Bomba a explodat în mâinile celebrului şi controversatului primar general al Capitalei, Sorin Oprescu. De ceva timp, de la eliberarea foştilor primari Radu Mazăre şi Marian Vanghelie, se mai rarefiase aglomeraţia de la Beciul Domnesc. După ce  şi primarul de la Sectorul 1 al Capitalei, „boierul” Andrei Chiliman, a intrat în vizorul procurorilor anticorupţie, am scris un articol cu titlul „Ce primar bucureştean urmează la Beciul Domnesc?”

Iată că am aflat cu toţii de câteva zile. Pentru unii cetăţeni a fost o mare surpriză, mai ales dintre politicienii care-l susţineau şi aveau planuri cu Oprescu. Pentru alţi oameni n-a fost o surpriză chiar aşa mare. Era de aşteptat mai ales după ce acum câteva luni, fusese legat consilierul personal al primarului general, Solomon Wigler, acuzat şi el de corupţie.

Surpriza cea mare însă, nu o constituie atât căderea în plasă a „peştelui cel mare”, cât uimeşte modul şi minuţiozitatea cu care era organizat sistemul de dare-primire a mitei, cu procentele bine stabilite şi împărţite de beneficiarii banilor, precum şi cu măsurile de siguranţă luate de reţea. Grup bine organizat care acţiona de ceva ani, la care a „aderat şi primarul Sorin Oprescu”, încă din anul 2013 şi care a funcţionat sigur, fără pericolul de a fi prins de autorităţi.

Chiar dacă se ştie la nivelul percepţiei şi opiniei publice că se produc fapte de corupţie organizate sau nu, la nivelul majorităţii instituţiilor publice administrative sau în alte instituţii, Justiţia funcţionează pe probe, mărturii şi dovezi, aşa că până nu sunt prinşi, totă lumea ştie că hoţii sunt negustori cinstiţi. În multe cazuri, numeroase fapte ilegale sunt aflate datorită denunţătorilor, iar în cazul Oprescu, conform DNA, au existat patru denunţători. O întrebare mai rar pusă de comentatorii şi analiştii de tot felul a cazurilor de corupţie este: De ce denunţătorii îşi denunţă partenerii de afaceri abia după ce fac numeroase afaceri cu aceştia şi nu fac denunţul la prima solicitare de mită?

Procurorii DNA se pare că au lucrat cu precizie chirurgicală în acest caz, dacă au reuşit să-l lege pe ”integrul„ şi ”onestul” susţinător al ”autosuspendatei”. Politicianul şi edilul şef care apărea din când în când, în sondaje, ba ca o personalitate imaculată, ba ca un candidat favorit la diverse funcţii de preamărire în stat.

Primarul acuzat de numeroase ilegalităţi, dar care oficial, până zilele trecute, nu fusese prins şi acuzat de nimic ilegal. Edilul şef care a rezolvat problema câinilor fără stăpâni care terorizau Bucureştiul, abia după ce mii de persoane au căzut victime muşcaţi de patrupedele libere, iar alţi trei oameni printre care şi un copil au sfârşit ucişi de atacurile comunitarilor.

Iată cum prezintă comunicatul DNA grupul infracţional din Primăria Capitalei, care crease un sistem criminal de-a dreptul, cum mai poate fi etichetat acest sistem mafiot, pentru că şi marea corupţie organizată cu intenţie, minuţios,  chiar cu ajutorul tehnologiei moderne, cu intenţii vădite  de atragere a mitei, poate fi considerată o criminalitate:

”În perioada 2013-2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi inculpatul Oprescu Sorin Mircea, a înfiinţat în administraţia locală din Municipiului Bucureşti un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea Primarului trebuia să remită o parte din profitul brut realizat din execuţia acelor contracte, cu titlul de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului Primarului Municipiului Bucureşti.

Astfel, executantul păstra pentru sine între 30% şi 33% din profitul brut, iar diferenţa era remisă funcţionarilor din cadrul aparatului primarului Municipiului Bucureşti, cu titlul de mită, un procent de 10% din valoarea contractului fiind cerut pentru inculpatul Oprescu Sorin Mircea.

Concret, membrii grupului, persoane cu funcţii de conducere din cadrul a două instituţii publice din subordinea Primarului Municipiului Bucureşti facilitau câştigarea contractului, vorbeau cu angajaţii din subordine să accepte documentaţia de atribuire, precum şi să aprobe şi dispună efectuarea plăţii facturilor emise de firmele respective, foarte repede faţă de momentul facturării, totodată solicitând sume de bani pentru persoane cu funcţii de conducere în aparatul Primarului Municipiului Bucureşti, precum şi pentru Primar.

La data de 05.09.2015, în baza unei înţelegeri prealabile cu conducătorul unei instituţii publice din subordinea sa şi o persoană de încredere a primarului, inculpatul Oprescu Sorin Mircea, a primit de la primul suma de 25.000 euro din totalul de 60.000 euro pretinşi de cei doi de la un număr de patru denunţători pentru edilul municipiului Bucureşti.”

Interesant este de aflat şi ce efecte vor aparea în rândul formaţiunilor politice care-l susţineau pe Sorin Oprescu, cel puţin din două perspective. Una este cea electorală deoarece arestarea acestuia a creat un impact negativ în zona simpatizanţilor, a votanţilor, iar formaţiunea care-l avea  drept candidat la alegerile viitoare, trebuie să se reorienteze spre un alt om capabil să cucerească Bucureştiul.

A doua perspectivă pleacă de la supoziţia că toată lumea ştie, că din aceste procente de mită percepută în diverse instituţii, o bună parte din bani sunt drenaţi către finanţarea partidelor, formaţiunilor sau diverselor grupuri de interese din care face parte respectivul funcţionar public. Este curios de aflat ce cale urmau banii din mita câştigată de băieţii deştepţi la Primăria Capitalei.

Mai departe, să vedem care alt edil bucureştean sau ce alt ”peşte mare” urmează la Beciul Domneasc? Pentru că, după cum spunea procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Covesi, în urmă cu câteva luni, în ciuda activităţii Justiţiei, marii corupţi îşi continuă fără frică activitatea ilegală. A fost şi cazul primarului Sorin Oprescu şi acoliţilor din grupul de acţiune care, în ciuda reţinerii consilierului personal, mâna lui dreaptă, Solomon Wigler, şi-au continuat activitatea infracţională, siguri că ei nu pot fi prinşi.

P.S. Sunt convins că şi înaintea lui Sorin Oprescu la Primăria Generală a Capitalei, pe timpul edililor şefi dinaintea acestuia oricare au fost aceştia, s-a dat şi s-a luat mită. Ca şi la alte primării de altfel. Dar predecesorii au avut noroc şi au scăpat fără probleme, poate şi datorită faptului că nu exista DNA sau dacă exista, era la începutul activităţii şi rezultatele erau sub aşteptări.