Corina Dumitrescu după ce şi-a explicat gafele din CV şi acuzaţiile de plagiat: "Ponta mi-a zis că mergem înainte"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul propus de Victor Ponta la Educaţie, Corina Dumitrescu, a explicat într-o conferinţă de presă neconcordanţele din CV.

Declaraţiile Corinei Dumitrecu:

"Îmi asum răspunderea neverificării tehnoredactării acelui CV. Am reuşit să identific autorul: un angajat de-al nostru care are circumstanţe atenuante deosebite".

"În urmă cu un an de zile, şeful CSM a depus o sesizare la ANI privind incompatibilitatea mea. Nu există nicio decizie ANI la aceasta în ceea ce mă priveşte. Dacă există, nu voi acţiona în Justiţie"

"Cât priveşte plagiatul, am o hotărâre prin care se arată că acest conflict nu este susţinut. Am documente potrivit cărora nu sunt parte în acest proces. Este o decizie definitivă".

"Cât priveşte studiile mele la Stanford, s-a creat o mare confuzie. Aceea privind numele pe care eu îl purtam în momentul stagiului, realizat remarcabil acolo".

"Personalităţi precum Theodor Stolojan sau Adrian Severin au parcurs un acelaşi stagiu de pregătire profesională. La fel ca ei, am beneficiat de profesori valoroşi la Standford".

"Pentru întărirea informaţiilor mele, voi pune la dispoziţie o înregistrare cu unul dinte profesorii de la Stanford".

"Voi pune la dispoziţia opiniei publice o adeverinţă care să ateste studiile mele acolo".

"Referitor la scrisoarea publică a celor 20 de profesori. Nu de la universităţile particulare a pornit acel proces. Vreau să-i asigur că în cazul în care voi deveni ministru voi purta un dialog cu ei pentru mai multe beneficii".

"Vreau să-l asigur pe fostul ministru Funeriu că ceea ce este bun acum în educaţie nu va dispărea. Orice lege însă se cuvine să fie evaluată după ceva timp".

" În permanenţă, în aceste zile, am ţinut legătura cu domnul Victor Ponta. Deoarece sunt un om al şcolii, şi mai puţin al comunicării, să ia în considerare că nominalizarea mea este la dispoziţia domniei sale. A spus că ia act de asta, iar deseară ne revedem. Mandatul meu este la dispoziţia domniei sale. Eu joc cu mandatul pe masă".

"Ponta mi-a zis că mergem înainte".

"Sunt interesată să găsesc finanţare pentru Universităţile din Cluj şi Bucureşti, şi să le vedem astfel în top 500".

"Preocuparea mea majoră, după nominalizare, este să pot, din minutul doi, să nu opresc ceea ce se întâmplă în minister, ci să continui. Mă aşteptam să iasă toate astea, despre ce vorbim acum".

"La desemnarea mea s-a ajuns astfel: eram plecată din ţară şi am primit un telefon să vin de urgenţă. M-am întâlnit cu Victor Ponta şi m-a rugat să accept acest mandat. Lam rugat s-o desemneze pe Ecaterina Andronescu. Mi-a zis că în privinţa dânsei partidul are alte intenţii. Cât priveşte aşteptările dumnealui în ceea ce mă priveşte, discuţia a fost simplă, la obiect, în condiţiile prezentate".

"Aveam diverse informaţii în privinţa acestor atacuri.  La nivel speculativ ştiu că sunt anumite grupuri de interese care cunosc că nu aş accepta anumite compromisuri".

"Colegul care a scris CV-ul a terminat Politehnica, are cunoştinţe, însă îmi asum cele întâmplate. Eu nu dictez, dau materialele scrise. El mi l-a tehnoredactat".

"Mă interesează coerenţa în sistemul de învăţământ, nu funcţia. Am acceptat pentru că premierul mi-a îngăduit depolitizarea şcolilor româneşti".

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunţat vineri că va verifica condiţiile în care, pe site-ul oficial al instituţiei, a fost postat CV-ul cu "vădite erori materiale" al Corinei Dumitrescu, ministrul desemnat al Educaţiei. Anunţul vine după ce presa a atras atenţia asupra acestor erori, dar şi asupra faptului că rectorul Universităţii Creştine “Dimitrie Cantemir” nu ar fi absolvit un program finalizat cu diploma al universităţii Stanford. Premierul desemnat Victor Ponta i-a cerut Corinei Dumitrescu ca până luni să clarifice situaţia studiilor sale.

Acuzată că a devenit notar fără licenţă

Corina Dumitrescu, propusă pentru portofoliul Educației, este rectorul Universității Creștine Dimitrie Cantemir și membru al Consiliul Superior al Magistraturii(CSM). Dumitrescu este acuzată de incompatibilitate, întrucât membrii CSM sunt demnitari, iar noua lege a educației prevede ca rectorii universităților să nu ocupe funcții de demnitate publică.

Citeşte şi Scrisoare deschisă către premierul desemnat Victor Ponta. Profesorii universitari nu o vor pe Corina Dumitrescu ministru

Corina Dumitrescu este licenţiată în ştiinţe juridice, doctor în Drept, fondator la Universităţii Creştine Dimitrie Cantemir, fiind rector al acesteia. Ea a fost aleasă, în iunie 2010, membru în Consiliul Superior al Magistraturii din partea societăţii civile, în urma votului din plenul Senatului. Citeşte mai multe AICI.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite