Se spune că un fost ofiţer în armata domnitorului Constantin Brâncoveanu (1688-1714), ceauşul David Corbea, a ctitorit o biserică de lemn. Zona de case din jurul bisericii a format mahalaua Ceauş David. Termenul de mahala provine din limba turcă şi referă la cartier, neavând sens peiorativ ca în zilele noastre. Aici a fost donată de către Constantin Brâncoveanu o icoană ferecată în argint, realizată de meşterul Filip Nicolau. De la icoana făcătoare de minuni, oamenii au dat numele bisericii şi acesta este folosit până în zilele noastre.

La iniţiativa familiei Băbeanu, către 1750 apare prima biserică de zid, refăcută de nenumărate ori de atunci de urmaşi. Cu toate că avem planurile de arhivă din 1873, nesemnate, nu putem să ştim cu certitudine că restaurarea a fost întreprinsă de Alexandru Orăscu, aşa cum afirmă oficialii bisericii.  La acea dată epitropia era asigurată de Elena Băbeanu.

Biserica Icoanei

 

Faţada principală şi cea laterală din proiectul refacerii de la 1873 (Sursa: ANDMB, fond PMB Tehnic)


Vizavi de biserică se aflau casele generalului Ioan Odobescu, ce deţinea o proprietate vastă în zona str. Icoanei. Mormântul tatălui istoricului şi scriitorului Alexandru Odobescu se află în curtea bisericii Icoanei. Şcoala Centrală de Fete a fost construită pe fostul teren Odobescu, cumpărat de Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice.

De la maidan la grădină publică

Plan de situaţie realizat de arh. Sc. Orăscu în 1850, indicând cu galben proprietatea sfatului/oraşului. (Sursa: A.N.R., fond M.L.P.)

Planul Borroczyn 1852

Zona ocupată de actuala grădină se numea maidan (în limba turca desemna un teren liber), în planul oraşului de la 1852 fiind desemnată ca ”maidanul stăpânirii”, adică aparţinând comunei.

În zonă se afla lacul Icoanei din care izvora Bucureştioara şi o dumbravă împădurită, nucleul de astăzi al Grădinii Icoanei. Lucrările de asanare a bălţii au început în prima jumătate a secolului al XIX-lea, în perioada prefacerilor urbanistice aduse de generalul Kiseleff şi Regulamentele organice.

Planul Lacului Icoanei la 1870 (Sursa: A.N.D.M.B. fond P.M.B. tehnic)

Merită amintită şi iniţiativa lui Şoimescu, directorul Cancelariei Senatului, care propunea ”nu i vorbă de vre uă grădinu de lucsu sau parcu englesu, ci de uă simplă plantaţie divisă în linii drepte, de salcâmi şi tei, asternânduse terenul cu erbă şi nisipu” (ANDMB fond PMB Tehnic, dosar 7/1872). După repetate petiţii ale locuitorilor suburbiei, printre care şi George Ioanid, pentru a pune capăt epidemiilor de friguri şi anghină difterică, se iau măsuri. Pentru a se împrospăta aerul infectat, soluţia este de a planta o grădină publică. Aceasta fost amenajată între 1870-1873. În 1872 planul este semnat de arh. capitalei Kuchnovsky şi antreprenorul Anton Wartelly, iar în 1873 este amenajată de horticultorul Louis Leyvraz. Apoi se contractează cu P. Kelhauer pentru realizarea canalizării zonei în termen de 22 luni. Planul şi devizul lucrărilor sunt semnate de ing. Grigore Cerkez.

Proiectul canalizării Grădinii Icoanei, ing. Grigore Cerkez, 1875 (Sursa: ANDMB, fond PMB Tehnic)

 

Analizând planul este interesant de observat că existau loturi în imediata apropiere a grădinii, pe latura vestică, precum şi o aliniere a proprietăţilor de pe străzile învecinate Polonă, Columb şi Memoriei. Pare a fi o prefigurare a parcului Ioanid, realizat începând cu 1909 la o mică distanţă.

În 1904 în grădina publică se inaugurează statuia lui G.C. Cantacuzino (1845-1898) realizată de sculptorul francez Ernest H.Dubois (1863-1931).

Grădina Icoanei în planul 1895-1899 al Institutului geografic al armatei