Cum să nu te doară bila de Sărbători

Ştiţi expresia aia, „Radio Guerrilla, te doare bila“? Nu e din dicţionarul cu zicători şi proverbe, dar a intrat în vocabularul urban în ultimii ani. Ei, bine, a venit momentul ăla din an în care orice om întreg la minte trebuie să facă nişte gesturi de bun-simţ ca să nu aibă mai apoi probleme cu „bila“ de Sărbători (fie că vorbim de „colecist“ sau de „cap“).

În primul rând, o idee foarte bună ar fi (să nu vi se pară că vă dau sfaturi, ba din contră, fac doar nişte biete observaţii de care o să încerc în primul rând eu să ţin cont), aşadar o idee foarte bună ar fi să nu mâncăm ca nişte animale. Orice ni s-ar spune, oricum am fi şantajaţi emoţional sau fizic, am putea să refuzăm unele feluri de mâncare sau doar să le gustăm. Dacă am mai ţinut şi post, ar fi indicat, înţeleg, să nu mergem pe ideea „m-am gândit la momentul ăsta tot postul şi acum o să bag tot ce nu am avut voie, absolut tot ce nu am avut voie“.

În al doilea rând, bănuiesc că o idee relativ decentă ar fi să nu bem ca şi cum ziua de Crăciun, de exemplu, ar fi ultima noastră zi pe această planetă. Aici nu vreau să detaliez, dar a spus la televizor aseară, citez, „Consumul excesiv de alcool dăunează grav sănătăţii“. Desigur, fiecare crede ce vrea din toată povestea asta. În fond, dacă-mi aduc bine aminte, încă din anii ‘90 românii s-au prins că „s-a minţit poporul cu televizorul“.

În al treilea rând, am înţeles că n-o să ne „doară bila“ de Sărbători dacă ne purtăm frumos unii cu ceilalţi. Spre exemplu, am putea să ne uităm unii la alţii când ne vorbim, să ne salutăm, să ne scoatem pălăriile / căciulile / şepcile atunci când e cazul, să ne zâmbim din când în când (aveţi totuşi grijă cu zâmbetul pentru că, în ziua de azi oamenii îşi zâmbesc atât de puţin încât, atunci când o fac, un simplu zâmbet se poate transforma într-o intenţie de agresiune sexuală). Am putea să şi rostim complimentele atunci când ne trec prin cap, am putea să spunem „mulţumesc“, „vă rog“, „îmi cer scuze“ (când eram în liceu, un profesor mi-a spus să nu-mi mai cer scuze pentru orice banalitate, pentru că numai oamenii slabi îşi cer scuze. Târziu am priceput ce teorie tâmpită a fost asta). Am putea să ne exersăm chiar şi un râs un pic mai zgomotos decât tăcerea, am putea să ne arătăm dinţii (nu colţii, dinţii) atunci când râdem. Am putea să chicotim.

În al patrulea rând, n-o să ne „doară bila“ de Sărbători dacă, în loc să ne salutăm oamenii dragi cu un dat din cap, o să îi îmbrăţişăm (acum, că am scris asta, îmi dau seama ce clişeu!). N-o să ne „doară bila“ de Sărbători dacă o să renunţăm la frica de clişee.

În al cincilea rând, îmi spun în fiecare zi că cea mai mare tâmpenie e să fii bun, cuminte şi drăguţ de Sărbători, doar de Sărbători. E o ipocrizie enormă. Aşadar, e posibil să nu ne „doară bila“ în general dacă privim ca pe un miracol faptul că lumea asta (vieţile noastre, vieţile celorlalţi), lumea asta există încă.