Cum a apărut în România limbajul de mahala. Lingviştii spun că Bucureştiul este sursa tuturor „relelor limbii“: „Oamenii voiau să-şi mascheze intenţiile“
0Bucureştiul zilelor noastre este împărţit clar în sectoare, însă în urmă cu ani buni, oraşul era format din mahalale. Cele mai multe erau botezate în funcţie de numele celor mai bogaţi boieri ce locuiau în respectivele mahalale.
Cu toate că în mahala erau şi oameni bogaţi, cei care făceau parte din „pătura de jos“ a societăţii aveau un limbaj specific, iar o parte dintre cuvintele folosite de ei s-au păstrat până în zilele noastre.
Specialiştii susţin că limbajul argotic a apărut la jumătatea secolului al XIX-lea, atunci când pe uliţele înguste ale mahalalelor bucureştene limbajul oamenilor era extreme de „colorat“. La tot pasul auzeai trântit un „pă“ în loc de „pe“ sau un „dă“ în loc de „de“.
Limbaj secret
Ecaterina Stanca, profesoară de Limba Româna la Colegiu Naţional Tudor Vianu, a explicat, pentru „Adevărul“, cum au început bucureştenii să-şi formeze un adevărat dicţionar de argotisme.
„Argoul a fost inventat pentru că oamenii voiau să-şi mascheze intenţiile. Era un cod, care a ajuns odată cu trecerea timpului să se transforme într-un limbaj curent“, explica Stanca.
Printre cele mai întâlnite cuvinte folosite în mahalale din Bucureşti se numărau „lovele“, „biştari“, „diliu“ sau „mişto“. Desigur, o mulţime de cuvinte s-au păstrat până în zilele noastre. Ecaterinca Stanca a dat zece exemple amuzante de argotisme mai puţin cunoscute:
Moartea pasiunii - chiloţi purtaţi de femei, foarte groşi, cu picior
Alpinist – persoană care fură din aparatament, căţărându-se pe clădire
Academician – hoţ care a fost în puşcărie
Curcan – poliţist
Maimuţă – prostituată (cuvânt folosit în special printre interlopi)
Aragaz – băiat gras
Alonjar – hoţ de buzunar
Magnet – mână (în limbajul hoţilor)
Negrocalmin – baston din cauciuc din dotarea gardienilor
Năpârstoacă – femeie mică de înălţime
Vă mai recomandăm:
Din punct de vedere gramatical, moldovenii folosesc cel mai curat limbaj românesc. Nu la fel se pune problema din punct de vedere fonetic. Similitudinile cu limbajul maramureşenilor sau muntenilor par să întărească ideea că accentul e cel care face diferenţa.
Faptul că locuitorii spaţiului Olteniei folosesc mai des decât ceilalţi timpul perfectul simplu este de notorietate. Mai puţin ştiut este însă motivul pentru care se petrece acest lucru. Specialiştii întrebaţi de reporterii Adevărul au încercat să dezlege misterul. Una dintre explicaţii este de sorginte istorică şi se referă la o moştenire a limbii latine.