Cu ce se laudă Robert Negoiţă, la un an de mandat: mini-parcuri, creşe noi, 3.800 de copaci plantaţi, Asociaţia Primarilor şi servicii de pază în toate şcolile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Sectorului 3, Robert Sorin Negoiţă, a prezentat, marţi, bilanţul activităţii de un an într-o conferinţă de presă care a avut loc la Casa Artelor. Majoritatea fondurilor alocate se duc către reabilitare termică. 148 de mini-parcuri, amenajate, 3.800 de arbori plantaţi, două creşe au fost reabilitate, iar toate unităţile şcolare au fost renovate şi prevăzute cu servicii de pază.

În cadrul prezentării, ţinute la Casa Artelor de pe strada Gheorghe Pătraşcu din sectorul 3, edilul a punctat toate realizările administraţiei din momentul în care a preluat scaunul primarului.

Majoritatea fondurilor din bugetul local, circa 90% din banii de investiţii, merg la reabilitare termică. ”În perioada 2009-2012, fosta administraţie a reuşit să finalizeze reabilitarea termică a 33 de blocuri. De când am preluat administraţia, au fost reabilitate termic 162 de blocuri. În prezent se lucrează la 133 de blocuri. Suma alocată în 2012 pentru prgramul de reabilitare a blocurilor a fost de 137.172.437 de lei, iar pentru 2013 Primăria Sectorului a alocat suma de 235.104.080 lei”, se arată în bilanţ.

Robert Sorin Negoiţă, anchetat de ANI

Aducem aminte că, primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, este anchetat de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) pentru un posibil conflict de interese semnalat de ziariştii de la Centrul de Investigaţii Media. Conflictul de interese porneşte de la premiza că una dintre firmele incluse în programul de reabilitarea derulat de Primăria Sectorului 3 ar aparţine chiar surorii actualului primar.

Agenţia Naţională de Integritare a declanşat verificări la o firmă aparţinând familiei primarului Sectorului 3, care a lucrat la reabilitarea termică a unui bloc, din Capitală, lucrarea fiind finanţată exclusiv de Primăria Sectorului 3. Societatea contractată de primărie, Pro Confort Windows, aparţine suroriii lui Robert Negoiţă.

Întrebat de reporterii adevarul.ro despre ancheta ANI, primarul sectorului 3 a spus că nu există nicio problemă. ”Este normal ca ANI să-şi facă treaba şi să verifice. Eu nu am nicio problemă”, a declarat Negoiţă pentru adevarul.ro.

Investiţii în spaţiile verzi din sector

Pe lângă reabilitare termică, un alt punct important prezentat în bilanţul de un an al Primarului Sectorului 3 este acoperit de investiţiile în spaţii verzi. Astfel, potrivit sursei citate, 148 de mini-parcuri au fost amenajate în decurs de un an.

Totodată, în circa patru luni (două de toamnă şi alte două de primăvară) au fost plantaţi 3.806 de arbori, la care se adaugă alţi 684.936 de arbuşti.

Creşe reabilitate, şcoli renovate

Creşele Titan numărul 2 şi numărul 4 au intrat într-un proces de reabilitare. Primăria Sectorului 3 a emis ordinul de începere a lucrărilor de extindere a creşei Titan numărul 2 cu un corp nou de clădire şi a elaborat documentaţii pentru expertiza tehnică, audit energetic şi studiu de fezabilitate privind mansardarea şi reabilitarea termică a clădirilor ce aparţin de Creşa Titan numărul 2.

De asemenea, primăria a efectuat lucrări de igienizare integrală a Creşelor Titan numărul 2 şi numărul 4, a realizat un studiu de fezabilitate în vederea mansardării clădirii Creşei Titan numărul 4 din strada Lunca Bradului, şi expertiza tehnică în vederea consolidării clădirii Creşei Titan numărul patru din Strada Cerceluş. În aceleaşi timp, Primăria Sectorului 3 a semnat contractul pentru realizarea unor unităţi de învăţământ preşcolar, pentru 42 de copii. Proiectul are o valoare de 2.476.359,81 lei.

Administraţia locală a efectuat, de asemenea, dotări pentru grădiniţa nouă de la Şcoala numărul 81, cât şi pentru alte 16 grădiniţe şi pentru extinderea Liceului Dante, suma alocată fiind de aproximativ 3.300.000 lei.    

Totodată, primăria a realizat sistematizări verticale la Şcoala de Muzică şi Arte Plastice, la Şcoala numărul 75 şi Liceul Elie Radu, în valoare de aproximativ 2.000.000 lei.

Toate şcolile din sector, prevăzute cu servicii de pază

De asemenea, au fost efectuate reparaţii generale şi de renovare la toate unităţile şcolare, cu excepţia a şase uniăţi aflate în programul BEI de modernizare a unităţilor şcolare şi a altor patru aflate, în perioada de garanţie. Valoarea lucrărilor este de peste 10.000.000 de lei, toate unităţile şcolare au beneficiat de servicii de pază.

Opt şcoli gimnaziale vor avea clădiri multifuncţionale în incita curţilor, primăria întocmind studii de fezabilitate în acest sens. Totodată, materialul sportiv pentru sala de sport a Liceului Elie Radu a fost achiziţionat.
Centrul Sportiv Apollo, investiţie de 17 milioane de lei

Printre realizările administraţiei Robert Negoiţă, Primăria Sectorului 3 a vorbit şi despre Centrul Sportiv Apollo din incinta Grupului Şcolar Elie Radu, inaugurat anul trecut.

Centrul este construit pe o suprafaţă de 5.539 de metri pătraţi, are o capacitate de 450 de locuri şi cuprinde o sală multifuncţională, vestiare, cabinet medical, precum şi spaţii pentru fitness şi masaj. În sala de sport multifuncţională, cu o suprafaţă de 1.100 metri pătraţi, se pot desfăşura mecuri de fotbal şi de handbal. De asemenea, centrul este prevăzut şi cu o sală de dans de 250 de metri pătraţi, precum şi cu o sală de fitness în suprafaţă de 340 de metri pătraţi. Valoarea totală a investiţiei se ridică la 17.604.867,33 lei.

Micuţii sunt încurajaţi de primărie prin ”Pepiniera de talente”

O iniţiativă a actualei administraţii ale sectorului 3 este şi proiectul ”Pepiniera de talente”, care are ca fundament descoperirea, încurajarea şi educarea artistică şi sportivă a copiilor talentaţi. Programul a fost demarat pe 6 decembrie 2012 în 27 de şcoli din Sectorul 3.

În cadrul proiectului sunt incluşi peste 3.300 de copii cu aptitudini în muzică, dans, teatru, litaratură, arte plastice sau sport. Iar pe 1 iunie a avut loc gala de primiere a acestui program care se va desfăşura îni fiecare an de acum încolo.

Un alt proiect prezentat de Robert Negoiţă este Asociaţia Primarilor de Sector, ”o iniţiativă a primarului Sectorului 3, la care au aderat imediat toţi ceilalţi cinci primari ai sectoarelor bucureştene. Scopul acesteia este de a îmbunătăţi comunicare şi colaborarea între edili, astfel încât problemele bucureştenilor să fie rezolvate mai repede şi eficient”.

Pe aceeaşi temă:

UPDATE Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, anchetat de Agenţia Naţională de Integritate pentru un posibil conflict de interese

Negoiţă, despre parcurile din sector: ”Lacurile au fost decolmatate. Vom avea vaporaşe”. Ce se întâmplă cu cele 12 hectare din parcul IOR retrocedate

Primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, prezent la lansarea volumelor 4 şi 5 din seria „Blog'n roll”, scrise de Adrian Năstase

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite