Atenţie, cad copacii! Primăria Sectorului 3 anunţă defrişări pentru perioada următoare. Lista integrală a arborilor tăiaţi şi a celor plantaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Sectorului 3 va executa, în perioada 29 iulie - 24 septembrie, ample lucrări vizând eliminarea arborilor uscaţi şi a rădăcinilor de pe raza sectorului. În primă fază, 675 de copaci vor fi defrişaţi şi alţi 115 toaletaţi. Conform legii însă, 810 copaci tineri vor fi plantaţi în loc.

Administraţia locală a anunţat. printr-un comunicat de presă emis către redacţia ”Adevărul” că în această perioadă se vor elimina arborii uscaţi şi rădăcinile, pe de-o parte, şi se vor planta, în compensaţie, arbori tineri, pe de altă parte.

Astfel, în prima fază, vor fi defrişaţi 675 de copaci care şi-au depăşit durata de viaţă, iar 115 arbori vor fi defrişaţi. În conformitate cu normele HCGMB 304/2009, care prevăd plantarea de arbori în locul celor uscaţi şi tăiaţi, Primăria Sectorului 3 anunţă că, se vor planta, pentru început, 810 tei şi platani. Această operaţiune se va desfăşura în perioada 15 septembrie – 15 noiembrie.

Reamintim că, Primăria Sectorului 3 a solicitat, în nenumărate rânduri, Primăriei Capitalei avizele necesare acestor lucrări. În urma primirii avizelor de la Primăria Capitalei, pe raza Sectorului 3 vor fi demarate toate aceste lucrări.

Redăm mai jos lista integrală a adreselor unde se vor face defrişările şi plantările din următoarea perioadă, aşa cum se arată în sursa citată. 

Adresele din sectorul 3 unde se vor face defrisari si plantari de copaci in urmatoarea perioada

Pe aceeaşi temă:

Primăria Capitalei: Cei 1.500 de arbori pentru care administraţia sectorului 3 a cerut aviz de tăiere au fost sesizaţi municipalităţii la sfârşitul lunii mai

FOTO PMB defrişează spaţii verzi: parcul din curtea spitalului Gomoiu, distrus. Municipalitatea: executantul lucrării, obligat să planteze 348 de arbori

Se reface Clubul de Tenis Bucureşti: Oprescu l-a avertizat pe Ţiriac „să aibă grijă cu defrişarea pomilor“

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite