Au fost emise facturile aferente consumurilor pentru luna aprilie (ce se facturează în luna mai) iar administratorii au început să calculeze listele lunare de plată. În condiţiile în care, mesajul transmis de autorităţi a fost şi este cel privitor la igiena mâinilor/personală, era de aşteptat o creştere a consumului de apă. O creştere a consumului se regăseşte în cele din urmă în lista lunară de plată şi evident în buzunarul fiecărui proprietar.

Pe baza facturilor, am realizat o comparaţie între consumurile lunilor februarie şi martie şi între consumurile lunilor martie şi aprilie pe trei tipuri de asociaţii, după numărul de apartamente.

a) blocuri cu până la 30 de apartamente

exemplul 1 – difrenţa între luna februarie şi martie

creşterea consumului de apă rece – 10%

creşterea consumului de apă caldă – 13%.

Creşterea consumului de la martie la aprilie: apă rece 23% şi apă caldă 6%.

exemplul 2 - difrenţa între luna februarie şi martie

creşterea consumului de apă rece – 18%

creşterea consumului de apă caldă – 2%

Creşterea consumului de la martie la aprilie: apă rece 24% şi apă caldă 12%.

exemplul 3 - difrenţa între luna februarie şi martie

creşterea consumului de apă rece – 3%

creşterea consumului de apă caldă – 1%

Creşterea consumului de la martie la aprilie: apă rece 21% şi apă caldă 15%.

b) blocuri între 60 şi 80 de apartamente

exemplul 1 - difrenţa între luna februarie şi martie

creşterea consumului de apă rece – 15%

creşterea consumului de apă caldă – 5%

Creşterea consumului de la martie la aprilie: apă rece 15% şi apă caldă 5%.

exemplul 2 - difrenţa între luna februarie şi martie

creşterea consumului de apă rece – 20%

creşterea consumului de apă caldă – 7%

Creşterea consumului de la martie la aprilie: apă rece 23% şi apă calda 13%.

exemplul 3 - difrenţa între luna februarie şi martie

creşterea consumului de apă rece – 7%

creşterea consumului de apă caldă – 3%

Creşterea consumului de la martie la aprilie: apă rece 27% şi apă caldă 8%.

exemplul 4 - difrenţa între luna februarie şi martie

creşterea consumului de apă rece – 12%

creşterea consumului de apă caldă – 9%

Creşterea consumului de la martie la aprilie: apă rece 27% şi apă caldă 1%.

c) blocuri cu peste 200 de apartamente

exemplul 1 - difrenţa între luna februarie şi martie

creşterea consumului de apă rece – 7%

creşterea consumului de apă caldă – 12%

– difrenţa între luna martie şi aprilie

creşterea consumului de apă rece – 27%

creşterea consumului de apă caldă – 10%

exemplul 2 - difrenţa între luna februarie şi martie

creşterea consumului de apă rece – 12%

creşterea consumului de apă caldă – 4%

– difrenţa între luna martie şi aprilie

creşterea consumului de apă rece – 4%

creşterea consumului de apă caldă – 9%

exemplul 3 - difrenţa între luna februarie şi martie

creşterea consumului de apă rece – 13%

creşterea consumului de apă caldă – 6%

– difrenţa între luna martie şi aprilie

creşterea consumului de apă rece – 28%

creşterea consumului de apă caldă – 15%

Cifrele arată diferit la luna martie comparativ cu aprilie. Dacă la luna martie, din care am stat în casă doar 15 zile, creşterea consumului a fost mică, statul în casă în luna aprilie s-a văzut în consumul de apă, rece şi caldă.

Din blocurile analizate, se observă că, între luna februarie şi luna aprilie consumul de apă rece a crescut în medie cu 35% iar consumul de apă caldă în medie cu 15%.

Personal, nu mi se pare că suntem în faţa unei majorări a consumului, într-un procent atât de mare încât să pună presiune pe cota de întreţinere pe de o parte, iar pe de altă parte, dacă mă raportez la consumul lunii ianuarie, pentru apa caldă, creşterea la care am facut trimitere mai sus este ceva mai mică. Între consumul lunii ianuarie (apă caldă) şi consumul din luna februarie a existat o scădere, urcând mai apoi conform datelor de mai sus la luna martie şi aprilie.

Statul în casă, munca de acasă şi mesajele autorităţilor privind igiena, şi-au arătat efectul în consumuri, consumuri care se transformă în cifre, cifre regăsite în rubricile din cadrul listei de întreţinere, listă de întreţinere ce este suportată de proprietari.

Vin vremuri grele pentru mulţi, însă aceste consumuri trebuie achitate. Lipsa achitării la timp şi în integralitate a cotelor, poate duce la aplicarea de penalităţi în sarcina proprietarului şi mai apoi acţionarea în instanţă de către asociaţia de proprietari. Dacă adăugăm şi lipsa de diligenţă în constituirea unui fond de rulment sau existenţa unor alţi restanţieri anteriori acestei crize, lucrurile nu stau deloc bine pentru aceste asociaţii.

Datele vizează facturile furnizorului de apă din Bucureşti şi am avut în vedere metri cubi evidenţiaţi ca şi consum în cadrul facturilor emise pentru lunile februarie, martie şi aprilie 2020. Asociaţiile de proprietari sunt din Bucureşti. Nu am avut în vedere blocuri din cartiere rezidenţiale. Date puse la dispoziţie de administrare.ro.