Dacă nu v-a vizitat recenzorul, vă puteţi recenza şi singuri, online sau prin poştă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Măsura este valabilă numai pentru locuitorii Capitalei, pentru a accelera ritmul recensământului, Bucureştiul ocupând ultimul loc. Recensământul populaţiei şi al locuinţelor a început la 20 octombrie şi se va încheia peste trei zile, la 31 octombrie.

Această metodă poate fi accesată în pe site-ul Recensământului populaţiei şi locuinţelor 2011 la adresa www.recensamantromania.ro, secţiunea “Instrumentar” din meniul principal, începând cu ziua de vineri, 28 octombrie 2011, ora 12.00, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Naţional de Statistică.

Directorul de statistică demografic, Ştefan Trică, a prezentat, vineri, într-o conferinţă de presă procedura de completare a formularelor de către persoanele care nu sunt găsite uşor la domiciliu de către recenzori. Şi această metodă este valabilă doar pentru Capitală.

Formularele se trimit la primăria de sector

Bucureştenii care optează pentru autorecenzare pot descărca de pe site-ul Recensământului formularul pe care trebuie să-l completeze şi apoi să-l transmită prin poştă, pe mail sau să-l ducă personal la primăria sectorului pe raza căruia locuieşte.

Potrivit lui Ştefan Truică, după completarea formularului, persoana în cauză poate alege să îl transmită prin poştă, să-l scaneze şi să-l transmită pe mail către primăria de sector pe raza căreia locuieşte sau să-l ducă personal la primărie.

Bucureştenii care optează să transmită personal formularul de recensământ primăriei pe raza căreia locuiesc sunt obligaţi să informeze pe mail autoritatea locală despre această intenţie şi metoda prin care o va face - mail, poştă sau fax, pentru a fi luaţi în evidenţă.


București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite