Sorin Oprescu a convocat o şedinţă operativă după cutremurul de duminică dimineaţă. Primăria a anunţat că în Capitală nu există pagube

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Oprescu a convocat şedinţa după ce Capitala a fost adruncinată de cutremur FOTO Mediafax
Sorin Oprescu a convocat şedinţa după ce Capitala a fost adruncinată de cutremur FOTO Mediafax

Primarul general Sorin Oprescu a convocat, duminică dimineaţă, o şedinţă operativă cu Direcţiile din cadrul Primăriei Capitalei, pentru a verifica funcţionalitatea Planului de măsuri în situaţii de urgenţă. Şedinţa a venit la câteva ore după cutremurul care a zguduit Capitala.

La şedinţa convocată de Oprescu au participat reprezentanţi ai Direcţiei Generale Operaţiuni, Direcţiei de Apărare Civilă, Directiei de Utilităţi, Direcţiei de Inspecţie şi Control, dar şi reprezentanţi ai Poliţiei Locale. Totodată, la convocarea cerută de primarul general au luat parte şi reprezentanţi de la Asistenţă Socială, Administraţia Străzilor, ApaNova, RATB, RADET, Luxten, precum şi reprezentanţi ai operatorilor de curăţenie din toate cele şase sectoare ale Capitalei.

Astfel, în cadrul şedinţei s-au discutat procedurile care vor fi aplicate în situaţii de urgenţă, fiind verificate dispeceratele direcţiilor operative (Dispeceratul Integrat de Urgenta din cadrul PMB, ApaNova, Administraţia Străzilor, RADET, RATB etc.), astfel încât autoritatea locală să poată acţiona în timp cât mai scurt în cazul unei situaţii de urgenţă.

Nicio pagubă după cutremurul din Capitală

Primăria Municipiului Bucureşti a anunţat că după cutremurul de duminică dimineaţă, atunci când pământul s-a zguduit, la ora 4.37, nu au existat daune materiale şi „nicio problemă legată de reţelele edilitare“. 

Cutremurul de 5,5 grade pe scara Richter s-a produs la o adâncime de 140 de kilometri în Vrancea şi s-a resimţit în aproape toată ţara. A fost cel mai puternic din ultimii patru ani, însă nu a produs pagube materiale şi nici victime, iar până la ora 9.00 au mai fost două replici.

Pe aceeaşi temă:

UPDATE Cutremur de 5,5 grade pe scara Richter în zona Vrancea, resimţit în toată ţara. A fost cel mai intens seism din ultimii patru ani

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite