Curăţenie de primăvară “de o amploare fără precedent”, în sectorul 4

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În sectorul 4 va începe de mâine o campanile de curăţenie de primăvară “de o amploare fără precedent în peisajul administraţiei locale bucureştene”.

Astfel, primarul sectorului 4 a declarat “Cod roşu de curăţenie!”, mobilizând  toate efectivele şi întregul parc de utilaje aparţinând SC REBU SA şi ADPP Sector 4, după cum se arată într-un comunicat al Primăriei Sectorului 4.

“După o iarnă în care a nins din abundenţă, o dată cu venirea primăverii, se va trece în forţă la salubrizarea şi reamenajarea domeniului public”, se mai spune în text.

Întreg teritoriul Sectorului 4 a fost împărţit în 11 zone, fiecare dintre acestea urmând a fi monitorizată permanent de către un director din cadrul autorităţii locale. 

De două ori pe săptămână, se va acţiona pentru curăţirea carosabilului de pe marile artere de circulaţie, urmând a fi efectuate operaţiuni de măturat/spălat mecanizat şi manual. De asemenea, a fost întocmit şi un program de curăţire a carosabilului pe străzile secundare, dar şi a trotuarelor, prin operaţiuni de măturat/spălat mecanizat şi manual.

Pentru eficientizarea activităţilor de salubrizare şi igienizare, locuitorii sectorului 4 sunt rugaţi să nu parcheze autovehiculele pe carosabil sau pe trotuare, în perioada şi intervalul orar în care sunt efectuate operaţiunile de curăţenie în zona în care aceştia locuiesc.

Comunicarea cu cetăţenii pe tema campaniei de curăţenie generală va fi facilitată prin intermediul site-ului www.curateniesector4.ro. Accesând acest site, aceştia vor putea afla orarul pe zone şi cartiere, în baza căruia se vor desfăşura activităţile de curăţenie.

Totodată, cetăţenilor le va sta permanent la dispoziţie o linie telefonică gratuită tip Tel Verde – 0800.825.025, prin intermediul căreia aceştia se pot informa, dar şi solicita ridicarea gratuită, chiar de la uşa apartamentului în care locuiesc, a deşeurilor provenind din aparatură electrică şi electrocasnică sau a mobilierului vechi.

În paralel, va demara o campanie intensivă de curăţire a spaţiilor verzi de pe raza Sectorului 4, atât a celor din parcuri, grădini de cartier, zone de relaxare dintre blocuri, locuri de joacă, cât şi celor amplasate în aliniamentele stradale.

„Dacă din punct de vedere meteorologic, aproape toată iarna ne-am aflat sub coduri galbene şi portocalii, odată cu venirea primăverii, este datoria noastră să declarăm Cod Roşu de Curăţenie. Vremea ne ajută, astfel încât am pregătit o desfăşurare de forţe fără precedent. Timp de o lună şi jumătate, până pe 30 aprilie, prioritatea numărul 1 a Primăriei Sectorului 4 va fi salubrizarea şi igienizarea întregului teritoriu al sectorului. Ca şi până acum, am mare încredere în parteneriatul Primărie – cetăţean şi îi rog din nou să sprijine demersurile noastre, pentru că numai împreună, putem conferi sectorului 4, aspectul curat şi civilizat pe care ni-l dorim cu toţii”, a declarat Cristian Popescu-Piedone, primarul sectorului 4.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite