ne putem face astfel o idee mult mai clară de nivelul copilului pentru că este un examen standardizat şi vine din partea unui centru care nu cunoaşte copiii individual. La sfârşitul clasei a noua susţin examen la limba engleză, matematică şi ştiinţe", mai spune acesta.

image

Din ce în ce mai greu, cu fiecare an şcolar

Pentru a forma buni specialiştii, elevii ISB nu învaţă la comun toate materiile până când termină liceul, aceştia având posibilitatea de a-şi alege ce să studieze aprofundat. « La clasa a IX-a măsurăm în primul rând abilitatea legată de partea umană şi de partea reală şi în funcţie de rezultate şi de aspiraţiile copiilor şi ale părinţilor, începe anul zece. Şi aici deja jumătate din materii devin opţionale. O parte dintre materii, aproximativ jumătate sunt obligatorii, e vorba de matematică, una dintre ştiinţe, informatică, limba engleză, educaţia fizică, iar celelalte apar în categorii şi sunt organizate astfel încât să vină în întâmpinarea necesităţilor elevilor», mai explică Ervin Iusein cum îşi organizează liceeni studiul.

În clasa a XI-a, elevii mai au de trecut un examen important - International General Certificate for Secondary Education. Probele se dau doar la materiile pe care le-au ales, astfel încât nu sunt încărcaţi cu materie şi nu trebuie să înveţe la mai multe discipline, aşa cum se întâmplă în şcolile de stat.  "Ultimii doi ani sunt cei mai importanţi pentru că trebuie să ştim ce abilităţi au copiii, la ce materii se gândesc să aprofundeze pentru carieră sau unde vor să aplice la universitate. Dacă au dat examen la fizică, vor studia fizică în ultimul an, au luat note de trecere la examen şi în felul acesta pot trece în clasa a XII-a", explică aceasta cum este structurată programa la ISB.

image

Profesori motivaţi şi elevi motivaţi


Un elev care a studiat în primii doi ani de liceu matematică în mod special, de exemplu, va avea în loc de trei ore, şase, în clasa a XII-a. «Vor fi un fel de cursuri preuniversitare care îi pregătesc pentru facultate. Toate materiile sunt bazate strict pe profil şi toate materiile sunt opţionale, nu mai sunt obligatorii», completează Ervin Usein.

Orele sunt o plăcere, dacă iei în considerare faptul că toate laboratoarele sunt utilate cu aparatură de ultimă generaţie şi cu materiale didactice moderne. «Predarea se axează pe partea practică, pe ce pot face copiii şi cum pot folosi cunoştinţele în partea practică. Orele au loc într-un mod cât mai interactiv posibil, cu discuţii în clasă», mai spune reprezentantul ISB.

Copiii pot alege între diverse cluburi ca activităţi opţionale, de teatru, muzică sau dezbateri, care se desfăşoară după ce termină activitatea de la ore, adică după ora 15.00. Pentru că au cantină şi sală de mese, iar campusul este destul de izolat, lângă lacul Pantelimon, copiii nu au nici motive şi nici posibilitatea să chiulească.
Iar profesorii au toate motivele să-şi dea silinţa pentru că salariile lor sunt oricum cu 20-30% mai mari decât cele din sistemul de stat.

CITIŢI ŞIŞcoala Americană pregăteşte elevii pentru facultate încă de la grădiniţă. Află cum arată alternativa la educaţia românească

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite