Cei doi copii (de etnie romă, nu ştiu dacă are importanţă) nu se joacă, ci chiar se bat pe viaţă şi pe moarte. Au o vârstă incertă între 7 şi 12 ani şi sunt încălecaţi pe podea, urlă, scuipă, trântesc pumni. Mă aşez în al doilea vagon, cât pot eu de cuminte, şi evaluez situaţia: în fond, sunt doar doi copii. Trece o staţie, trec două. Când se deschid uşile, din noapte apar alte trei persoane de etnie romă (doi bărbaţi şi o femeie) care urcă în tramvai cu un cărucior mare, pe roţi, din acela folosit în magazine, la cumpărături. Copiii se opresc brusc din bătaie şi nu mai ştiu unde să se ascundă. Bărbatul (care în mod evident îi cunoaşte) începe să împingă căruciorul enorm printre scaunele tramvaiului şi se îndreaptă către cei doi băieţi. Toată viaţa se scurge din noi, ceilalţi călători. Stăm cuminţi şi numărăm secundele până la următoarea staţie (moment în care observ că în tramvai sunt, de fapt, doar femei).

Urmează, pe repede înainte, o bătaie de ţinut minte încasată de cei doi copii de la bărbatul purtător de cărucior. Copiii se urcă pe geamuri în sus, se aruncă de pe o bară pe alta ca nişte veritabile maimuţe, urlă, înjură, se roagă, se lovesc de călători, îşi smulg hainele de pe ei, etc. Bărbatul cu cărucior este de neînduplecat. În plus, la niciuna din staţii nicio pasageră nu îndrăzneşte să mai coboare. De fapt, efectiv nimeni nu mai mişcă. Mai trec aşa vreo trei staţii (şi un milion de ore). Într-un final, grupul coboară, cu tot cu cei doi copii reeducaţi. Eu, una, îmi promit că nu voi mai merge niciodată, dar niciodată, absolut niciodată, niciodată pe această lume nu voi mai merge cu tramvaiul 36.

O dimineaţă oarecare, ora 8.30. În tramvaiul 36, de data aceasta aproape plin, urcă un bărbat, însoţit de două femei. Cei trei au cu ei un cărucior enorm, pe care îl folosesc la strâns de fier vechi. La lumina zilei, cei trei par o familie aproape normală, deşi nu se poate spune exact care e rolul fiecăruia. Bărbatul povesteşte: „M-au prins aseară aici, fix aici, uite acolo! M-a prins garda şi mi-a luat tot ce găsisem! Ca niciodată!“. Femeile dau din cap: „E periculos aici, trebuie avut grijă!“. Bărbatul aprobă, apoi continuă: „Duminică facem toţi baie şi ieşim şi noi în oraş ca oamenii, da?“. Femeile încuviinţează, iar tramvaiul 36 îşi continuă drumul spre Pipera, ca şi cum ar fi visat de un tramvai mai mare, care doarme.