Declaraţii de dragoste de după gratii

Penitenciarul Rahova a organizat, în această dimineaţă, un spectacol special de Dragobete. Evenimentul a fost împărţit în două spectacole: concursul de creaţii proprii „Cea mai frumoasă declaraţie de dragoste“ şi spectacolul muzical „Iubire fără graniţe“.

Spectacolul a început cu prezentarea originii şi istoria Dragobetelui, urmat de melodia „Primăvara începe cu tine“, interpretată de deţinuţi. La concursul declaraţiilor de dragoste au participat şase puşcăriaşi, care aveau vârsta cuprinsă între 23 şi 45 de ani. „Evenimentul are loc anual deoarece noi vrem să promovăm sărbătorile româneşti“, a spus purtătorul de cuvânt al penitenciarului, Mihai Mitrănescu.

„Doamna şi Vagabondul“, poezia câştigătoare

Câştigătrul concursului, Leonard Sanavert, a fost şi cel mai bătrân participant. Acesta a intrepretat o poezie dedicată soţiei sale, numită sugestiv „Doamna şi Vagabondul“. „Am dedicat această poezie nevestei mele. Sunt închis de cinci ani şi nu am mai văzut-o de ceva timp“, a spus acesta.

Printre versurile poeziei, s-au auzit „M-am tot amestecat c-o lume prea nebună / Şi dacă rău o duc acum mi se cuvine“ sau „Acum, nu ştiu decât că îmi e dor de noi / Măiastră mamă. Zână dulce-n nume“.

Podiumul a fost completat de Alexandru Marius Mitică şi Daniel Gerard Stângă, urmaţi de George Daniel Onu, Emanuel Dragne şi Marian Alin Heljoni. Organizatorii nu stabiliseră încă premiile pentru câştigători, dar cel mai probabil aceştia vor primi dreptul la o vizită în plus.

Iată declaraţia de dragoste câştigătoare:

D-na & Vagabondul

M-ai îmbiat cu zâmbete şi flori
Iar eu am aruncat cu pietre-n tine
Te-am dispreţuit şi te-am hulit ştiu bine
Tu mîna mi-ai întins de-atâteaori

Vezi rănile de pe genunchi şi coate?
Păstrând ostilitatea între noi
Nu pace-am vrut cu tine, ci război
Dar tu-ai rămas regină peste toate

Iubirea rătăcită nădăjduieşti că vine
Nenorociri şi viscole, furtună
În preajmă-mi stau acum de voie bună

Viaţa mi-am stricat luptînd cu tine
M-am tot amestecat c-o lume prea nebună
Şi dacă rău o duc acum mi se cuvine.

Te-am rătăcit hoinar prin Europa
M-am însoţit cu-actriţe în culise
Dar tu – adevărată Penelopa
Aştepţi să vină hîtrul de Ulisse

Azi – mi-s vremurile tot mai mult străine
Ochii mei, se-nchid nepăsători
Şi iată! Mă întorc din nou la tine
Sînt obosit, mi-e frig, mi-e cerul plin de nori

M-am săturat de umblet pînă-n gît
Privesc în suflet – casc – şi mi-i urît
Mă plimb prin mine ca un exilat
Şi mă cutreier iar, în lung şi-n lat
Şi caut iar, şi caut iar, constat
Că nu eşti decât tu – restul s-au alterat

Acum – Nu ştiu decât că îmi e dor de noi
Măiastră mamă. Zîna dulce-n nume
În slava ta liber peste lume
Fruntea şi genunchiu-mi încovoi.

Mi-aplec sufletul aşa cum cade-un trunchi
Bătrîn, în tihna ţărnei iertătoare
Şi dacă îndurerea mea-ţi provoacă junghi
Cu fruntea şi genunchii mei îţi cer iertare.

Se-ntoarce azi la tine, resemnat şi-umil
Soţul vagabond şi îndrăsneşte
Să-ţi spună, mai direct, sau mai subtil
Că tot nu te-a uitat, încă te iubesşte.

Te iubeşte – Auzi? Auzi ce sunet plin dau vorbele străvechi
Rostite acuma parcă prima oară
Mă-ntorc la fluviile vechi
Din care am băut odinioară.

Să caut un drum nou izvoarelor pierdute
S-adun frînturi de glasuri ecou după ecou
Din pulberea tăcerilor trecute
Liniştit să îţi aprind un cîntec nou.