ELCEN şi RADET îşi pasează vina în timp ce locuitorii din două cartiere din Bucureşti tremură de frig în case

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce mii de bucureşteni din cartierele Drumul Taberei şi Militari tremură de frig în case, RADET şi ELCEN îşi pasează vina dintr-o parte în alta. La ora 17.30 va avea loc o şedinţă de urgenţă în cadrul căreia se va dezbate soluţionarea problemei care a lăsat în frig în mijlocul iernii o mulţime de bucureşteni.

Reprezentanţii Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) Bucureşti au anunţat ieri că din cauza parametrilor scăzuţi ai agentului termic livrat de S.C. Electrocentrale Bucureşti (ELCEN), din CET VEST, furnizarea încălzirii şi a apei calde de consum către mai multe blocuri din sectorul 6 al Capitalei a fost făcută cu dificultate.

„Astfel, pentru data de 03.01.2016, comanda RADET către ELCEN-CET VEST a fost următoarea: Temperatura solicitată: 103°C, temperatura livrată: 93-96 °C; debit necesar: 4 200 t/h, debit livrat: 3 400 t/h. Zone afectate sunt : Cartierul Drumul Taberei, în perimetrul străzilor: Vasile Milea, Timişoara, Sibiu,  1 Mai, Braşov; Cartierul Militari, în perimetrul străzilor: Iuliu Maniu, Virtuţii, Veteranilor, Politehnicii“, anunţau reprezentanţii RADET.

Astăzi, ELCEN a trimis un comunicat de presă în care anunţă că pe 4 ianuarie la CET Bucureşti Vest s-a oprit funcţionarea unui cazan de apă fierbinte din cauza unei avarii.

Şedinţă la ora 17.30

„Menţionăm că la data evenimentului, acest agregat producea circa 20 Gcal/h dintr-un total de 205 Gcal/h produs la nivel de CTE Bucureşti Vest, adică mai puţin de 10% din producţia centralei, destinată municipiului Bucureşti, mai precis cartierelor Crângaşi, Militari şi Drumul Taberei. În paralel cu demersurile efectuate pentru remedierea avariei, ELCEN a comunicat RADET că are disponibilităţi de producţie a energiei termice de 50 Gcal/h în CTE Progresu, respectiv 100 Gcal/h în CTE Bucureşti Sud, care pot fi utilizate pentru asigurarea condiţiilor de confort termic locuitorilor Bucureştiului.

Aceste capacităţi de producţie sunt în continuare disponibile şi neutilizate. Mai mult decât atât, începând de azi, ora 18:00, ELCEN mai pune la dispoziţia RADET încă 140 Gcal/h, ca urmare a comenzii de pornire a blocului nr. 5 de la CTE Bucureşti Sud“, anunţă ELCEN.
Totodată, reprezentanţii ELCEN susţin că de vină sunt avariile RADET apărute în ultima zi a anului trecut şi pe 2 ianuarie, avaria ELCEN de ieri şi temperaturile scăzute din această perioadă.

„Menţionăm că inertia sistemului de termoficare (timpul necesar de revenire în parametri normali) este cuprinsă între 12-24 h în condiţiile unor temperaturi medii de iarnă. Pe această cale dorim să adresăm locuitorilor Bucureştiului scuzele noastre pentru disconfortul creat şi dorim să-i asigurăm că vom depune toate eforturile necesare pentru evitarea unor astfel de situaţii“, mai spun reprezentanţii ELCEN. În aceste condiţii, la ora 17.30 va avea loc o şedinţă de urgenţă în care se va dezbate această problemă şi modul în care poate fi soluţionată.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite