Eleva de 16 ani lovită pe trecerea de pietoni şi-a revenit (UPDATE)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oana Gîdea, tânăra în vârstă de 16 ani, elevă în clasa a IX la Liceul „Sfântul Sava“ din Capitală a ieşit din comă.

După aproximativ o săptămână în care a stat în comă, tânăra şi-a revenit aseară, iar acum este conştientă. „Riscurile există, dar în acest moment nu are paralizie“, a declarat Bogdan Opriţa, purtător de cuvânt la Spitalul Floreasca.

Accidentul s-a petrecut în urmă cu o săptămână, în jurul orei 18.30, pe Şoseaua Pipera din Bucureşti, în zona Aurel Vlaicu. Oana, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Naţional „Sfântul Sava", se întorcea de la şcoală împreună cu alţi colegi. Încercând să traverseze strada, pe trecerea de pietoni, în dreptul staţiei de metrou „Aurel Vlaicu" din Pipera, a fost lovită în plin de un autoturism marca Volkswagen Multivan, condus de bucureşteanul Adrian
Voloc, în vârstă de 33 de ani.

UPDATE

„Este conştientă şi cooperantă“

Printr-o minune, fata şi-a a dat semne de revenire, aseară. „Starea Oanei Gîdea este paradoxal de bună. Este o minune ce s-a întâmplat până acum, pentru că leziunile iniţiale erau foarte severe. De ieri a fost scoasă din coma indusă şi a fost detubată. Este conştientă şi cooperantă“, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca, dr. Bogdan Opriţa.

Medicii pun minunea şi pe seama vârstei fragede a fetei, care a permis recuperarea organismului. În acest moment nu există riscul unor paralizii, însă sechelele pot apărea în timp. „În viitor poate avea crize comoţiale, dureri de cap de tip migrenos“, a mai precizat Opriţa. Cu toate că starea de sănătate a Oanei este promiţătoare, medicii sunt rezervaţi. „Pasul cel mare este făcut atunci când pleacă din spital. Există riscul să facă complicaţii care nu pot fi depistate. Noi avem cum să-i facem tomografie cel mult o dată pe săptămână “, a adăugat dr. Bogdan Opriţa.

După o săptămână în care adolescenta s-a zbătut între viaţă şi moarte, speranţele părinţilor ca viaţa Oanei să reintre în normal au început să prindă contur. „Va trebui să mergem la o clinică de recuperare. Ne-am interesat la una din Germania, prin Ministerul Sănătăţii, însă până şi transportul ar costa destul de mult“, a declarat Ion Gîdea.

Dosar penal pentru vitezoman

Şoferului Adrian Voloc, cel care a accidentat-o pe fată, i s-a întocmit dosar penal, însă procedura este anevoiasă şi de durată. „Dacă numărul de zile de îngijiri medicale este până în 60 de zile, familia şi fata vor fi chemaţi să depună reclamaţie. Dacă necesită mai mult de 60 de zile de îngrijiri ne autosesizăm. Este o procedură complicată, care poate dura foarte mult timp“, a declarat subcomisarul Daniel Piştea de Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei. Vitezomanul are la activ, potrivit poliţiştilor rutieri, numeroase abateri de la limita legală de viteză precum şi neacordări de prioritate pentru pietoni.

Mai mult, în urmă cu ceva timp, Adrian Voloc a avut permisul de conducere suspendat tocmai pentru neacordare de prioritate.

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite