Bărbatul avea cu el două sticle de bere, una în fiecare mână, motiv pentru care se lupta cu uşa fără succes. Şoferul s-a aplecat peste el şi l-a ajutat. Apoi a reuşit. Tipul a coborât din maşină, a continuat să ţină sticlele cu grijă, iar sticlele erau deschise. Se vedea clar că cineva băuse din ele, nu erau pline, dar erau purtate cu dragoste. Sticlele alea două de bere erau iubite.

Bărbatul s-a îndreptat spre trotuar, s-a sprijinit două secunde de chioşcul de ziare şi a fost urmărit cu atenţie de două doamne la pensie ieşite la vorbă pe banca din staţia de autobuz, pe care le-a salutat dând din cap şi bolborosind ceva. Una din sticle aproape i-a scăpat din mână, toată lumea a tresărit, însă tipul a prins-o la timp, gata, era din nou în siguranţă în braţele lui. Viaţa putea merge înainte, câinii se puteau răhăţi în scări de bloc şi gândacii se puteau urca pe pereţi până la punctul în care aveau să pice de acolo ca fraierii, pe spate.

Bărbatul a căutat un loc unde să-şi tragă sufletul măcar câteva minute, un loc de unde să se uite cu atenţie în jur, dar şi un loc unde să studieze mai bine cele două sticle. Iar singurul loc unde te poţi aşeza în faţa blocului meu este banca din staţia de autobuz. Aşa că bărbatul şi-a luat avânt şi s-a îndreptat spre următorul obiectiv, remarcând încă de la distanţă privirile nelămurite ale celor două doamne. Şi pentru că femeile se aşezaseră strategic, ocupând ambele emisfere ale băncii, bărbatul şi sticlele lui nu au avut altceva de făcut decât să se trântească fix între cele două vecine.

Sigur, ar fi tentant să vă spun că mai departe cei trei s-au împrietenit, ba chiar că bărbatul le-a făcut cadou celor două doamne berile lui, dar lucrurile n-au stat chiar aşa. Femeile, supărate că le fusese invadată intimitatea, l-au înjurat şi au plecat la ele în bloc, iar bărbatul a prins momentul să se întindă pe bancă. Şi-a pus jos, lângă el, cele două beri deschise, din care nu îl văzusem încă gustând, apoi pur şi simplu a adormit pe loc cu sforăituri grozave, de parcă sunetele alea stătuseră până atunci ascunse în el, dar mereu pregătite să fie eliberate.

Aşa l-au găsit călătorii autobuzului 335 când au ajuns în staţie, peste câteva minute, sforăind cât pentru tot Pantelimonul, iar cineva i-a doborât din greşeală una din sticle. Altcineva l-a lovit cu genunchiul peste picior, în învălmăşala coborâtului din autobuz, dar practic nimeni nu l-a văzut, aşa cum nimeni nu a văzut berea care se scursese. Toţi au auzit însă sforăiturile, dar au crezut că vin din străfundurile pământului.

După ce nu a dormit mai mult de 30 de minute, bărbatul s-a trezit, s-a ridicat de pe bancă şi s-a bucurat de starea bună pe care ţi-o dă un somn scurt în timpul zilei. Şi-a căutat berile lângă bancă, a găsit doar una singură şi a dat peste cap ce mai era în ea, fără vreo urmă de dezamăgire. Apoi şi-a continuat drumul şi nimeni nu ştie unde anume s-a dus.

Citiţi AICI toate editorialele semnate de Lavinia Bălulescu

Pe Lavinia Bălulescu o găsiţi şi pe Ferma de gânduri.